1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

2011 - un an greu pentru Europa

23 decembrie 2011

În 2011, declaraţiile cancelarului Angela Merkel au încins spiritele, iar profeţiile comisarului european pentru Afaceri Monetare şi Economice, Oli Rehn, nu s-au adeverit.

https://p.dw.com/p/13Y6e
Imagine: dapd

"Cred că situaţia nu se va agrava, că 2011 nu va fi un an mai turbulent ca 2010. Dar poate ar trebui să mă mai gândesc la asta", spunea în luna ianuarie comisarul european Oli Rehn. În debutul celui mai cenuşiu an din istoria monedei unice europene, Estonia a devenit cel de-al şaptesprezecelea membru al comunităţii monetare şi prima fostă republică sovietică în care a intrat în circulaţie moneda euro.

Un prim strigăt de ajutor a venit din partea Portugaliei, ocazie cu care Uniunea Europeană şi FMI au convenit asupra unui fond pentru situaţii de urgenţă în valoare de 78 de miliarde de euro.

"Eşuează euro, eşuează Europa", avertiza cancelarul german Angela Merkel după reuniunea miniştrilor europeni de finanţe, din luna iunie, privind extinderea fondului de salvare. Germania a sporit valoarea garanţiilor de la 123 la 211 miliarde de euro.

"Nu vor exista falimente", dădea asigurări şeful Eurogrup, Jean-Claude Juncker. Se referea la Grecia şi la şansele acestei ţări de a evita falimentul. "În vederea stabilizării monedei euro, ar trebui să eliminăm barierele mentale. La nevoie, dacă dispunem de intrumentele necesare, Grecia ar putea ajunge în incapacitate de plată", a spus ministrul federal al economiei, Philipp Rösler.

"Nu suntem o ţară săracă, ci una prost guvernată" - s-a apărat, în luna septembrie, fostul premier elen, Giorgos Papandreou. Grecia a adoptat un program de austeritate drastic, iar la Atena s-a format un nou cabinet.

Guverne noi, măsuri noi

În 2011, din cauza crizei, şi în alte ţări europene au apărut guverne noi. Pentru a pune moneda unică la adăpost, 26 din cele 27 de state membre au semnat acordul privind impunerea unei noi discipline bugetare. Singura ţară care s-a opus a fost Marea Britanie prin vocea premierului conservator David Cameron.

"Trebuie să le spunem limpede cetăţenilor noştri că, fără Uniunea Europeană, în anumite perioade toate ţările din comunitate ar fi fost nişte simpli figuranţi, din punct de vedere politic şi economic, pe scena politicii mondiale", declara şeful Deutsche Bank, Josef Ackermann.

Pe tot parcursul anului, agenţiile de rating au răspândit veşti bune şi mai puţin bune, au retrogradat pe merit sau din greşeală şi, după caz, şi-au apărat poziţia: "Datoria noastră nu este să calmăm pieţele", era răspunsul managerului Standard and Poor´s Germania, Moritz Krämer, la criticile îndreptate către agenţia care a stârnit panică la burse după ce a scăzut bonitatea SUA.

"Eu sunt economist şi am experienţă ca guvernator al unei Bănci Centrale, ca fost ministru al finanţelor şi ca director executiv la FMI. Ştiu totul despre falimentele de stat", îşi descria experienţa profesională Agustin Carstens (directorul Băncii Centrale din Mexic) în aplicaţia pentru postul de şef al FMI. În fruntea instituţiei a fost numit ministrul francez de finanţe, Christine Legarde: prima femeie instalată la conducerea FMI şi prima femeie din istoria Franţei aleasă ca ministru al economiei şi finanţelor.

Autori: dpa/Claudia Ştefan
Redactor: Medana Weident