1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

PUNŢI DE SUFLET

2000 de experţi participă la Bonn la Conferinţa ONU pentru protecţia mediului

Din 7 până în 18 mai, experţii din lumea întreagă vor încerca să identifice soluţii pentru acastă nouă ameninţare la scară globală.

default

La Bonn nu vor exista apariţii spectaculoase ale unor politicieni şi nu se vor face declaraţii de intenţie. Conferinţa organizată de Naţiunile Unite doreşte să găsească mijloace pentru a împlini dezideratul asupra căruia, majoritatea statelor lumii au căzut deja de acord: combaterea pe cât se poate a schimbării climei planetare. Că e nevoie de bani pentru a tempera chiar şi numai efectele cele mai vizibile, asta s-a decis deja anul trecut la summitul de la Nairobi. Este însă un subiect din ce în ce mai important, spune Yvo de Boer, secretarul executiv al conferinţei.

„Este un domeniu care necesită din ce în ce mai multă atenţie. Parţial pentru că oamenii încep să perceapă schimbările, parţial pentru că statele vor trebuie să se confrunte cu acestea, chiar dacă noi reuşim să stabilim o serie de măsuri urgente. În plus, tot mai mulţi realizează, că ţările cele mai sărace vor fi cele mai afectate de modificările climei”, subliniază de Boer.

În special Africa este într-o situaţie critică. Deşerturile se extind ameninţător, ploaia ori lipseşte cu desăvârşire, ori provoacă inundaţii catastrofale. Statele africane ar trebui să primească în următorii ani asistenţă fiananciară în valoare de peste 400 de milioane de dolari. Cine poate însă accesa fondurile, cum vor fi distribuite priorităţile, şi cine va împarte banii, urmează a fi decis zilele acestea la Bonn.

Ţările în dezvoltare

Un alt aspect de interes major este despădurirea ţărilor în dezvoltare, care contribuie singură cu un sfert din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel mondial. Că tendinţa trebuie stopată e clar, dar nu şi cum se va putea realiza.

O propunere ar fi ca societăţile forestiere să plătească drepturi de emisiuni de gaze. Astfel se speră a reduce despădurirea masivă din aceste state. Dar ţările în dezvoltare nu sunt interesate numai de stăvilirea efectelor schimbării climei, ci şi de transferul de tehnologie, pentru a continua procesul de industrializare respectând şi anumite standarde de mediu. Experţii dezbat în acest sens posibilul rol al Naţiunilor Unite în coordonarea transferului de tehnologie pe viitor.

Oamenii de ştiinţă avertizează

Chiar dacă la Bonn se discută multe fineţuri de ordin tehnic, contextul în care se desfăşoară conferinţa este definit de publicarea părţii a treia a raportului global privind schimbarea climei, care avertizează în continuare asupra unei catastrofe ecologice. Lucru ştiut şi de Yvo de Boer.

„Mă aştept la discuţii intense cu ocazia reunirii Consiliului Mondial pentru protecţia Mediului. Atunci delegaţii statelor lumii vor avea timp să analizeze rezultatele prezentate de oamenii de ştiinţă”, spune secretarul Conferinţei ONU de la Bonn.

Extinderea Protocolului de la Kyoto

În a doua săptămână de lucrări, va fi abordată şi tema extinderii protocolului de la Kyoto, scopul pe termen lung fiind nu doar identificarea unui cadru legal pentru perioada după 2012, ci şi cooptarea SUA, a Chinei şi a Indiei în acest demers.

Dacă toate grupele de lucru vor ajunge la rezultate concrete pe parcursul acestor 2 săptămâni este greu de spus. Cu siguranţă însă, că ele îşi vor prezenta recomandările cel târziu în luna decembrie, la summitul mondial pe probleme de mediu din Bali.

  • Data 08.05.2007
  • Autoare/Autor Cristine Elsässer / Laurenţiu Diaconu-Colintineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2mE
  • Data 08.05.2007
  • Autoare/Autor Cristine Elsässer / Laurenţiu Diaconu-Colintineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2mE