1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

200 de milioane de creştini sunt prigoniţi în lume pentru credinţă

Persecuţiile merg de la discriminare la locul de muncă până la persecuţii masive şi chiar crimă

default

Biserică în flăcări în Indonezia

Fundaţia creştin-democrată germană Konrad Adenauer şi-a propus să sensibilizeze opinia publică asupra acestei tematici printr-o serie de manifestări. Una dintre ele a fost o masă rotundă desfăşurată la Berlin cu participarea unor specialişti în domeniu.

Chiar dacă mass-media nu menţionează decât prin excepţie acest lucru, la nivel mondial sunt prigoniţi 200 de milioane de creştini, ceea ce echivalează cu trei sferturi din populaţia SUA. Preşedinta secţiei Drepturile Omului a grupului parlamentar creştin-democrat / creştin-social din Bundestag, Erika Steinbach, a declarat: "Indicele oficial arată că în ţările musulmane şi comuniste, cei mai prigoniţi sunt creştinii şi că 90 la sută din persoanele ucise în întreaga lume pentru credinţa lor sunt creştini".


Gerhard Robbers, profesor de drept public şi canonic la Universitatea din Trier, acuză pe fundalul acestor statistici politica externă germană de lipsă de implicare. Şi asta în împrejurările în care problema nu poate fi rezolvată decât la nivel internaţional: " Indiferent de partide fenomenul este de multă vreme următorul: Ministerul german de Externe lasă problemele ce ţin de libertatea religioasă în seama americanilor. Diplomaţia germană a descoperit religia abia în timpurile din urmă, şi face numai timid dovadă de iniţiativă. Este păcat, fiindcă Germania ar avea multe de spus la nivel internaţional în privinţa libertăţii religioase."


Prigonirea creştinilor nu este un fenomen care încetează la porţile Uniunii Europene. Otmar Oehring, membru al organizaţiei umanitare catolice Misio apreciază că Turcia, un stat care vrea să se integreze în structurile europene, calcă în picioare libertatea credinţei: " Este incontestabil că Turcia obstrucţionează permanent convenţiile internaţionale pe care le-a semnat. Turcia trebuie criticată şi statele membre ale UE ar trebui să se preocupe mai intens de această problemă."


Şi Biserica Protestantă din Germania apreciază că politica autorităţilor de la Ankara faţă de creştini este intolerabilă. Procentul creştinilor de origine armeană din Turcia a scăzut de la 20 la sută la 0, 15, aminteşte această instuituţie. De aceea, împuternicitul luteranilor germani, prelatul Bernhard Felmberg a subliniat: "Cred că am face bine dacă am transforma subiectul libertăţii religioase ca parte a drepturilor omului, într-un criteriu-cheie privind admiterea sau respingerea candidaturii Turciei la Uniunea Europeană. Această cutie a pandorei trebuie deschisă acum şi nu abia atunci când Turcia a devenit deja membră a Uniunii Europene, fiindcă atunci, pagubele din punct de vedere politic vor fi mult mai mari."



Autor: Oliver Jeske / Ioachim Alexandru


Redactor: Vlad Drăghicescu