1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

20 de ani de la destrămarea fostei Iugoslavii

În timp ce Iugoslavia era pe cale să se destrame, comunitatea internaţionale ducea lipsă de o strategie politică şi militară în stare să aplaneze conflictele.

Din punctul de vedere occidental, conflictul iugoslav părea să fie strict regional

Din punctul de vedere occidental, conflictul iugoslav părea să fie strict regional

În vara anului 1991 luptele dintre miliţiile sârbe şi trupele croate au luat o amploare care nu mai putea fi ignorată. A devenit clar că, pe teritoriul Iugoslaviei aflată în rapidă destrămare, nu numai că erau încălcate normele privind respectarea drepturilor omului, ci şi că Europa era confruntată cu un conflict ameninţând stabilitatea şi pacea pe întregul continent.

Harta fostei Iugoslavii

Harta fostei Iugoslavii

Totuşi, statele Comunităţii Europene nu au reuşit la acea dată să cadă de acord asupra unei acţiuni concertate. Comunitatea Europeană a omis să dezvolte o strategie unitară pentru toate statele fostei Jugoslavii mai ales din cauza diferenţelor de opinie ale ţărilor occidentale privind linia politică optimă pe această temă.

În special problema recunoaşterii suveranităţii ţărilor care se desprindeau una câte una din fosta Iugoslavie - în primul rând Slovenia şi Croaţia - a scindat statele membre ale Comunităţii. În timp ce ţările care erau confruntate şi ele cu aspiraţii de autonomie regională precum Franţa, Marea Britanie sau Spania doreau să păstreze neschimbată starea de fapt, Germania s-a angajat pentru recunoaşterea suveranităţii noilor ţări.

Iugoslavia - un stat multinaţional, între timp destrămat

Iugoslavia - un stat multinaţional, între timp destrămat

Clasa politică germană a fost aspru criticată pentru faptul că Republica Federală s-a luptat cu întârjire pentru suveranitatea Sloveniei şi Croaţiei, Germania fiind învinuită că ar fi accelerat destrămarea Iugoslaviei. Privind în urmă putem însă spune că motorul dispariţiei statului multinaţional iugoslav au fost forţele interne.

Nici mai târziu, după izbucnirea războiului în Bosnia-Herzegovina, în mai 1992, Comunitatea Europeană încă nu ajunsese la un consens în ceea ce privea statutul ţărilor care se desprindeau din fosta Iugoslavie. Ajutoarele umanitare ale organizaţiilor nonguvernamentale au înlocuit intervenţia politică şi militară. Naţiunile Unite s-au dovedit a fi la fel de neputincioase.

Abia intervenţia diplomatică şi militară a Statelor Unite a pus în final capăt conflictului din Bosnia-Herzegovina, care a durat trei ani.

Fostul preşedinte al Serbiei, Slobodan Milosevic

Fostul preşedinte al Serbiei, Slobodan Milosevic

Dar tensiunile din fosta Iugoslavie nu s-au oprit aici. Provincia Kosovo, locuită în majoritate de albanezi, tindea de asemenea spre independenţă. Guvernul sârb, sub conducerea preşedintelui Slobodan Milosevic a încercat să înnăbuşe proclamarea independenţei în Kosovo, mai ales prin izgonierea în masă a albanezilor din regiune.

În 1999, NATO se decide să intervină pentru aplanarea conflictului. Este prima intervenţie militară din 1949 încoace la care Germania participă activ, decizie aprobată de guvernul de centru-stânga al fostului cancelar Gerhard Schröder.

În final mai trebuie amintit şi că amestecul NATO în conflictul din Kosovo nu a fost lipsit de probleme. Din punctul de vedere al Dreptului Internaţional, Alianţa nu ar fi avut dreptul să intervină militar pe teritoriul unui stat suveran, nici chiar din motive umanitare.

Autori: Verica Spasovska/ Maria Pascu
Redactor: Petre M. Iancu