1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

PUNŢI DE SUFLET

15 ani de telefonie mobilă

În urmă cu 15 ani, apăreau pe piaţa germană primele telefoane portabile iar la 30 iunie 1992 şi-a început activitatea prima companie de telefonie mobilă din Republica Federală

default

Primele telefoane mobile cântăreau peste 500 de grame

Primele telefoane mobile erau negre, mari şi grele iar primele aparate din standardul GSM nici măcar nu puteau fi considerate drept „mobile”. Klaus Czerwinski din partea companiei de telefonie mobilă T-Mobile, îşi aminteşte.

„Primul meu telefon mobil era un fel de valijoară cu un receptor deasupra. Îmi amintesc că se potrivea de minune între scaunele maşinii. Greu era doar să-l iei cu tine, adică să stai cu valiza într-un restaurant sau să mergi cu el la cineva în vizită ar fi fost un pic absurd.”

Totuşi, primele telefoane cu adevărat „mobile” au apărut destul de repede pe piaţă. Chiar şi a doua generaţie a acestor aparate era greoaie şi acumulatoarele rezistau doar câteva ore înainte de a se stinge. La ediţia din 1996 a Cebit, telefoanele mobile au fost o atracţie publică.

La început, telefoanele mobile erau considerate un lux – o jucărie pentru cei bogaţi.

„Pe atunci nu existau decât telefoane fixe, nimeni nu se gândea în mod serios să-şi cumpere un telefon mobil. Acestea erau considerate lux. Astăzi sunt produse în masă. Celularele au deschis într-adevăr o nouă eră a telecomunicaţiei”, explică Torsten Gerpott, profesor la Universitatea Duisburg-Essen.

Preţul unui telefon mobil a scăzut foarte repede, odată cu dezvoltarea tehnică. La doar patru ani după introducerea reţelei GSM în Germania, producătorul finlandez de telefoane mobile, Nokia – astăzi lider de piaţă în domeniu – prezenta la Cebit 1996, primul „Smartphone”, care avea mai multe funcţii paralele, în afară de simpla comunicare prin telefon.

Concomitent în Republica Federală îşi încep activitatea două noi companii de telefonie mobilă, E-Plus şi Viag (actualul O2) care au înteţit concurenţa pe piaţă, ceea ce duce la o nouă scădere a preţurilor.

Creşterea exponenţială a numărului de clienţi nu a fost însă prevăzută nici de experţi.

„Klaus Hubbel, care era pe atunci răspunzător de reţelele de telefonie mobilă, a declarat pe atunci într-un interviu că în anul 2.000 vom avea peste două milioane de persoane în Germania care vor folosi telefoane mobile. Majoritatea experţilor au râs de această afirmaţie, spunând că telefoanele mobile sunt doar o modă, care va trece aşa cum a venit. Statisticile de astăzi ne arată că în anul 2000 am depăşit pragul de 30 de milioane de persoane care foloseau un telefon mobil”, a precizat Czerwinski.

Concurenţa în branşă a continuat să crească şi a dus la noi scăderi de preţuri. Astăzi, la 100 de germani – de la bebeluşi până la pensionari – revin 108 telefoane mobile.