1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

10 octombrie - Ziua mondială a sănătăţii mentale

Suicidul în rândul copiilor şi tinerilor, cu vârste între 10 şi 24 de ani, reprezintă cea de-a doua cauză de deces în Europa. Deseori, părinţii şi profesorii nu-şi dau seama că aceştia au nevoie de ajutor.

"Fiica mea, Kim, s-a automutilat cu lame de ras şi cuţite", povesteşte Ulrike Wolf. Pe atunci, Kim avea 15 ani. La început nimeni nu şi-a dat seama că adolescenta are probleme. Părinţii au realizat ce se întâmplă abia când au găsit o scrisoare de adio în lada de la pat. Acum, Urike ştie: "A fost un strigăt de ajutor". Fata avea nevoie de terapie.

Rănile autoprovocate sunt semnul unei tulburări de natură psihică şi, totodată, modalitatea prin care persoana bolnavă îşi exteriorizează starea sulfetească, tensiunile - explică prof. Romuald Brunner de la Universitatea Heidelberg. Director adjunct al secţiei de psihiatrie infantilă, Brunner a coordonat activitatea germană din cadrul studiului SEYLE "Saving and Empowering Young Lives in Europe". La realizarea SEYLE au luat parte zece state europene şi Israel. Chestionaţi au fost elevi cu vârste între 14 şi 16 ani. Conform rezultatelor studiului, 8 % dintre băieţi şi peste 18 % din fete au declarat că şi-au provocat răni cel puţin de trei ori în viaţă.

Mädchen auf dem Schulhof

Analiza a fost efectuată pe fondul numărului tot mai mare de cazuri în care copii, adolescenţi şi tineri suferă de tulburări psihice, afirmă Brunner. "8 % din fetele intervievate s-au gândit la sinucidere sau chiar au avut tentative de suicid", adaugă profesorul. În Europa centrală suicidul în rândul adolescenţilor reprezintă cel de-al doilea motiv de deces, după accidentele rutiere.

Internet, Facebook şi telefonul mobil

Mulţi tineri au început să înlocuiască relaţiile sociale normale, reale, cu relaţii artificiale - create în mediul virtual. Dependenţi de internet, aceştia nu mai cutreieră cartierul împreună cu prietenii şi nici nu mai leagă prietenii la colţul străzii. În ziua de azi, "prietenii" sunt de găsit pe Facebook. Mai mult, unii adolescenţi şi tineri sunt convinşi că, în absenţa telefonului mobil, viaţa nu mai este posibilă.

"În mod paradoxal, internetul oferă posibilitatea multor contacte sociale. Dar acestea nu le pot înlocui pe cele din viaţa reală", afirmă Brunner. În categoria dependenţilor de internet şi de reţelele de socializare se regăsesc, deseori, persoane predispuse la depresie sau chiar afectate de această boală, oameni bântuiţi de spaime şi de gânduri negre, susţine profesorul.

Că dependenţa de telefonul mobil este larg răspândită, ştie foarte bine Elaine de Guzman. Elaine este specialist în psihiatrie infantilă la clinica Somnia, din apropiere de Köln. Pacienţii internaţi la Somnia sunt obligaţi să-şi lase telefonul mobil şi laptopul la intrare. "Nu de mult am internat aici o fată de 16 ani. A durat ceva până am reuşit să-i luăm telefonul! După o vreme a mărturisit că nu şi-ar fi imaginat niciodată faptul că ar putea trăi o oră fără să aibă celularul la îndemână", povesteşte medicul. Un mic succes pentru echipa de terapeuţi de la Somnia.

Terapie individuală şi de grup, terapie prin artă sau chiar terapie cu animale. Din oferta clinicii nu lipsesc, de asemenea, orele de curs pentru ca elevii internaţi pe perioadă mai lungă să nu piardă materia. În medie, tratamentul staţionar durează de la trei la opt săptămâni. Aproape toţi pacienţii au între 12 şi 20 de ani şi suferă de anxietate, atacuri de panică, tulburări de personalitate.

Comunicarea - o problemă la pubertate

Lipsa încrederii în sine, nesiguranţa, tristeţea sau chiar tulburările de somn ţin de natura umană, spune prof. Brunner. "Dar când suntem puternic marcaţi de aceste probleme, automat există şi consecinţe", adaugă coordonatorului studiului SEYLE.

De regulă, multe tulburări apar la pubertate. În multe cazuri, părinţii nu-şi dau seama sau nu-i pot ajuta. "Şi tocmai în această perioadă când încep să devină independenţi şi să se desprindă de familie, când vor să-i tratăm ca pe nişte adulţi, apar marile carenţe de comunicare", spune Elaine de Guzman. Timpul petrecut în faţa calculatorului şi relaţiile virtuale îngreunează şi mai mult comunicarea cu cei din jur. Aceştia ajung să nu-şi mai găsească locul în lumea reală.

În opinia experţilor, un prim pas în rezolvarea problemei ar fi încurajarea părţilor afectate - copii şi tineri, dar şi familiile acestora - să caute ajutor. Cea mai indicată persoană ar fi psihologul deşi, uneori, şi un prieten de încredere poate fi de folos. Cel puţin în prima etapă, teama faţă de o posibilă terapie s-ar diminua considerabil.

Kim a reuşit. Şase ani au trecut de când părinţii i-au descoperit problema şi au dus-o la terapeut. În ziua de azi, tinerei îi merge bine. Pielea a rămas, însă, plină de cicatrici.