1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

1 septembrie 1939 - "Toţi au greşit"

2 septembrie 2009

Ceremoniile de ieri din Polonia, care au marcat cei 70 de ani de la începerea celui de-al Doilea Război Mondial, ocupă de altfel spaţii largi în toată presa germană, dar şi în ce internaţională

https://p.dw.com/p/JNfB
Ieri, 1 septembrie 2009, a avut loc în Polonia, ceremonia care a marcat 70 de ani de la izbucnirea celui de-al Doilea Război MondialImagine: picture-alliance/dpa

"În vreme ce Angela Merkel nu ezită să afirme răspicat că răul făcut de alţii nu diminuează cu nimic răul făcut de naziştii vinovaţi de cel de-al Doilea Război Mondial, Rusia a continuat, în era Putin, să îşi înăsprească tonul la adresa fostelor state satelit ale URSS". Editorialistul cotidianului german "Die Welt" consideră că istoria continuă să divizeze continentul european. "Polonia încă mai aşteaptă scuzele ruşilor pentru anexarea de către sovietici a estului ţării, la câteva zile după atacul german de la 1 septembrie, şi pentru suferinţele trăite de elitele ei", mai citim în editorialul de pe prima pagină a ziarului "Die Welt".

Polonia - Rusia, o relaţie dificilă

"Frankfurter Allgemeine Zeitung" consideră că relaţiile dintre Polonia şi Rusia continuă să rămână dificile. Preşedintele Lech Kaczynski, al cărui partid conservator este mult mai critic la adresa ruşilor decât liberal-conservatorii premierului Donald Tusk, a declarat că "evreii au murit pentru că erau evrei, la fel cum şi polonezii au murit pentru că erau polonezi", mai citim în "Frankfurter Allgemeine".

În pofida cuvintelor frumoase adresate de cei prezenţi la ceremoniile de la Gdansk, nici Putin nu s-a sfiit să critice pactul de neagresiune semnat de polonezi cu cel de-al treilea Reich în 1934, intrând mai apoi în Cehoslovacia cot la cot cu Germania. "Toţi au greşit, dar ideea nu este să scoatem stafidele din această pâine mucegăită pasând vina celorlalţi", a declarat premierul rus Vladimir Putin, ieri, în Polonia.

Vehemenţă britanică

Nici presa britanică nu a trecut cu vederea micile, dar vizibilele asperităţi verbale de ieri, fie ele ale lui Putin, fie ale oficialilor polonezi. "The Independent", de pildă, adoptă un ton foarte ascuţit la adresa "locuitorilor Kremlinului", considerând că este "de-a dreptul jalnică încercarea Rusiei de a glorifica brutalul atac al lui Stalin din 1939 asupra vecinului său. În schimb, sunt lăudate curajul şi eroismul de care au dat dovadă oamenii simpli din fosta Uniune Sovietică", scrie "The Independent". Acelaşi ziar conchide că "este de aşteptat ca, într-o bună zi, Rusia să extirpe acest capitol din istoria sa".

Altfel este percepută situaţia de către cotidianul moscovit "Kommersant", care consideră că participarea premierului rus Putin la ceremoniile de ieri de la Gdansk reprezintă un gest de împăcare. Cu atât mai mult cu cât ultima vizită a lui Putin în Polonia avusese loc în 2005, în calitate de preşedinte, iar relaţiile dintre cele două ţări au continuat să se deterioreze continuu de atunci, crede "Kommersant".

Muammar Gaddafi - 40 de ani de putere

De la război, trecem la un războinic. Pe numele lui Muammar Gaddafi - care a sărbători ieri, cu multă pompă, 40 de ani de când se află la putere. "Cei patruzeci de ani de putere ai lui Gaddafi sunt impregnaţi de propria lui teorie universală. Fără a fi transparente, structurile loiale liderului libian funcţionează, au sistem şi sunt consolidate de resursele de petrol ale Libiei", scriu elveţienii de la "Neue Zürcher Zeitung". Tot cu mare fast fusese anuţată iniţial şi participarea a numeroşi şefi de stat occidentali. "Însă, după primirea călduroasă de care s-a bucurat el-Megrahi, atentatorul de la Lockerbie, eliberat din închisoarea elveţiană în care se afla din motive de sănătate, ţările vestice au trimis cel mult oficiali de rang scăzut la Tripoli", mai scrie Neue Zürcher Zeitung în ediţia sa de astăzi.

Autor: Vlad Drăghicescu

Redactor: Cristi Ştefănescu