1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

1 Decembrie 1918, o sărbătoare care nu are nevoie de motive

Horațiu Pepine
1 decembrie 2017

Actul politic de la 1918 a fost nu doar o izbândă a națiunii, privită global sau prin prisma elitelor sale, ci și o enormă reformă socială menită să extragă masele țărănești din starea lor de mizerie cronică.

https://p.dw.com/p/2ocDI
Imagine: imago

Politica nu a reușit niciodată să-i așeze laolaltă pe toți la 1 Decembrie. Din 1990 încoace nu a fost an în care să nu existe rupturi, disocieri, schisme, exclusivisme de tot felul. De la huiduielile orchestrate în 1990 împotriva liderilor țărăniști până la serbările separate (la București și Alba Iulia) sau la mai recentele disocieri simbolice, am trăit de fiecare dată momentul festiv disociați, făcând eforturi pentru a ascunde depresia. Nu mai vorbim de comentariile adiacente despre oportunitatea unei astfel de  sărbători și revenirea la tradiția zilei de 10 Mai, care avea evident de partea sa avantajul anotimpului. Primăvara nici nu e nevoie de mari eforturi, căci omul trăiește (încă) firesc sentimentul unei înnoiri, al unui început jubilatoriu care se poate lipsi de cârligul unor date convenționale. Așadar, parcă totul a conspirat împotriva acestei zile și, de altminteri, nu a fost an în care să nu existe bombăneli, disocieri de tot felul și atacuri piezișe.

Dar sărbătoarea și-a urmat totuși cursul, poate, pur și simplu, pentru că nu există niciun alt moment mai semnificativ în istoria modernă a poporului român. Într-o istorie în care, cum spunea Nicolae Iorga, au contat nu atât ”biruințele strămoșilor” cât ”suferința lor”, unificarea provinciilor românești la 1918 este prima și ultima biruință semnificativă, despre care nici măcar nu se vorbește în mod cuprinzător. Căci actul politic de la 1918 a fost nu doar o izbândă a națiunii, privită indistinct sau prin prisma elitelor sale, ci și o amplă reformă socială menită să extragă masele țărănești din starea lor de mizerie cronică fără egal în Europa acelor timpuri. E suficient să citim Decretul-lege pentru expropriere din 15 decembrie 1918 ca să ne facem o idee generală despre dimensiunea acelor operațiuni ale căror costuri au fost mari atât pentru persoanele private cât și pentru stat în ansamblul său. Prin urmare, anul 1918 a inaugurat un proces de redistribuire a resurselor și un altul de instrucție școlară în masă care, prin amploarea lor, nu aveau precedent, deși reforme agrare și școlare se mai făcuseră.

În esență a fost vorba de o transformare democratică uimitoare, dacă prin ”democratic” înțelegem diminuarea inegalităților și crearea unor șanse mai bune pentru cei dezavantajați. Am utilizat cu premeditare un limbaj recent - care nu se afla în uz la vremea aceea - tocmai pentru a pune mai bine în evidență natura reală a reformelor care, dacă au conservat ierarhiile sociale și economice, fuseseră totuși infuzate de un spirit nou, căci, așa cum spunea Nicolae Iorga, în limbajul propriu epocii, ”nu se poate ca soarta să fi colaborat într-un chip mai vizibil pentru dreptatea țăranului decât în acest război”.

Au urmat desigur și mari decepții cu urmări dintre cele mai tulburi, căci efectele reformelor nu s-au ridicat la înălțimea speranțelor, dar până la căderea comunismului nu a mai existat niciun alt moment care să fie perceput ca o izbândă colectivă. Iar dacă entuziasmul colectiv este un criteriu, atunci 1 Decembrie rămâne, în ciuda inconvenientelor, cel mai important prilej de sărbătoare.

Un lider maghiar spunea că ungurii nu au ce să sărbătorească. E posibil să fie așa, ceea ce evident că pune probleme. Alții au replicat că, în realitate, nici românii nu ar avea ce sărbători, de vreme ce în ultimul secol n-au reușit să facă mare lucru. Dar nu despre bilanțul istoric este vorba. Căci, în ciuda a ceea ce se spune din neglijență, românii nu sărbătoresc împlinirea a 99 de ani de la Marea Unire, ci sărbătoresc, pur și simpu, Marea Unire. A sărbători înseamnă să-ți amintești periodic momentele semnificative de întemeiere și să le celebrezi ritualic. Cine își serbează ziua de naștere, nu sărbătorește numărul anilor scurși, care vor fi fost poate încărcați de nereușite și apăsătoare decepții, ci pur și simplu celebrează momentul originar al ivirii sale, sau cu alte cuvinte viața însăși. Iar, la limită, sărbătoarea - ca jubilație și celebrare a vieții - nici nu are nevoie de motive (conjuncturale), este suficient să fie instituită.