1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Ţarul zăpezilor

Despre Rusia lui Putin, asasinarea lui Alexander Litvinenko şi reacţia nu tocmai fermă a Europei la această crimă.

Alexander Litvinenko, aici pe patul de moarte, într-un spital din Londra

Alexander Litvinenko, aici pe patul de moarte, într-un spital din Londra

De la Stalin la „Gasputin”, dupa cum îl numesc georgienii pe preşedintele Rusiei, facînd aluzie la paradigmaticul geniu al răului, nu pare să se fi schimbat mare lucru. Rasputin trata chipurile hemofilia ţareviciului, oprindu-i sîngele să curgă necontrolat. Urmaşii săi la cîrmă s-au specializat în a-l vărsa. Rusia a redevenit un imperiu al gheţurilor veşnice. Doar regina zăpezilor şi-a schimbat înfăţişarea. Şi-a abandonat chipul feciorelnic din basmele lui Andersen, apoi şi-a ras şi barba monahală şi mustăţile tătucii. A redevenit ţar si patronează nonşalant un nou sistem al răului, în care an de an cad seceraţi în asasinate comandate cîte 3-4.000 de oameni care-i ameninţă autoritatea.

Teorie: Rusia devenită stat mafiot

Odată cu raspîndirea terorii, Rusia, devenită stat mafiot, îsi perpetuează drumul imperial, jalonat pe plan intern de lovituri repetate menite sa demoleze orice urmă de libertate si democraţie institutională postcomunistă, iar pe scena internaţională de expansiuni succesive spulberînd brutal ori subtil independenţa ţărilor vecine.

În acest scop Putin a inventat şantajul energetic pentru republicile ex-sovietice avînd neobrăzarea de a-i refuza Kremlinului îmbrăţişarea otravită şi de a prefera modelul statelor de drept de tip occidental. In ce le priveşte pe cele vesteuropene, ţarul iaca are ac şi de cojocul lor. Nu degeaba s-a implantat în Europa de la Stalin încoace un imperiu kaghebist.

Putin înconjurat de proprii oameni

Dinamovistul Putin n-a trebuit decît să-şi resuscite echipa şi şcoala din care provine, întărind vechile reţele cu forţe împrospătate prin infuzii de fonduri din vînzari de gaze si ţiţei proprii sau furate de la Yukos spre a prelungi braţul Kremlinului pînă pe malurile Atlanticului. In fine, la pocherul american, ţarul mizează pe diverse cărţi şi poturi, cum ar fi cacialmaua coreană şi, la nevoie, brelanul de aşi format din al Quaida, Siria si Iran, pentru a instala şi pe malurile Potomacului atmosfera glacială a unui fin de siecle colţ cu scufundarea Titanicului.

Dacă mai e nevoie şi pe continentul negru de vreo chintă roială, Moscova, ca şi Beijingul pot dispune cînd vor de ameninţarea cu un mic genocid sudanez în Darfur.

Asasinate simbol

In mod cert, Alexander Litvinenko nu e doar victima unui asasinat. E un simbol. Uciderea lui, dupa împuşcarea Annei Politkovskaia - e, indiferent cine a comis-o, - un nou indiciu al tumorii totalitare instalate în creierul Rusiei postcomuniste, după trecerea Kremlinului cu arme şi bagaje în subordinea mafiei kaghebiste. Iradierea lui cu Poloniu 210 e însă şi un simptom al metastazelor care s-au răspîndit în Europa occidentala după contaminarea cu o doză apreciabilă de filorusism a elitelor de stînga apusene.

Aceasta infecţie, pe cît de stranie, pe atît de periculoasă, iscă grave banuieli la adresa unora din responsabilii occidentali, deveniţi în ultimii ani băietii de mingi ai preşedintelui Rusiei. Fiindcă, nu trebuie uitat că, în vremea razboiului rece, Europa n-ar fi aşteptat iradierea Londrei ca să mimeze o oarecare indignare. Alte asasinate, din cele convenţionale, comise cîndva pe malurile Tamisei ori ale Senei au antrenat zeci dacă nu sute de expulzări de diplomaţi sovietici. Dar pe atunci, Europa nu-şi cumpăra caldura, în proporţie de 40 la suta, de la ruşi, Gasprom nu se pregătea să înghită concernele energetice şi militare ale occidentului, relaţia transatlantica nu era zob, iar Piata Comună, şocată de criza petrolului din 73, abia începea sa cocheteze cu tirani şi terorişti arabi.

Cazul Prodi

Intre socialiştii şi social-democraţii vesteuropeni, pe care uciderea lui Litvinenko îi plasează într-o lumină sumbră se găseşte premierul italian Romano Prodi. Citîndu-şi fostul şef din serviciile secrete, ati ghicit: asasinat si el, Litvinenko afirmase că fostul preşedinte al Comisiei Europene e omul KGB-ului la Roma încă din epoca în care se pregătea împuşcarea papei Ioan Paul al doilea. Dacă bănuielile se confirmă, Prodi ar putea să facă parte dintr-un grup select. Intrebări fără răspuns a iscat de pildă atitudinea faţă de Putin adoptată de un Gerhard Schroeder.

Cazul Schröder

Imediat dupa pierderea alegerilor germane, fostul cancelar german a devenit omul de baza al Gasprom si deci al Moscovei în Europa. Schroeder a preluat o funcţie de conducere în consiliul de administraţie al consorţiului Nord-Stream AG, o filială a concernului Gasprom, care construieşte gazoductul ruso-german ce traversează Marea Baltică.

Infuriind la culme, prin acest proiect, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia fostul şef social-democrat al guvernului de la Berlin nu s-a ferit să-i aducă elogii ditirambice lui Putin, calificîndu-l înca din epoca în care conducea cabinetul german drept „un cavaler fără prihană al democraţiei”. La cîteva zile dupa atentatul cu poloniu Schroeder rostea la Bucuresti o cuvîntare în care susţinea în continuare, fără nicio jenă, utilitatea unui curs promoscovit al Europei.

"Rusia a scăpat de sub control"

Or, pînă şi un ziar de stînga, precum cotidianul austriac der Standard releva că "Rusia a scăpat de sub orice control". Martiriul lui Litvinenko si al Anei Politkovskaia si reacţia nivelatei prese ruseşti la cele doua omucideri sunt semnificative în sine. Fostul ofiţer rus de securitate, devenit cetăţean britanic a fost omorît în timp ce investiga uciderea de catre asasini plătiţi a ziaristei, care, la rîndul ei, studiase, ca si Litvinenko, implicarea agenţilor secreţi ruşi în declanşarea celui de-al doilea război cecen.

Acest conflict îi adusese lui Putin, pe-atunci premier, popularitatea necesară spre a accede la fotoliul prezidenţial, nu însă înainte ca oamenii săi din KGB, rebotezat FSB, sa găsească, potrivit criticilor Kremlinului, pretextul conflagraţiei, plasînd bombe în diverse blocuri de locuinţe. Atentatele făcuseră "doar" aproximativ 300 de victime, fiind atribuite, fireşte, rebelilor ceceni. Autor al unei cărţi la propriu explozive despre aceste evenimente, intitulată „Aruncarea în aer a Rusiei”, Litvinenko refuzase anterior să participe la un complot menit sa-l lichideze pe unul dintre cei mai periculoşi adversari ai lui Putin, omul de afaceri Boris Berezovski.

Miliardarii la control

Fugit în Marea Britanie, Litvinenko nu se multumise să-i salveze acestuia viaţa şi să acuze serviciul secret al Rusiei şi pe ex-kaghebistul Putin, pe-atunci premier, pentru deflagraţiile care au distrus apartamentele din Moscova, Volgodonsk si Buinaksk. Agentul-disident, fin cunoscator al măruntaielor aparatului de stat rusesc se apucase să cerceteze şi maniera în care Putin, după ce a redus massmedia rusă la tăcere, a trecut la răfuiala cu adversarii săi reali sau potenţiali din economie, distrugînd concernul Yukos şi pe managerii lui. Unii dintre ei îsi găsiseră moartea în circumstanţe dintre cele mai dubioase. Altii, precum şeful Yukos aterizasera dupa gratii, dacă nu apucaseră să fugă din ţară.

Intrebarea cui prodest moartea lui Litvinenko îsi găseşte acelasi raspuns ca si cele ridicate de seria zecilor de asasinate cărora le-au căzut victimă în ultima vreme în exclusivitate critici ai Kremlinului, respectiv ai sistemului bancar, politic, economic şi mediatic favorizînd prelungirea puterii neţărmurite de care dispune Putin. Din 2003, aceasta putere s-a întemeiat pe exproprierea unei parţi prodemocratice a aşa-zisului grup al oligarhilor, în speţă pe o lovitura de stat sui generis, dată de un grup condus de „principele întunericului”, dupa cum îl numea recent revista Der Spiegel, pe şeful-adjunct de cabinet al preşedintelui, Igor Secin. Acest grup de „silovichii“ din jurul ţarului a instalat la principalele pîrghii ale statului, ale Consiliului de securitate, economiei şi massmediei ruse un procentaj covîrşitor de foşti colegi ai lui Putin, cu toţii kaghebisti şi militari.

Ignoranţa presei

După vechiul tipic stalinist presa rusească şi o parte din cea occidentală ignoră toate acestea, preferînd să preia tale quale explicaţiile fantomă ale acestui grup în replică la vagile acuze apusene iscate de asasinarea lui Litvinenko. Initial s-a afirmat la Moscova că în spatele crimei s-ar afla celălalt mare adversar al lui Putin, Berezovski. In faţa absurdităţii acestei teze şi a evidenţei că de poloniu nu poate dispune orice mafie, ci doar una cu acces la reactoarele nucleare sovietice sau la acceleratoarele de particule ruseşti, din difuzoarele Kremlinului a început să se fredoneze o melodie uşor modificată.

Potrivit noului cîntec patriotic made in Russia şi amplificat şi în apus, Putin n-ar fi avut interesul să-şi dea autogolul unor asasinate comise în preajma summiturilor NATO şi UE, moartea ziaristei si a fostului spion fiind regizate deci de adversarii săi. Prin urmare, Putin sărăcuţul, n-ar controla toate facţiunile din KGB, fiind şi el, vezi Doamne o inocentă victimă a injustiţiei.

Răspunderea pentru derivă

Creadă cine vrea aceasta teză stalinista amintind fatal şi de a ceauşeştilor lansată securistic după greva minerilor din 77, (ehei, daca-ar şti tătuca). Fie şi reală, Putin e cel care poartă responsabilitatea politică pentru deriva ţării sale spre crima generalizată. Dar, în agonie, Litvinenko şi-a îndreptat degetul acuzator clar şi fără echivoc asupra preşedintelui. Dacă nici fostul cirac al ţarului zăpezilor nu ştia despre ce-i vorba, nu mai are nimeni habar de absolut nimic. Cît despre mărturia lui Litvinenko, nu este clar deloc ce anume ar fi în măsură s-o valideze mai ferm decît rostirea ei cu limba de moarte.

  • Data 04.12.2006
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1HZ
  • Data 04.12.2006
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1HZ