1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Ţara mitraliată de hoţi şi de proşti

În timp ce Olguţa îşi calibrează lupta cu limbile, pentru care s-a antrenat luându-se la trântă, între altele, cu părinţii de copii protestatari, Rădulescu AKM îşi unge mitraliera, cu spatele la zid fiind ţara.

Se pregăteşte, pentru o execuţie sumară, cu sau fără OUG 13/14, statul de drept. Dar nu doar el. Armele care i s-au permis, ca infractor, să le deţină, îi sunt utile parlamentarului PSD-ist, spre a ţinti în mulţimea de protestatari încă nestriviţi de mineriade. Proşti fiind, de vreme ce #rezistă aiurea, nu "merită" ei oare să fie luaţi la ochi, aşa cum îi lua şi Vadim cândva, când, nelustrat la timp, publica în 1990 o listă cu 10 intelectuali care, în opinia lui, trebuiau împuşcaţi? 

Nu recidiva el, după un sfert de veac, spre a lărgi lista şi a i-l adăuga pe HR Patapievici? Nu cerea şi "tribunul", ca să evoc sardonicul, antifrasticul său apelativ, „justiţie cu mitraliera pe stadioane”? Nu afirma el că ţara nu poate fi guvernată decât cu mitraliera?

Sursa iritării parlamentarului AKM e hrănită de cam acelaşi soi de inşi stârnind şi furii de ortaci gen Cozma. Nişte incapabili să priceapă că trebuie să spele putina. Să lase cinstita, justiţiara, deşteapta şi cultivata elită a lui Dragnea, Tăriceanu şi compania plagiatoare să le ghilotineze democraţia, să mătrăşească studenţimea şi să-i mitralieze viitorul, expulzând ţara, în folosul Rusiei,din UE. Nişte rezistenţi care-şi învaţă copiii la rele şi proteste, în loc să le predea limbile Olguţei. 

Nu merită ei să li se dea la cap? Nu lasă ei ţărişoara pradă colonizării de către Soros şi Ciolanis, deşi ea trebuie salvată prin urgentă repesedizare şi deci golită de potenţialii emigranţi, tineri prea luminoşi, liberi şi băşcălioşi, dacă n-au norocul să fie şi frumoşi, ca să placă mitralierei noastre?   

O supărare similară a determinat şi doi Ioni iluştri să le-o arate ei filosofilor. Primul îşi demonstrează inteligenţa şi obedienţa faţă de stăpânii inelului EADS preferându-i expresis verbis pe hoţi proştilor. Marele vânător de mistreţi şi trofee a avut totuşi modestia notabilă de a nu atrage atenţia că el însuşi poate concura şi câştiga lesne, la oricare din categorii.

Al doilea, plasat de un coleg în rândul "hienelor de presă", îi numără hormonii restanţi lui Mihai Şora, revoltat fiind nu doar de longevitatea uimitoare a victimei sale, ci mai cu seamă de remarcabila participare la protestele de stradă a unui gânditor care apucase să semneze cărţi nepieritoare înainte ca el însuşi să înceapă să-şi ude scutecele. 

Filosoful român, întors în ţară din patriotism, în ciuda comuniştilor, din Franţa, în 1947, pe când alţii o părăseau grăbiţi, şi-a conceput parte din opera sa, memorabilă, cu decenii înainte ca „maestrul” să fie elogiat în "Săptămâna", ziarul Securităţii lui Vadim; cu o jumătate de veac înainte ca Ion Cristoiu să-l laude pe regele mineriadelor şi al patrulaterului roşu, Ion Iliescu.

Or, cu astfel de susţineri şi cu asemenea juneţe într-o biografie plină de monologuri şi plecăciuni în faţa ciumei roşii e greu, dacă nu imposibil să nu te enerveze până la incandescenţă tinereţea mentală şi rezilienţa la poltronerie, hoţie şi tiranie PSD-ist/ALDE-istă, manifestate de un filosof de peste 100 de ani. Unul credincios în chip reflectat şi autentic, ale cărui însuşiri, comandate de apetenţa pentru dialog, de probitate, onestitate şi incoruptibilitate, au ajuns proverbiale încă din epoca în care-i lăsau perplecşi pe comunişti. 

Uita aşa, se întoarce, pas cu cu pas, România la epoca în care noi „munceam, nu gândeam” şi le doream, din suflet, „moarte intelectualilor'”. Se produce, simultan, joncţiunea ţărişoarei cu maoismul marii revoluţii culturale, care avea să inspire nemuritorul securism legionar al ceauşeştilor, cei slujiţi cu abnegaţie inconturnabilă de Vadim, Securitate, Săptămâna şi, ultima pe listă, cu voia dvs, Scânteia Tineretului, la care activa cu brio junele Cristoiu.

Cândva, cel poreclit, hazos, „maestrul”, afirmase că n-ar crede „să fi fost în istoria presei române un personaj de abjecția lui Vadim”. Realizează el oare că a început să-şi concureze din greu colegul, al cărui PRM, patria politică a limbuţei Olguţei, s-a aflat la originea mineriadei din 1999? Că până la a câştiga, ca Ţiriac, la toate categoriile, nu mai e chiar foarte mult? Că până la o rinocerizare în genul celei deplorate de un Eugen Ionescu a mai rămas net mai puţin decât un pas foarte mărunt? Poate îl lămuresc ziariştii de la gazeta lui, de la B1, RTV, Antena 3 şi Răcnetul Carpaţilor?

Dacă nici atâta nu pricepe, riscă să se califice pentru antipatia eternă a tizului Ţiriac. Or, odată trecut de la apărător de hoţi la proşti sadea, ar putea deveni eligibil şi ca ţintă pentru AKM-ul parlamentarului, care a declarat că nu înţelege "de ce mai stau proştii pe acolo".

Aici mă opresc, fiindcă mă ia cu ameţeală. Mă ia cu frig, de parcă aş sta pe un ger năprasnic să protestez în piaţă. Şi mi se face roşu ca ciuma în faţa ochilor. Cât ai să te mai laşi tu mitraliată de nerozie şi hoţie, ţară? Cât vei mai fi blestemată să suporţi atâţia furi şi proşti? Atâţi proşti 'oţi?