1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Ţară, ţară vrem spioni

Zvonurile potrivit cărora Statele Unite şi Rusia pregătesc un schimb de agenţi secreţi se înmulţesc pe zi ce trece.

Rusia pare a fi interesată de aplanarea rapidă a conflictul apărut

Rusia pare a fi interesată de aplanarea rapidă a conflictul apărut

Ştirea transmisă de agenţia de presă Interfax, potrivit căreia Rusia şi Statele Unite au convenit asupra unui schimb de agenţi, a făcut furori. Anna Stavinskaia, cunoscuta avocată pentru respectarea drepturilor omului, care îl reprezintă în justiţie pe cercetătorul Igor Sutiagin, condamnat în Rusia la 15 ani de închisoare pentru înaltă trădare, spune că: "Cu câteva zile în urmă Igor a fost mutat din lagărul de prizonieri din Arhangelsk. El a trebuit să împacheteze repede toate lucrurile şi a fost dus într-o direcţie necunoscută. Mi-a trebuit aproape o jumătate de zi să aflu de la oficiali unde se află."

Sutiagin a fost transferat într-o închisoare din Moscova. Potrivit avocatei sale, aici s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Statelor Unite şi ai Serviciilor Secrete ruse.

Premierul rus Vladimir Putin s-a arătat iniţial indignat de arestările efectuate de FBI

Premierul rus Vladimir Putin s-a arătat iniţial indignat de arestările efectuate de FBI

"I s-a spus că va avea loc un schimb de persoane reţinute, acuzate de spionaj în Statele Unite. Se pare că decizia a fost luată la nivel înalt. 11 ruşi acuzaţi de spionaj şi reţinuţi în Statele Unite vor fi trimişi în Rusia în schimbul a 11 deţinuţi, tot ruşi, care vor fi predaţi americanilor", a adăugat Stavinskaia.

Înainte de orice, Sutiagin trebuie să depună mărturie că într-adevăr este vinovat de spionaj. Până în prezent, acesta respinsese cu hotărâre toate acuzaţiile în acest sens. Fizicianul fusese arestat în 1999 acuzat fiind că ar fi transmis informaţii secrete unor agenţi americani.

Guvernul de la Moscova a privit cu ironie arestarea de către FBI a prezumtivilor spioni ruşi. Schimbul de prizonieri despre care se vorbeşte acum dă însă mult de gândit. Mai ales dacă ţinem cont că premierul rus, Vladimir Putin l-a atenţionat în acest sens pe fostul preşedinte al Statelor Unite, Bill Clinton în cadrul vizitei pe care acesta a efectuat-o, recent, în capitala Rusiei.

"Ai venit tocmai la timp la Moscova. La voi poliţia îşi face de cap şi arestează oamenii după bunul plac", a spus pe atunci Vladimir Putin.

Mai târziu, autorităţile de la Moscova au schimbat tactica, vorbind de "persoane neimportante" care au fost arestate în America. Totuşi, acestea par a avea o anume importanţă pentru ruşi. Cel puţin deocamdată, adevărul despre ruşii acuzaţi de spionaj în Statele Unite, rămâne învăluit în mister.

Autor: Christina Nagel / Maria Pascu
Redactor: Vlad Drăghicescu