1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Ştiri culturale

Ştirile culturale din această săptămână vă propun o întâlnire cu lumea literaturii: tânărul autor german Daniel Kehlmann, laureat al premiului pentru literatură al fundaţiei Konrad Adenauer, noua carte a scriitorului american Kurt Vonnegut şi festivalul internaţional de literatură Lit.Cologne sunt câteva dintre principalele teme ale acestei incursiuni în universul cultural. Nu va lipsi însă nici muzica: la Los Angeles au fost decernate premiile Grammy.

Coperta romanului Die Vermessung der Welt (Măsurarea lumii) de Daniel Kehlmann, laureatul premiului pentru literatură al fundaţiei Konrad Adenauer.

Coperta romanului "Die Vermessung der Welt" (Măsurarea lumii) de Daniel Kehlmann, laureatul premiului pentru literatură al fundaţiei Konrad Adenauer.

Doar cei trecuţi în eternitate dispun de suficient timp pentru a învăţa dificila limbă germană, scria Mark Twain în secolul al 19-lea. Autorul american nu a fost singurul pe care dificultatea limbii germane l-a dus la disperare: chiar şi germanii înşişi poartă uneori dezbateri aprinse pe marginea limbii lor materne. Astfel, la festivalul internaţional de literatură Lit.Cologne care se va desfăşura la Köln între 10 şi 18 martie va avea loc în uriaşa sală de concerte Kölnarena „cea mai mare oră de limbă germană”, organizată de Bastian Sick. Jurnalistul a devenit celebru prin articolele sale umoristice din revista Der Spiegel care ia în derâdere greşelile de exprimare tot mai frecvente din rândul populaţiei, dar şi din presă. În cadrul festivalului Lit.Cologne vor avea loc dezbateri literare la care participă printre altele Marcel Reich-Ranicki, cel mai cunoscut critic literar german contemporan, dar şi o conferinţă despre revoltele din suburbiile franceze la care vor fi prezenţi politicianul Daniel Cohn-Bendit, autorul olandez Leon de Winter şi filozoful Andre Glucksmann. Din moment ce pregătirile pentru Campionatul Mondial de Fotbal sunt în toi, nici măcar un festival literar nu scapă de influenţa sportului rege: 11 teologi germani vor discuta astfel în cadrul acestei manifestări culturale despre posibilele legături dintre Vechiul Testament şi cultul lumii contemporane pentru fotbal. Alţi autori celebri care vor participa la festival sunt laureatul premiului pentru literatură al fundaţiei Konrad Adenauer Daniel Kehlmann, Doris Lessing, Robert Wilson, Walter Kempowski şi Jessica Durlacher.

„Scriu ca un istoric serios care şi-a pierdut dintr-o dată minţile”, a declarat autorul german Daniel Kehlmann într-un interviu acordat cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung. La doar 31 de ani, tânărul prozator este laureatul premiului pentru literatură al fundaţiei Konrad Adenauer, dotat cu 15.000 de euro. Acelaşi premiu i-a fost decernat în 2004 scriitoarei originare din Banat Herta Müller. Ultimul roman al lui Kehlmann „Die Vermessung der Welt” (Măsurarea lumii) a devenit un bestseller în Germania şi urmează să fie tradus în 20 de limbi. Sursa de inspiraţie a tânărului autor a fost întâlnirea istorică dintre omul de ştiinţă german Alexander von Humboldt şi celebrul matematician Carl Friedrich Gauss la un simpozion care a avut loc la Berlin în 1828. „M-a fascinat contrastul dintre cei doi intelectuali”, a declarat autorul. „Alexander von Humboldt călătorise deja prin întreaga lume, în timp ce Gauss îşi petrecuse viaţa în camera lui de studiu, devendind totuşi simbolul adevăratei libertăţi spirituale.” Din respect faţă de imposibilitatea de a identifica adevărul istoric, Kehlmann nu foloseşte vorbirea directă în roman, subliniind că ar fi o dovcadă de aroganţă să creeze impresia că ar ştii ce au spus Humboldt şi Gauss cu adevărat. În acelaşi timp, criticii au evidenţiat că „Măsurarea lumii” reprezintă o meditaţie melancolică despre bătrâneţe şi problema trecerii ireversibile a timpului. Ce l-a determinat pe autor să aleagă la doar 31 de ani această temă? „Nu moartea, ci faptul că îmbătrânim este marele scandal existenţial,” a explicat Kehlmann. „Întodeauna am reuşit să mă identific cu tristeţea bătrânilor, care nu se pot obişnui nicicând cu tragedia trecerii timpului. Această înţelegere nu depinde de vârsta mea, ci de empatie”.

Autorul american Kurt Vonnegut a declarat în repetate rânduri că îi va da în judecată pe producătorii de tutun. Fumătorul înrăit în vârstă de 83 de ani regretă că nu a murit încă, în ciuda ameninţătoarelor inscripţii de pe pachetele de ţigări. Mulţi jurnalişti s-au arătat şocaţi de plictiseala cu care Vonnegut declară în fiecare interviu că nu mai are chef nici de viaţă, nici de romane. În ciuda repetatelor promisiuni de a nu mai scrie niciodată o carte, autorul celebrului roman despre bombardarea Dresdei, „Slaughterhouse Five” („Abator Cinci”), a publicat opera „A Man Without a Country” (Un bărbat fără ţară) care a fost tradusă recent şi în limba germană. Colecţia de eseuri a lui Vonnegut a înregistrat un succes răsunător în Statele Unite, criticând cu obişnuitul său umor negru administraţia Bush şi războiul din Irak.

Baritonul german Thomas Quasthoff a câştigat pe 8. februarie la Los Angeles al treilea Grammy pentru muzică clasică. În ceea ce priveşte muzica pop, formaţia U2 a primit 5 premii Grammy, inclusiv în categoriile „cel mai bun album” pentru „How to Dismantle an Atomic Bomb” şi cea mai bună melodie pentru „Sometimes You Can’t Make It On Your Own”. Alţi laureaţi ai premiilor Grammy sunt vedete internaţionale precum Mariah Carey, Stevie Wonder şi Bruce Springsteen.

  • Data 10.02.2006
  • Autoare/Autor Alexandra Sora
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2rq
  • Data 10.02.2006
  • Autoare/Autor Alexandra Sora
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2rq