1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Ştiri culturale: Wagner şi Beethoven pe ecranele-gigant din pieţele germane

Astăzi s-a încheiat Festivalul Wagner de la Bayreuth. Ediţia din acest an a fost condusă în premieră de strănepoatele celebrului compozitor, Katharina Wagner şi Eva Wagner-Pasquier.

default

Scenă din "Tristan şi Isolda"

Pentru prima dată în istoria prestigiosului festival, a fost organizat şi un spectacol pentru cei mici: o adaptare pentru copii a operei "Olandezul zburător".

În încheierea festivalului, Katharina Wagner s-a declarat mulţumită de colaborarea "impecabilă" a celor două surori vitrege şi a anunţat, în acelaşi timp, că se va semna un nou contract tarifar pentru angajaţii care participă la organizarea evenimentului, după ce aceştia ameninţaseră că vor trece la greve. În urma acestei decizii, preţurile biletelor vor creşte la următoarea ediţie, a anunţat Katharina Wagner. Nepoata compozitorului, în vârstă de doar 31 de ani, a mai precizat că în 2010 va fi prezentată o nouă punere în scenă a operei wagneriene "Lohengrin", în regia lui Hans Neuenfels.

Festivalul Beethoven de la Bonn sub mottoul "În lumină"

Ludwig van Beethoven

Ludwig van Beethoven, cel mai celebru fiu al oraşului Bonn

Festivalul Wagner nu este singura manifestare culturală de anvergură internaţională care şi-a propus să atragă un public mai numeros cu ajutorul ecranelor-gigant din pieţele oraşelor. În centrul istoric al fostei capitale vest-germane Bonn, iubitorii muzicii clasice vor avea ocazia să urmărească live, pe ecrane, interpretări ale Simfoniei a 8-a şi a 9-a de Beethoven din cadrul Festivalului Internaţional consacrat maestrului născut în acest oraş. Festivalul debutează pe 4 septembrie. Postul Deutsche Welle este partener media al evenimentului care are loc în fiecare toamnă la Bonn.

Ediţia din acest an are mottoul "Im Licht" ("În lumină") şi îşi propune să prezinte interpretări inovatoare ale muzicii lui Beethoven, precum cea a Filarmonicii din Bremen. În lumina reflectoarelor vor urca pe scenă vedete ale muzicii clasice, precum Kent Nagano, Ingo Metzmacher, Gustavo Dudamel şi Maurizio Pollini.

Edgar Allan Poe a devenit vedetă de musical

Edgar Allan Poe Porträt

Edgar Allan Poe

Pe 28 august a avut loc premiera spectacolului semnat de compozitorul scoţian Eric Woolfson, în oraşul estgerman Halle. În ianuarie s-au împlinit 200 de ani de la naşterea poetului american, care a explorat abisurile sufletului uman. Maestrul romantismului întunecat a revoluţionat literatura americană prin observaţiile sale psihologice de o subtilitate ieşită din comun. În acelaşi timp, Poe este considerat precursorul tuturor autorilor care s-au dedicat genului horror, cel mai celebru admirator al său fiind Stephen King. Musicalul semnat de Woolfson prezintă destinul trist al poetului, a cărui moarte a rămas, până astăzi, un mister neelucidat.

Autor: Alexandra Sora
Editor: Vlad Mixich