1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Şoricelul care aleargă prin spitale

Au trecut aproape două decenii şi reforma sistemului medical românesc nu s-a încheiat încă. Cât de aproape suntem de punctul final?

În sfârşit la capătul tunelului?

În sfârşit la capătul tunelului?

Un şoricel alb care tot fuge de 18 ani pe o rotiţă formată din 18 spiţe. Aceasta ar putea fi una dintre cele mai fidele descrieri ale sistemului medical din România. Deşi picioruşele muncesc febril, eficienţa lor este zero. Şoricelul nu înaintează dar speră, speră că va ajunge la un liman. În cazul nostru, finalizarea reformei medicale.

Cum se învârte rotiţa?

Ministerul Sănătăţii a fost condus de-a lungul a 18 ani de 18 miniştri diferiţi, inflaţie aflată în strânsă legătură cu luxurianta debandadă din sistem. Ion Bazac, cel mai proaspăt ministru al Sănătăţii, a declamat, după cum deja o cere tradiţia, continuarea reformei. La modă este astăzi stârpirea corupţiei dintre medici, modă pregătită de linşajul public la care halatele albe au fost supuse la începutul primăverii. Guvernanţii actuali consideră că disfuncţionalitatea care necesită cea mai rapidă rezolvare este şpaga din spitale.

Este adevărat că o semnificativă parte a personalului medical din România practică acest obicei specific societăţilor prinse într-un mecanism vicios. Pacienţii oferă şpaga pentru că altfel medicii nu îşi fac meseria cum trebuie. Medicii nu îşi fac meseria pentru că statul nu îşi îndeplineşte obligaţiile, oferindu-le salarii derizorii. Vezi proiectul legii salarizării unice care prevede că un medic primar va fi plătit cu aproximativ 1200 euro pe lună, ceva mai puţin decât un medic rezident din occident.

Statul, la rându-i, nu poate oferi salarii satisfăcătoare medicilor pentru că fondurile obţinute din contribuţiile plătite de populaţie la buget sunt insuficiente dar şi risipite. Vezi cazul de la Spitalul Judeţean din Braşov care a achiziţionat cu aproximativ 700.000 de euro un angiograf, dar nu-l poate folosi din lipsă de fonduri pentru consumabile. Mai exact, şi-au cumpărat un Ferrari fără să le mai rămână bani pentru benzină.

Dar cum este posibilă existenţa în sistem a unor astfel de nechibzuinţe repetitive? Pentru că cei care ar trebui să controleze modul în care fondurile sunt administrate nu îşi fac treaba cum trebuie. De altfel, însuşi ministrul Bazac nu are prea mare încredere în organismele de audit intern ale ministerului, el solicitând la începutul anului un audit extern din partea Băncii Mondiale, pentru a controla felul în care s-au cheltuit fondurile în timpul administraţiei precedente.

Alergarea continuă

În anul 2008, cele mai multe dintre Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate au avut cheltuieli aproape duble faţă de încasări. Diferenţa trebuie suportată desigur, dar nu din buzunarul celor 18 miniştri, nici din buzunarul celor care ar trebui să controleze cheltuielile publice, nici din buzunarul medicilor, ci din cel al pacienţilor. Iată cum a apărut ideea sistemului de coplată, care va scoate banii din buzunarul pacientului român pentru orice serviciu medical considerat suplimentar, suplinind impotenţa statului de a-şi recompensa corespunzător personalul medical.

Se speră că în acest fel va fi ruptă măcar una dintre spiţele cercului vicios în care se învârte contribuabilul român. Aleargă şoricelule, aleargă...

Autor: Vlad Mixich

Redactor: Medana Weident