1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Şomaj record în zona euro

În timp ce în Germania, în aprilie s-a înregistrat o scădere a şomajului, la nivelul zonei euro numărul şomerilor a atins o nouă cifră record, de 17,8 milioane

Situaţia e extrem de gravă în Spania. Aproape fiecare al patrulea spaniol, adaugă acelaşi cotidian supraregional german, nu dispune de un loc de muncă. În Grecia, fiecare al cincilea e şomer. Printre ţările care se confruntă cu un şomaj ridicat în sudul continentului se mai numără Portugalia şi Italia.

Germania face parte, după Austria şi Olanda, din grupul ţărilor cu cea mai redusă rată a şomajului. În aprilie, şomajul a scăzut aici sub limita de 3 milioane, echivalentul a 7 procente. Deşi trebuie ţinut cont şi de angajaţii sezonali, care contribuie la reducerea şomajului în aeastă perioadă a anului în Germania, FAZ îl citează pe şeful Oficiului federal al Muncii, Frank-Jürgen Weise, potrivit căruia tendinţa pe piaţa germană rămâne pozitivă.

Într-un comentariu la aceeaşi temă, FAZ aminteşte cu îngrijorare că alarmant este numărul crescut al şomerilor în rândul tinerilor. În Italia, mai mult de o treime dintre tineri nu au un loc de muncă, iar în Spania aproximativ 50 la sută dintre aceştia împărtăşesc aceeaşi soartă. Pentru ca reformele din zona euro, în cazul în care acestea sunt dorite şi aplicate consecvent, să dea roade, e nevoie de timp, mai scrie cotidianul din Frankfurt pe Main. În acelaşi timp ziarul e conştient de faptul că statele supraîndatorate, care abia dacă mai primesc credite, au dificultăţi în a finanţa necesarele pachete de relansare a economiei.

Die Welt din Berlin e ceva mai optimist şi scrie: "Ţările din sudul Europei au de aplicat reforme chiar mai dure decât cele pe care le-a transpus în viaţă Germania prin 'Agenda 2010'. În plus, ele pornesc mai târziu decât Germnaia pe acest drum. Încrederea pieţelor financiare, a investitorilor internaţionali, au pierdut-o deja şi va fi greu să recâştige această încredere pierdută. Dar exemplul oferit de Germania ar trebui să le dea curaj, arătându-le acestor ţări că reformele merită. Crizele pot fi depăşite."

Alte teme analizate şi comentate astăzi pe larg în presa germană sunt apropiatele alegeri din Grecia, unde, după cum atrag atenţia Süddeutsche Zeitung din München sau saptamanalul Die Zeit, de pildă, se aşteaptă ca atât comuniştii cât şi extrema dreaptă să pătrundă în Parlament; apoi cele din Franţa, care vor decide, după cum semnalează numerose publicaţii, între care Die Zeit, se va decide şi viitorul curs poltic în privinţa combaterii crizei euro; şi, în sfârşit, posibila boicotare a capmpionatului european de fotbal de către responsabilii politici europeni, în speţă germani.

Pe prima sa pagină, săptămânalul din Hamburg e de părere că un astfel de boicot ar fi o greşeală, apreciind că se pot exercita pe altă cale presini asura regimului de la Kiev: "Campionatul european reprezintă cea mai bună şansă de a menţine presiunile la adresa Ucrainei. Nu contramandarea vizitelor (responsabililor politici europeni) e oportună, ci folosirea acestora pentru a determina, în schimb, autorităţile ucrainene să schimbe tratamentul inuman aplicat Iuliei Tiomoşenko şi altor reprezentanţi ai opoziţiei, aflaţi după gratii. Fotbalul ar putea deveni un instrument, menit a-l forţa pe liderul de la Kiev, Ianukovici, să adopte o poltică rezonabilă".

"Cinic, inteligent şi nu de toţi îndrăgit", aşa îl descrie Badische Zeitung pe premierul Victor Ponta. Autorul articolului apărut în paginile cotidianului regional german analizează evoluţiile de pe scena politică de la Bucureşti şi estimează că "următoarea jumătate de an va fi una turbulentă", pentru că "va însemna practic numai campanie electorală". Sarcina ce-i revine noului premier Ponta, mai apreciază Badische Zeitung nu va fi deloc uşoară: "el va trebui să păstreze vie indignarea electoratului faţă de fostul guvern şi, totodată, să se prezinte drept cel care poate oferi soluţii". Ziarul aminteşte în final că, în ce priveşte politica europeană, Ponta este un critic înverşunat al cursului "Merkozy".