1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

„Şi strămoşii mei au votat cu ţara“

La Timişoara, Mircea Geoană, Crin Antonescu, Klaus Johannis şi ţărăniştii Gheorghe Ciuhandu şi Radu Sîrbu au semnat un pact.

default

Klaus Johannis, primarul oraşului Sibiu, propus pentru funcţia de premier

Acesta este menit să ofere alianţei politice pentru turul al doilea semnificaţia mai largă a unui nou început, este menit să ofere un curs diferit societăţii româneşti.

Klaus Johannis, deşi a vorbit puţin, s-a găsit inevitabil în centrul acestei reuniuni încărcate de o anumită emoţie şi solemnitate. El este de fapt acela care oferă credibilitate noii construcţii politice, nu doar în virtutea succesului său ca primar al Sibiului, ci mai ales pentru că este un „străin“, cu alte cuvinte un independent, capabil să vadă lucrurile „din afară“ şi să ţină rivalităţile partizane în echilibru.

S-a vorbit însă atît de mult, în toate sensurile, de simbolistica "neamţului salvator", încît el a ţinut să restabilească o raportare mai potrivită. „Şi strămoşii mei au votat cu ţara“, a spus Klaus Johannis de 1 Decembrie.

Klaus Johannis, un marginal central

Totuşi, Johannis îşi datorează succesul fulgerător pe scena mare a politicii faptului că este un independent sosit din provincie, acolo unde alegătorii din România speră că se mai găsesc resurse nealterate de gravitate şi onestitate politică. Provincia a dobîndit astfel un rol central, fapt care ar putea avea şi consecinţe asupra reformelor constituţionale.

Dar să observăm mai întîi că toate coaliţiile româneşti au început într-o ambianţă de încredere şi speranţă şi că au sfîrşit în discordie şi recriminări reciproce. De aceea, sarcina coaliţiei PNL-PSD este mai mare decît a oricărei alteia.

De altfel, candidatul PSD nu a ignorat dificultatea. El a spus că misiunea sa ca om politic şi ca viitor preşedinte este să iniţieze un nou fel de a face politică şi în particular să demonstreze că o coaliţie politică poate să funcţioneze în România.

Într-adevăr, este o misiune importantă. Admiţînd că Mircea Geoană va cîştiga alegerile, majoritatea guvernamentală PSD-PNL-UDMR va trebui să dureze cel puţin pînă la alegerile din 2012. Dacă nu se va întîmpla aşa, atunci adoptarea sistemului de vot majoritar va reveni cu siguranţă în centrul dezbaterilor politice.

Încă o coaliţie eşuată va fi un argument hotărîtor pentru o nouă reformă a sistemului electoral. Se ştie că sistemul de vot majoritar are o mai mare capacitate de a crea majorităţi parlamentare stabile şi că proporţionalitatea – care se aplică la alegerile româneşti de 20 de ani fără întrerupere – duce la fragmentarea scenei politice.

Miza guvernăr i i viitoare conţine şi configuraţia viitoarei Constituţii

Aşadar, misiunea coaliţiei Geoană-Antonescu-Johannis nu se referă numai la reuşita guvernării în planul economiei, la reducerea şomajului şi reluarea creşterii economice, ci priveşte reforme politice mai ample.

Dacă forţele politice coalizate astăzi ar cîştiga mai multă încredere publică în următorii doi ani, atunci ele ar putea îndrăzni ceea ce nu îndrăznesc astăzi, şi anume să pună problema modificării Constituţiei în alţi termeni decît a făcut-o preşedintele Traian Băsescu.

De exemplu, liberalii sau social-democraţii ar putea relua ideea unui parlament bicameral în care, de exemplu, Senatul să fie ales prin vot proporţional, iar Camera Deputaţilor prin vot majoritar.

Reforma sistemului electoral s-ar face astfel în strînsă corelaţie cu modificarea Constituţiei şi cu noua arhitectură a Parlamentului. Se înţelege că provincia ar cîştiga şi ea o bătălie împotriva centralismului actual.

Referendum viciat

E adevărat că în 22 noiembrie cetăţenii români s-au pronunţat în favoarea monocameralismului, dar au făcut-o după o campanie complet unilaterală şi sufocată de argumente false.

În esenţă, monocameralimsul a fost prezentat în mod greşit de preşedintele Traian Băsescu ca o formă de simplificare a birocraţiei de stat. Dar Parlamentul nu este o instituţie birocratică, ci chiar forul principal de deliberarea naţională, acolo unde se găsesc reprezentanţii aleşi ai naţiunii.

Aşadar, variantele mono sau bi-camerale trebuie judecate nu după criteriile organizării administraţiei, ci după scopurile reprezentării. Cetăţenii trebuie să se gîndească în primul rînd cum ar fi ei mai bine reprezentaţi: într-o singură cameră sau în două camere cu funcţii diferenţiate?

Dar la referendumul din 22 noiembrie s-a discutat despre cu totul altceva: despre costuri de întreţinere, corupţia parlamentarilor, Parlamentul European, complicaţia procedurilor şamd. Iată de ce rezultatele acestui referendum au fost inevitabil viciate.

Succesul coaliţiei Johannis ar însemna şi succesul unei alte viziuni despre Constituţie

Adversarii monocameralimsului ar avea însă motive să spere. Succesul de moment al lui Klaus Johannis arată că românii nu mai cred că „Centrul“ are resurse morale pentru a regenera politica românească şi că ei speră ca ele să se găsească undeva departe de acest Centru corupt, în Provincia neatinsă de morbul politicianismului.

Prin urmare, dacă Klaus Johannis ar obţine succes şi în acţiunea sa guvernamentală, imaginea pozitivă s-ar răsfrînge şi asupra provinciilor, care ar avea argumente să pretindă o mai mare vizibilitate şi o mai mare importanţă în relaţia cu Capitala. Iar de aici pînă la un Senat al provinciilor nu mai este decît un pas.

Dar dacă, dimpotrivă, guvernarea Johannis, ipotetică deocamdată, va merge rău, atunci votul exclusiv majoritar şi sistemul monocameral vor reveni în prim plan ca soluţii greu de respins.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Rodica Binder