1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Şi azi bunul samaritean este binevenit

Bomba atomică - un instrument politic, banii -un instrument al binefacerii, criza economică şi financiară - deja depăşită - sunt cîteva din temele şi evoluţiile care suscită azi, în presa scrisă, comentarii remarcabile.

default

Ceea ce n-au reuşit imp eriile, revoluţiile şi religiile ar fi izbutit bomba atomică - crede filozoful Günther Anders citat de SALZBURGER NACHRICHTEN, la împlinirea a 65 de ani de la lansarea primei arme nucleare. Cu ajutorul ei americanii au reuşit să obţină capitularea Japoniei, la cîteva luni după ce în Europa cel de-al doilea război mondial luase deja sfîrşit.

Dar ce a izbutit de fapt bomba aruncată deasupra Hiroşimei? Acelaşi filozof crede că ea ne-ar fi umanizat, că , de cînd cumplita armă există , suntem cuprinşi de spaima că într-o bună zi lumea s-ar putea arunca singură în aer. Însă , cu toate acestea , rămîne neîmplinită speranţa într-un guvern mondial care să fi pus sub cheie ucigaşul secret al fabricării bombei nucleare. Dimpotrivă, ea a devenit un primejdios instrument al politicii internaţionale - ceea ce a şi rămas pînă în ziua de azi.

Să fi sosit oare clipa iertării păcatelor, a rentat să aşteptăm două mii de ani ca să se împlinească îndemnul adresat de Apostolul Pavel bogaţilor, cerîndu-le să dea dovadă de milostenie, să-şi împartă averile cu săracii ? - se întreabă NEUES DEUTSCHLAND la aflarea veştii că 40 de miliardari din Statele Unite au decis să renunţe la cel puţin jumătate din averile lor, investindu-le în acţiuni caritative în folosul obştii.

Ceea ce este foarte lăudabil şi binevenit - scrie ziarul socialist, fost organ al comuniştilor est-germani şi conchide: Ar trebui totuşi să ne gîndim cît de sărmană este o lume în care o duzină de oameni bogaţi pot pune dintr-o dată pe masă, drept capital de pornire, sume ce depăşesc chiar produsul social intern brut al unei ţări.


Rostul unei ordini sociale este acela de a structura relaţiile, în măsura posibilului , pentru toţi membrii societăţii, în aşa fel încît egalitatea de şanse să existe. Din perspectivă etică, actul de generozitate al lui Bill Gates & Company este nu doar lăudabil ci şi lipsit de alternativă, deduce RHEIN-NECKAR ZEITUNG .


Europenii ar dispreţui banii , dar , cînd îi au, nu-i mai lasă din mînă , este enunţul prin care LE REPUBLICAIN LORRAIN insinuează că locuitorii Lumii Vechi ar fi mai puţin dispuşi la a renunţa la bani în scopuri caritative. Spre deosebire de miliardarii americani, care se simt obligaţi să doneze o parte din averile proprii unor instituţii de binefacere. Indiferent de cum va arăta viitorul , această iniţiativă relevă cel puţin accepţiunea pe care o au banii în mentali t atea americană: ei nu sunt scop în sine , ci mai degrabă un mijloc de a atinge un scop.

Între timp, încet dar sigur şi Uniunea Europeană îşi recapătă stabilitatea financiară, constată EL PAIS, considerînd că optimismul este justificat deşi creşterea economică se lasă încă aşteptată.

Un motiv l-ar constitui şi prudenţa acţionarilor care se tem de investiţiile pe termen lung, atît din cauza puternicelor oscilaţii ale valorilor bursiere cît şi a faptului că mare parte din evoluţiile acestora sunt pur şi simplu ininteligibile pentru acţionarul obişnuit - explică HANDELSBLATT.

Şi azi ziarele germane se opresc asupra unui jubileu dificil: împlinirea a 60 de ani de la adoptarea Cartei Strămutaţilor Etnici Germani. 14 milioane la număr, dezrădăcinaţi, ei s-au vüzut nevoiţi la finele celui de-al doilea război mondial, după înfrîngerea Germaniei naziste, să se refugieze în vest. Ei au avut de suferit şi adesea Asociaţiile lor nu s-au bucurat de prea multă înţelegere nici în est şi nici în vest , scrie BRAUNSCHWEIGER ZEITUNG , spre a pune apoi sub semnul îndoielii spiritul paşnic al Cartei. In textul ei este stipulată renunţarea la răzbunare şi revanşă. Ceea ce presupune că refugiaţii ar f i fost îndrituiţi să nutrea s că astfel de sentimente, deduce, uşor scandalizat, comentatorul, deplîngînd concomitent absenţa oricărui enunţ din textul documentului în care să fie condamnate atrocităţile comise de nazişti.

Pe lîngă toate meritele de care se poate prevala Asociaţia Strămutaţilor - continuă ideea MÄRKISCHE ODERZEITUNG - faptul că cel de-al doilea război mondial a f ost declanşat de Germania, că el a început cu asasinarea şi alungarea mem bri lor altor comunităţi etnice şi naţiuni, pare a nu fi fost s uficient conştientizat nici pînă azi de numeroşi funcţionari ai amintitei asociaţii. Refugiaţilor etnici germani le-a fost dat să simtă pe propria lor piele că războiul şi ura împotriva altor popoare au atras după sine noi nenorociri .

Dar, deşi Carta nu menţionează că la originea alungării etnicilor germani stă tocmai naţional-socialismul şi ororile comise în numele acestuia, trebuie amintit că numeroşi refugiaţi au izbutit să compenseze pierderea patriei, a locurilor natale , printr-o armonioasă convieţuire cu ceilallţi , subliniază LEIPZIGER VOLKSZEITUNG. Ziarul regretă că, la fiecare aniversare a Asociaţiei, disonanţe supărătoare se fac din nou auzite…

Autor:Rodica Binder

Redactor:Petre M. Iancu