1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Şeful Wikileaks, între acuzaţii de viol şi conspiraţii

Întâi a aplicat o grea lovitură diplomaţiei americane, acum se află pe lista "most wanted". Fondatorul WikiLeaks figurează pe lista infractorilor căutaţi de Interpol, din cauza acuzaţiilor de viol ce i se aduc în Suedia.

default

Julian Assange, căutat de Interpol pentru acuzaţii de viol ce i se aduc în Suedia

Interpolul l-a plasat pe Julian Assange pe lista persoanelor date în urmărire, în baza unui mandat de arestare eliberat de un tribunal din Stockholm deja în data de 20 noiembrie. El este bănuit de viol şi hărţuire sexuală.

Dat fiind că nu se ştie nici la această oră unde se află Assange, mandatul a fost eliberat în contumacie, devenind astfel clar că fondatorul WikiLeaks poate fi căutat la nivel internaţional.

Assange figurează la Interpol, în Lyon, Franţa, pe o aşa-numită "Red Notice List". Această listă cuprinde suspecţi care urmează a fi arestaţi şi expulzaţi în ţările în care sunt citaţi în justiţie, în cazul de faţă, Suedia.

Dar, s-o luăm pe rând. Pe 14 august, Assange s-a întâlnit la Stockholm cu cele două femei, care o săptămână mai târziu au depus plângere împotriva sa. Assange se afla în capitala Suediei la invitaţia Partidului Piraţilor. Piraţii se arătaseră gata să ofere protecţie serverelor WikiLeaks. Pe 18 august, australianul a cerut drept de şedere şi de muncă în Suedia.

Două zile mai târziu, procuroarea Maria Jellstrand a luat poziţie faţă de plângerea făcută de cele două femei, arestându-l în contumacie pe Assange, în baza acuzaţiilor de viol. O zi mai târziu, mandatul de arestare a fost anulat de procuroarea Ewa Finne, care a fost de părere că dosarul nu conţine decât acuzaţii de hărţuire sexuală.

Apoi, iarăşi, câteva zile mai târziu, Assange a fost anchetat de poliţie. În timpul interogatoriului, el a declarat că în noaptea cu pricina a avut mai multe partide de sex cu una din cele două femei. E adevărat, a declarat Assange în faţa poliţiştilor, că ea i-a respins de câteva ori avansurile, dar sub o formă lipsită de importanţă. Fondatorul WikiLeaks a subliniat că a folosit prezervativ, ceea ce una dintre femei neagă.

În urma acestei depoziţii, o a treia procuroare, Marianne Ny, a eliberat un nou mandat de arestare. Ce urmări juridice va avea de suportat Assange este dificil de spus.

Din capul locului, el a afirmat că este victima unei conspiraţii. Într-un interviu acordat presei, el s-a arătat încredinţat că este vorba de o campanie de defăimare a persoanei sale.

Cine se află în spatele acestei campanii, dacă este vorba de o reglare de conturi personală sau politică, asta Assange a spus că nu poate preciza încă, dar că se va adresa din nou opiniei publice de îndată ce va dispune de dovezi. "Am deja indicii că este vorba despre o lucrătură pusă la cale la nivel înalt", a conchis şeful WikiLeaks.

Autori: Albrecht Breitschuh / Ioachim Alexandru
Redactor:Rodica Binder