1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Şeful FMI - nominalizat pentru funcţia de preşedinte al Germaniei

Şeful Fondului Monetar Internaţional, Horst Koehler, a acceptat să candideze la funcţia de preşedinte al Germaniei. Concomitent, Koehler, în vârstă de 61 de ani, a anunţat că renunţă la postul de şef al FMI, pe care l-a ocupat începând din anul 2000. Conducerea organismului financiar internaţional va fi preluată provizoriu de vicepreşedinta Anne Krueger. Amintim că Horst Koehler este candidatul Uniunii Creştin Democrate/ Creştin Sociale şi al Partidului Liber Democrat. Alegerile pentru ocuparea supremei magistraturi în stat vor avea loc în adunarea federală, pe data de 23 mai.

Ziariştii au luat ieri dimineaţă cu asalt clădirea FMI din Washington, în aşteptarea unei declaraţii a lui Horst Koehler. La orele 14, ora locală, Koehler a declarat în sfârşit că renunţă la conducerea organismului financiar internaţional, în concordanţă cu statutul instituţiei. Privind candidatura sa pentru funcţia de preşedinte al Germaniei, Koehler a declarat: "Am acceptat cu plăcere nominalizarea. Este o mare onoare pentru mine să candidez la această funcţie, şi cred că sunt pregătit să-mi îndeplinesc misiunea." El a declarat în continuare că ultimii patru ani petrecuţi la cârma FMI l-au făcut să fie mai modest, dar şi mai deschis în relaţiile cu oamenii. Cât priveşte controversa dintre partidele creştin- democrate şi formaţiunea liber-democrată, care cu greu s-au decis asupra candiatului la preşedinţie , Koehler nu a vrut să facă nici un comentariu. El a subliniat, în schimb, că ţara sa are nevoie vitală de reforme: " Germania are cel mai mult nevoie în clipa de faţă de un proces al transformării. Nu numai în economie, dar în primul rând în acest domeniu. Spun: nu numai în economie, findcă şi universităţile, şi cultura şi coexistenţa cetăţenilor necesită un nou avânt", a spus politicanul creştin-democrat, ale cărui rădăcini se află în Transilvania.
Pe durata cât a deţinut funcţia de preşedinte al FMI, Koehler a exprimat în repetate rânduri critici vizavi de starea economică a Germaniei, solicitând flexibilizarea condiţiilor existente pe piaţa muncii. De asemenea, el a iniţiat, împreună cu şeful Băncii Mondiale, James Wolfensohn, un dialog cu adversarii globalizării, sprijinind în plus şi reducerea datoriilor contractate de ţările în curs de dezvoltare. Koehler a mai declarat că părăseşte Washingtonul cu sentimente amestecate, amintind că alegerile prezidenţiale propriu-zise nu au avut încă loc.
Horst Koehler nu a fost contestat aproape deloc în cei patru ani cât a deţinut şefia FMI, date fiind experienţa şi amplele sale cunoştinţe în materie de economie. De aceea, găsirea unui succesor nu va fi deloc uşoară. Pe de altă parte, însă, Berlinul nu are în nici un caz dreptul să pretindă ca urmaşul său să fie tot un german, iar aşa- numitele ţări din lumea a treia reclamă de mai multă vreme să fie luate în calcul la alegeri.
  • Data 05.03.2004
  • Autoare/Autor Daniel Scheschkewitz
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1jD
  • Data 05.03.2004
  • Autoare/Autor Daniel Scheschkewitz
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1jD