1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Şedinţe interminabile în sînul coaliţiei

Liderii coaliţiei PDL-PSD s-au reunit la Palatul Victoria într-o şedinţă de criză, încercînd să stabilească forma finală a Bugetului. Reuniunea s-a terminat fără nici un rezultat şi urmează ca discuţiile să fie reluate.

La Palatul Victoria se tranşează bugetul

La Palatul Victoria se "tranşează" bugetul

După miezul nopţii, vice-preşedintele PDL, Gheorghe Flutur a dezvăluit că reuniunea s-a încheiat fără concluzii decisive. El a susţinut totuşi că s-au făcut progrese şi că s-a ajuns, cel puţin, la o viziune mai limpede asupra Bugetului, dar a aunţat că astăzi ministrul de Finanţe va sta de vorbă, separat, cu fiecare ministru în parte, cu scopul de lămuri toate disputele.

Radu Berceanu a declarat şi el agenţiei Mediafax, că în cursul şedinţei de azi-noapte «s-au certat şi s-au împăcat», lăsînd să se înţeleagă că, tipul acesta de relaţie, a devenit deja un mod de lucru.

Aseară pe la 7 şi jumătate sosise la Palatul Victoria şi preşedintele, Traian Băsescu, care a stat aproximativ o oră. El a declarat ulterior că ar putea fi de acord cu instituirea unui moratoriu pe salarii şi pensii timp de 6 luni de zile , după care discuţia ar putea fi reluată în funcţie de evoluţia economiei.

Totuşi după plecarea preşedintelui Traian Băsescu, liderii coaliţie nu au reuşit să ajungă la un acord şi pînă la ora aceasta nimeni nu poate spune ceva cu certitudine.

Şedinţa de ieri a alianţei PSD-PDL a durat şase ore, ceea ce aduce aminte, în mod neliniştitor, de primul guvern condus de Victor Ciorbea. Este o mare ironie, deoarece Traian Băsescu, pe vremea aceea ministru al Transporturilor, a dinamitat cabinetul Ciorbea, argumentînd, retrospectiv, că în acel context era imposibil să se ia o decizie. Dar coaliţia PSD-PDL riscă să intre la rîndul ei în caruselul discuţiilor nesfîrşite.

Situaţia este, ca şi atunci în 1997, agravată de faptul că deciziile guvernamentale nu se dezbat în interiorul Cabinetului, ci în cadrul partidelor politice. Mircea Geoană, de exemplu, nu este membru al Guvernului, dar adoptă tot mai insistent poziţii publice ca şi cum ar fi prim-ministru. Preşedintele a spus la un moment dat că nu va tolera ca partidele să submineze unitatea Guvernului, dar chiar acest lucru se petrece deja sub ochii săi. În această seară liderii coaliţiei se vor întruni din nou.

Vă mai recomandăm