1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Şcoala românească, departe de latura formativă

Criza învăţămîntului românesc pare fără scăpare, chiar şi în faţa legilor educaţiei asumate de guvernul de la Bucureşti.

default

Problemele încep din şcoala primară

Date statistice

Din cele 17.000 de şcoli, cîte funcţionează în România, 8.000 nu au autorizaţii sanitare, iar în 4.000 sînt şantiere în lucru, cu lucrări mai mari sau mai mici.

Rata abandonului şcolar a crescut de la an la an în perioada 2000-2008, în progresie aritmetică de la ciclul primar la cel gimnazial, situîndu-ne la acest capitol pe locul trei în Europa. În mediul rural, doar unul din patru elevi reuşeşte să absolve liceul, diverse studii şi rapoarte punînd această situaţie în principal pe seama sărăciei de la sate.

Cauzele crizei

Dincolo de aceste date, criza învăţămîntului are cauze adînci în sistemul educaţional, care ţin de mentalitatea factorilor politici, a dascălilor, a părinţilor şi în final a elevilor şi studenţilor.

Prima cauză, şi cea mai gravă după părerea mea, este aceea care conduce la evaluarea calităţii învăţămîntului prin instrumente care măsoară cantitatea de cunoştinţe.

Altfel spus, carnetul de note al elevului reflectă cantitatea de informaţii pe care acesta a acumulat-o, iar nu rezultatul laturii formative pe care dascălii ar trebui să o aibă în vedere cu prioritate. A-l învăţa pe elev să înveţe şi a-i cultiva dorinţa de cunoaştere cred că e prima calitate pe care trebuie să o aibă un cadru didactic.

Ca dascăl, cred că ai această calitate în măsura în care ştii să îţi alegi cuvintele şi să le îndrăgeşti. Dimpotrivă, dacă te rezumi să îi încarci pe elevi cu informaţie rece, care poate fi găsită de pildă şi pe Internet, atunci foloseşti cuvintele de-a gata.

Mazedonien Land und Leute Schüler in einer Grundschule

Informaţie "seacă" poate fi găsită direct pe Internet

O oră de clasă în care profesorul nu comunică cu elevii săi este chiar mai rău decît o oră pierdută.

Ce nu sunt învăţaţi elevii?

Ştiţi ce nu sînt învăţaţi elevii, din ciclul primar pînă cînd absolvă liceul? Nu sînt învăţaţi să povestească. Întîlnim la tot pasul absolvenţi de liceu, iar mai apoi studenţi, care nu ştiu să povestească acasă o întîmplare de peste zi, nu ştiu să povestească o carte pe care au citit-o. Nu ştiu să rezume o naraţiune, şi nici să dezvolte o idee.

Desigur că una din cauze este şi lipsa unui vocabular bogat şi expresiv, lipsa lecturilor, neputinţa de a dialoga viu şi coerent cu o persoană care nu e din „anturaj”. Dar este aici şi un semn clar că dascălii nu comunică cu elevii lor, ci doar le comunică ce le cere programa şcolară.

Este un semn clar că învăţămîntul românesc nu încurajează elevul să pună şi să îşi pună întrebări – întrebările le pune doar profesorul, iar elevul trebuie să răspundă.

În şcoala românească, elevul care răspunde corect primeşte nota 10, iar elevul care dă un răspuns greşit primeşte nota 4. La prima vedere, e firesc să fie aşa.

Dar oare sînt şi profesori care, atunci cînd un elev dă un răspuns greşit, parcurg drumul invers şi constată că elevul respectiv a făcut de fapt un raţionament corect, doar că a pornit de la o premisă greşită? Şi dacă da, faptul că a constatat că elevul în cauză a gîndit corect, dar a plecat la drum greşit, îl determină pe profesorul nostru să aprecieze cu nota 10 gîndirea elevului? Personal, nu cred să fie multe astfel de cazuri.

În şcoala românească, singura balanţă admisă este aceea a cantităţii de informaţie pe care o depozitează elevul, iar nu latura formativă, care să îl ajute pe acesta să îşi găsească drumul în viaţă.

Autor: George Arun
Redactor: Ovidiu Suciu