1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Şcoală fără şcoli

Învăţămîntul subfinanţat este o realitate pe care părinţii o acceptă tot mai resemnaţi, dimpreună cu sindicatele care s-au politizat tot mai mult în ultimii ani.

Anul acesta şcolar a început mai prost ca oricînd, confirmînd lipsa totală de interes a Ministerului Educaţiei şi a inspectoratelor şcolare pentru procesul educativ, funcţionarii acestor instituţii fiind mai degrabă implicaţi în precampania electorală pentru alegerile prezidenţiale.

Presa a insistat cu precădere asupra lipsei manualelor pentru clasele întîia şi a doua, în locul acestora elevii găsind pe bănci fişe, desene, sau negăsind nimic. O realitate tristă desigur pentru copii, dar şi pentru părinţi şi învăţători.

Zeci de şcoli în fiecare judeţ şi-au început activitatea şi în acest an fără autorizaţia sanitară de funcţionare, fie din lipsa apei curente, fie din cauza WC-urilor insalubre, a pereţilor mîncaţi de mucegai, a lucrărilor de reabilitare în desfăşurare etc. Este de neînţeles cum această situaţie se perpetuează de douăzeci şi patru de ani, cu atît mai mult acum cînd pot fi accesate fonduri europene pentru amenajarea unor spaţii de învăţămînt civilizate, primitoare, pe care elevii să înveţe să le preţuiască.

În România învăţămîntul este gratuit, aşa scrie în Constituţie. Dar părinţii scot din buzunar în fiecare an şcolar sume considerabile, pentru manualele auxiliare, fondul clasei, fondul şcolii, fără a mai vorbi de cotizaţiile "benevole" destinate cadourilor pentru cadrele didactice cu diverse ocazii.

Lipsa spaţiilor de învăţămînt devine de la un an la altul o problemă tot mai serioasă. În nenumărate şcoli elevii învaţă în trei serii, orele fiind scurtate, la fel ca şi pauzele. Este o nevoie acută de noi şcoli şi grădiniţe, pe care guvernanţii o ignoră cu desăvîrşire.

Pentru comparaţie, în România numărul bisericilor este dublu faţă de cel al şcolilor şi spitalelor. Statul şi comunităţile locale au investit în lăcaşurile de cult şi au lăsat unităţile de învăţămînt în plata domnului. Oamenii politici, oamenii cu bani care au sprijinit construirea de biserici, văzînd în gestul lor fie un fel de certificat pentru mîntuire, fie un contract reciproc avantajos cu slujitorii bisericii, fie şi una şi alta, nu au făcut acelaşi lucru şi în domeniul educaţiei. Aici ar fi nevoie de un pronunţat spirit civic, pe care românii nu îl au. Sigur că era nevoie şi de noi lăcaşuri de cult, după căderea regimului comunist. Problema este însă că guvernele, toate, au inversat ordinea priorităţilor doar pentru a obţine sprijinul enoriaşilor în competiţiile electorale.

Învăţămîntul subfinanţat este o realitate pe care părinţii o acceptă tot mai resemnaţi, dimpreună cu sindicatele care s-au politizat tot mai mult în ultimii ani. Un studiu UNICEF dat publicităţii în primăvara acestui an arată că jumătate din şcoli nu dispun de fonduri suficiente pentru a susţine desfăşurarea procesului de învăţămînt în condiţii normale. De la cheltuielile de personal la formarea continuă a cadrelor didactice, de la curăţenie şi reparaţii la asigurarea de consumabile şi materiale didactice, toate acestea sînt deficitare în jumătate din şcolile din România.

Dintre maladiile sistemului de educaţie, aceea care priveşte asigurarea "bazei materiale" a desfăşurării procesului de învăţămînt în condiţii normale ar fi cel mai uşor de rezolvat. Direcţionarea unor taxe şi impozite cu destinaţie directă către acest domeniu ar putea fi una dintre soluţii. Cît despre schimbarea mentalităţii dascălilor, acest imperativ are un drum mult mai lung de parcurs.