1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Şatra pe-nţelesul europenilor

Într-un peisaj bruiat de angajamente politice sterile şi discursuri rasiste, Pierre Heumann aşterne, în paginile ziarului DIE WELT, un excelent şi bine documentat argument pentru descifrarea modului de viaţă al romilor.

default

Oamenii ăştia au un mod aparte de a trăi. Îl au în sânge. Şi nu, nu duc o viaţă frumoasă, aşa cum o spun romanele sau filmele. Nu sunt păstrătorii cheii care deschide poarta spre boemie. Şi au ajuns unde au ajuns printr-un proces îndelungat. Pentru noi este îndelungat, căci, pentru ei, lucrurile se întâmplă într-un perpetuu "aici" şi "acum".

Etnicii romi - căci despre ei e vorba şi despre tradiţiile lor. Şi, pentru că vorbim despre o Europă în care se doreşte prezervarea tradiţiilor, nu putem să le spunem, tradiţional, şi ţigani.

Peter Heumann nu scrie după ureche despre romi. Autorul materialului publicat în Die Welt a studiat analizele şi observaţiile multor sociologi şi antropologi care s-au dedicat subiectului. Michael Stewart, de la London School of Economics, de exemplu, a trăit 15 luni printre ei pentru a înţelege cum stă treaba cu raportarea la timp. Un timp care se scurge într-un prezent continuu şi este numai ca atare perceput. Cea mai bună explicaţie rămâne, întotdeauna, exemplul. Aşadar: averea acumulată nu devine moştenire ci se consumă la înmormântarea fostului proprietar; iar ceea ce nu se consumă se vinde - pentru că nu e bine să păstrezi lucruri asociate morţii. În atari condiţii, acumularea unor proprietăţi este imposibilă. Şi ar mai fi un motiv: atâta câtă este, averea unei comunităţi de romi nu este individuală; primatul aparţine colectivităţii, familiei lărgite. Proprietatea, în forma ei incipientă şi fragilă, este fluidă. Dreptul de consum asupra bunurilor aparţine întregii comunităţi. De aici se poate trage şi incapacitatea de a se integra într-o instituţie lucrativă: ierarhiile nefiindu-le familiare şi nici dragi, crescuţi fiind într-un spirit egalitar dar şi multă vreme ţinuţi în robie, etnicii romi nu suportă şefii şi ordinele acestora. Cel puţin, nu pe cei din afara propriei etnii.

Chiar şi numele sunt într-un fel legate de timp: în varii momente ale vieţii, numele (de fapt mai degrabă porecle) se schimbă, corespunzând specificului perioadei. Raportarea la scurgerea timpului afectează şi educaţia: Christine O'Hanlon, pedagog britanic, a observat că ritualul mersului la şcoală - ca un proces evolutiv - este imposibil de îndeplinit, în cazul copiilor de etnie romă. Sigur, există şi temerea că şcolarizarea instituţionalizată ar eroda cultura tradiţională. Dar, mai ales, ar submina cultura de clan. Căci, mai presus de orice, comunităţile rome sunt astfel organizate încât să menţină solidaritatea prin reprimarea individualităţilor. Există şi cazuri de evadări - însă, de regulă, cei care pornesc pe drumul lor în viaţă încearcă să-şi camufleze originile, mai ales din cauza prejudecăţilor şi discriminării cu care sunt trataţi în societate, de către ceilalţi, non-romii sau, pe limba lor spus, "gagii".. Rezultatul: comunităţilor de romi le lipsesc modelele de succes, exemplele de urmat - cu excepţia, desigur, a celor din interiorul clanului.

Concluzia, scrie Die Welt: sunt două postulate care se bat cap în cap în demersul integraţionist din discursul european. Pe de o parte, în propriul lor interes, etnicii romi ar trebui să îşi însuşească premisele culturale occidentale; pe de alta, însă, ar trebui să-şi prezerve valorile. Ceea ce, să recunoaştem, e mai complicat decât mesajele politice transmise din unele capitale către altele.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Robert Schwartz