1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Şase ziare în căutarea unei Europe

Şase ziare au pornit în căutarea Europei: EL PAIS, THE GUARDIAN, Gazeta WYBORCZA, LA STAMPA, SÜDDEUTSCHE ZEITUNG, LE MONDE. Demersul este expresia unui ataşament critic, un îndemn la un plus de cunoaştere şi înţelegere.

EU-Verfassung Europäische Union Symbolbild geschminktes Mädchen mit den Europa-Sternen im Gesicht

Nu un „monstru blînd” cum scriitorul  Hans Magnus Enzensberger denumise colosul birocratic de la Bruxelles, ci un fascinant caz singular în politica mondială - aceasta ar fi Europa, mai exact Uniunea Europeană, întrevăzută de cele şase ziare.

Împreună, din cele patru zări ale continentului, cele şase ziare europene încearcă să aducă la un minim numitor componentele ambigue, difuze, ale identităţii „continentale”, ale comunităţii celor deocamdată 27, o uniune care nu este nici stat nici alianţă, este nedesăvîrşită, măcinată de criză şi totuşi indispensabilă.

Şirul summit-urilor, mai ales ale celor de urgenţă din ultima perioadă, nu a stabilit nici soluţiile optime de ieşire din criză, nici nu a răspuns la întrebarea ce înseamnă Uniunea Europeană pentru locuitorii ei.

Încearcă să-i răspundă intelectuali şi lideri politici, între alţii Umberto Eco, Angela Merkel , Petros Markaris în paginile suplimentului Europa, o neobişnuită, pînă acum, aventură investigativ-identitară în plan publicistic.

Zgîrcită cu interviurile, ştiind că aidoma unui oracol, fiecare cuvînt rostit în faţa reprezentanţilor presei este răstălmăcit în fel şi chip, devenită în contextul crizei şi ţinta unor critici adesea nejustificate şi personaj preferat al unor caricaturişti germanofobi, Angela Merkel a acceptat totuşi să stea de vorbă cu trimisul Gazetei WYBORCZA, al cotidianului spaniol EL PAIS, fireşte cu cel al sus numitului ziar german. Interviul a fost publicat simultan în LA STAMPA şi în THE GUARDIAN.

Rezultă din spusele şefei guvernului german, de mai multe ori desemnată cea mai puternică femeie din lume, că Europa este norocul nostru, că a compara Uniunea cu o orchestră în care instrumentele încă nu sunt pe deplin acordate şi instrumentiştii interpretează uneori diferit partitura, devreme ce şi în politică sunt pasaje cu diez şi bemol, este deja în sine, un imens progres.

Un bun om politic are întotdeauna îndoieli

Merkel nu ştie nici ea exact cît de ambiţioşi sunt europenii în competiţia globalizării. Spirit cartezian fiind, ea crede că un bun om politic are întotdeauna îndoieli şi îşi verifică mereu răspunsurile în confruntarea cu noul. Criza nu se datorează doar lăcomiei şi abilităţii speculanţilor şi agenţilor bursieri ci este şi rezultatul propriilor erori comise de europeni. De aceea, dacă aceştia vor trage învăţămintele cuvenite din actuala criză, vor ieşi din ea fortificaţi.

Europenii trebuie să înveţe unii de la ceilalţi iar germanii trebuie şi ei să aibă grijă ca, după miliardele alocate diverselor fonduri şi umbrele de salvare, să nu ajungă şi ei la fundul sacului. Nici ei nu dispun de posibilităţi nelimitate şi o epuizare a capacităţilor lor nu ar fi deloc în folosul Europei. Fireşte că inegalităţile din sînul Uniunii trebuie nivelate în timp dar prin sporirea competitivităţii celorlalte ţări şi nu prin fragilizarea, prin slăbirea Germaniei. Numai că actualmente Republica Federală li se pare prea puternică europenilor iar caracterul sever al exigenţelor formulate de Merkel ar avea un aer dominator, fapt de care şefa guvernului german va ţine seama dar care i se pare neîntemeiat.

Germania – la fel de pestriţă ca restul lumii

Interesantă mai este viteza de resuscitare a unor stereotipii, despre germani, despre polonezi, greci, spanioli, francezi. A nu mai îndrepta în Europa degetul arătător spre celălalt, a fost un progres. Există germani harnici şi germani leneşi, există adepţii competiţiei şi există promotorii idei unei distribuţii echitabile a avuţiei. Germania este la fel de pestriţă ca restul naţiunilor, şi prin urmare, stereotipiile trebuie „îngropate”, crede Merkel. Dar pot fi ele oare îngropate cu adevărat?

Caricaturi în loc de clişee

Caricaturile sunt preferabile oricum clişeelor .The Guardian publică alături de portretul în acqua forte al preşedintelui Sarkozy o amuzantă psihogramă a acestuia: este el un clown vanitos sau un om de stat à la Churchill? Nu se ştie exact, dar fiecare din componentele caracterului său scoase în evidenţă depind de perspectiva observatorului.

Cert este că în Franţa, la ora actuală, majoritatea francezilor vor să scape de Sarkozy. Cît despre Angela Merkel, ea ar fi comparabilă cu împărăteasa Chinei în viziunea cotidianului LA STAMPA, al cărui colaborator, trăgînd cu ochiul, pe biroul cancelarei vede un portret al Ecaterinei a II-a, legendara ţarină rusă de origine germană. Ce-i rămîne Angelei Merkel de făcut este - crede ziarul italian - să dovedească că dispune de instrumentul necesar spre a conduce Europa. Premierul italian Mario Monti este în optica ziarului spaniol EL PAIS un politician drapat în haine de tehnocrat. Iar colegul său britanic Cameron, este un Bazooka cu chip de copil, un om fără principii dar întru totul adaptat spiritului vremii – crede LE MONDE.

Eurofili şi eurofobi

Cît despre starea de spirit - ea cunoaşte cele mai variate fluctuaţii.Spaniolii, care au fost euro-entuziaşti, sunt acum sceptici, britanicii şi-au transformat euroscepticismul funciar într-un produs de export. Italienii, cei din Lega Nord vor să redeseneze harta ţării lor, germanii se adresează în caz de urgenţă Tribunalului Constituţional care însă va avea tot mai puţin de lucru pe măsură ce integrarea europeană va avansa.

În acest supliment „european” pus la cale de cele şase mari ziare, ultimul cuvînt îl are de spus nu criza ci scriitorii: pe prima pagină grecul Petros Markaris, pe ultima Umberto Eco. Markaris crede că la Bruxelles, şi în cafenele şi în comisiile Uniunii Europenii nu prea mai au înţelegere unul faţă de celălalt, că soldiaritatea nu mai funcţionează decît la nivel fiscal şi financiar, că ceea ce a fost fatal neglijat în Europa au fost propriile valori ale continentului. Bruxelles-ul nu este le fel de important ca Berlinul, Parisul sau Londra, dar nu fiindcă el nu ar fi un mare oraş european ci fiindcă politicienii germani, francezi şi britanici consideră mai de soi propriile lor metropole decît capitala noastră comună. Bruxelles este propria noastră oglindă. Să ne privim în ea, dar fără fard - îşi îndeamnă scriitorul grec cititorii.

Cultura îi uneşte pe europeni

Că doar cultura îi ţine laolaltă pe europeni, este pe deplin convins Umberto Eco, pledînd pentru plantarea mai adîncă a rădăcinilor noastre identitare, europene, în sol înainte ca actuala criză să le distrugă. Profesorul de semiotică le aminteşte celor dispuşi să uite prea uşor, că Europa de azi, aşa cum este ea, este urmarea războaielor care au măcinat-o, al celui de-al doilea în special, că părinţii ei au avut capacitatea de a semăna pacea de care ne bucurăm azi, datoria noastră fiind de a ne ocupa de identitatea europeană, cu rădăcinile ei adînci.

Cum îi stă în fire, Umberto Eco nu scapă prilejul de a adăuga logicelor sale judecăţi o acoladă anecdotică. Îşi aminteşte de scrierea unui coleg francez, psihanalist, Pierre Bayard, autor al unei scrieri provocator intitulată: „Cum să vorbeşti despre cărţi pe care nu le-ai citit.” Noi înşine suntem purtătorii unor reflexe provenite din culturi pe care nu le cunoaştem. Ceea ce constituie o trainică premisă pentru aprofundarea propriei noastre identităţi, crede Eco cu imbatabilul său optimism. Sperăm ca viitorul să-i dea dreptate.

Cele şase ziare pornite în căutarea unei Europe, nu au avut vana ambiţie de a afla răspunsuri ci mai degrabă de a-i provoca pe cititori să-şi ia răgazul spre a reflecta asupra unei idei, banale, care pare a sta la temelia Europei: unitatea continentului rezidă în diversitatea lui. Sau cu cuvintele unui paradoxal adagiu francez: cu cît mai mult se schimbă ceva, cu atît mai mult avem de-a face cu acelaşi lucru.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Medana Weident

Vă mai recomandăm