1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Şarja anti-Năstase şi gândirea incultă

“Agenda” publică a fost total transformată: nimeni nu mai vorbeşte despre semnificaţiile politice ale unei condamnări cu ecouri internaţionale, comentând sinuciderea ratată a fostului prim-ministru.

Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase a provocat reacţiile cele mai neaşteptate. Dar surpriza cea mare a fost manifestaţia organizată în faţa casei fostului prim-ministru de un grup de persoane, care au arborat fulare şi pete de vopsea roşie menite să ridiculeze încercarea de sinucidere. Manifestanţii îi cereau celui condamnat să accepte pedeapsa şi să nu recurgă la subterfugii, fie ele şi moartea însăşi. În subsidiar se putea ghici gândul că „un om ca Năstase”, nu ar putea fi decât un trivial înşelător, un om care nu merită nimic altceva decât dispreţul public. Stilul întregii manifestaţii a trădat o judecată reducţionistă, una incapabilă să cuprindă într-un singur gând întreaga complexitate a faptelor.

Cu două secole în urmă cineva a descris perfect această situaţie. Într-un articol intitulat „Cine gândeşte abstract”, G.W.F. Hegel s-a străduit să arate, într-un stil relaxat şi plin de umor, că, în pofida prejudecăţii curente, gândirea abstractă nu este cea mai bună gândire, fiind, dimpotrivă, caracteristică omului incult. Lumea de bună condiţie, scria Hegel, nu gândeşte niciodată abstract, dar nu pentru că ar fi ceva prea la îndemână sau pe măsura claselor de jos, ci din cauza unui viciu intrinsec.

Imaginaţi-vă, scria Hegel, scena în care un condamnat la moarte este condus la locul execuţiei. Potrivit percepţiei comune, nu este decât un ucigaş. Doamnele din lumea bună vor remarca, probabil, că ucigaşul este un bărbat frumos şi interesant. Dar mulţimea se va cutremura la o asemenea remarcă: un ucigaş frumos? Cum e posibil ca un criminal să fie considerat frumos? Iată cât de corupte sunt moravurile înaltei societăţi, ar mai putea comenta cineva convins că face o judecată pătrunzătoare.

Potrivit lui Hegel, scena aceasta descrie perfect gândirea abstractă, care constă în a vedea în ucigaş exclusiv abstracţiunea faptului de a fi ucigaş şi, pe baza acestei simplificări, în a-i contesta orice altă trăsătură umană. Hegel e departe de a cădea în capcana de a crede că sentimentalismul şi afişarea teatrală a compasiunii ar fi calea cea bună, arătând că nu e altceva decât o judecată abstractă de sens contrar. Un reducţionism al inimii şi compasiunii.

Articolul clasicului gânditor german conţine multe exemple revelatoare pentru ce înseamnă reducţionismul gândirii abstracte şi care sunt şi astăzi de o vie actualitate. Dar scena execuţiei e suficientă pentru a arăta că manifestanţii de joi seara au exprimat o perfectă gândire abstractă, una oarbă la complexitatea umană a situaţiei şi ghidată, cel puţin aparent, de sentimentele răzbunătoare care au animat mereu mulţimile adunate să asiste la execuţiile publice.

Este de semnalat că viaţa publică românească este plină de contradicţii şi nu poate fi pusă neapărat sub semnul unor impulsuri negative. Manifestaţia fularelor a primit şi bune replici critice care au condamnat, implicit, caracterul abstract al gândirii celor care au organizat şarja anti-Năstase, aşa cum este articolul Victoriei Stoiciu, de pe platforma CriticAtac.

Cu toate acestea nu putem să nu constatăm că partizanatele politice stricte, bătălia pro- şi anti- Băsescu, cu variantele subsidiare, au înăsprit tonul, au simplificat judecăţile la maximum, riscând să transforme socieatatea într-o scenă de luptă trivială.