1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Şansele pariului de la Bucureşti

Politica românească speră ca prin afilierea cât mai largă la linia ideologică învingătoare în Europa să i se deschidă şi porţile Schengen.

Privite de la Bucureşti, pertractările legate de numirea viitorului preşedinte al Comisiei au aspectul unui pariu în care toţi banii au fost mizaţi pe o singură soluţie. Preşedintele Traian Băsescu a spus explicit că susţine candidatura lui Jean-Claude Juncker, dar şi partidele au întreprins acţiuni care merg în acelaşi sens. În mod surprinzător, dacă luăm în considerare promisiunile de campanie, liberalii au părăsit ALDE pentru a se alătura PPE, iar Partidul Mişcarea Populară, nou sosit în club, a plasat în poziţie eligibilă pe lista sa un tânăr care activa în calitate de consilier PPE şi care cunoaşte „intimităţile” grupului care l-a propus pe Juncker.

La stânga nu există de astă dată nicio opoziţie la direcţia imprimată de preşedintele Traian Băsescu. PSD rămâne legat de socialiştii europeni care îl susţin la rândul lor pe candidatul PPE. La Bucureşti nu se discută acest subiect ca să nu fie exploatat de presă în chip incomod pentru guvern, dar eurodeputaţii PSD aleşi în România, după o campanie în care au condamnat politicile dreptei europene, par pregătiţi să voteze tocmai cu candidatul acesteia.

În plus niciun candidat care s-ar afilia unei poziţii eurosceptice mai tari sau mai slabe nu a reuşit să treacă pragul electoral. Partidul Noua Republică, singurul partid care propunea o viziune suveranistă mai bine articulată, nu a obţinut decât 15 000 de voturi şi nu va putea să susţină poziţia afişată de premierul Marii Britanii, David Cameron. Este interesant ce ar fi făcut acest partid dacă ar fi dobândit accesul în PE. În România este aproape imposibil să susţii o poziţie eurosceptică, deoarece ea este asociată cu britanicii, care la rândul lor sunt văzuţi în mod simplist exclusiv ca exponenţi ai UKIP, după chipul lui Nigel Farage. Faptul că David Cameron şi independentiştii sunt adversari ireductibili nu se vede bine în România, aşa încât un partid românesc afiliat la grupul din care fac parte britanicii ar părea ceva ciudat, dacă nu chiar nepatriotic. Iată cum politica românească, după ce a redus la tăcere orice nuanţă suveranistă, este gata cu toate aripile ei (stânga şi dreapta) să susţină candidatura PPE, cu speranţa că această afiliere necondiţionată la linia învingătoare îi va deschide şi porţile Schengen.

În Europa lucrurile par să vină în întâmpinarea aşteptărilor româneşti. Luni, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, cu ocazia unei conferinţe de presă comune cu premierul Georgiei, a făcut noi declaraţii de susţinere a candidaturii lui Jean-Claude Juncker. Este adevărat că şefa guvernului de la Berlin a declarat că nu îi este „deloc indiferent dacă Marea Britanie va face parte sau nu din UE”, dar pe de altă parte a strecurat posibilitatea ca o decizie să fie luată în Consiliu cu majoritate calificată. De fapt declaraţiile sale au fost suficient de abile, încât să evoce atât nevoia unui consens, cât şi posibilitatea ca regula majorităţii să fie pusă în aplicare.

David Cameron ameninţase că Marea Britanie va fi pusă în situaţia de a părăsi Uniunea dacă linia integraţionistă va continua, dar el nu a obţinut cu adevărat minoritatea de blocaj. Există o pudoare în a evoca aceste reguli, dar e bine să ştim că pentru a bloca o decizie în Consiliul European este nevoie de un număr de voturi echivalent cu 35% din populaţia UE plus încă un membru al Consiliului. Mai simplu spus, din cele 352 de voturi (după admiterea Croaţiei), minoritatea de blocaj înseamnă 93 de voturi. Or, dacă ar fi să luăm în calcul Marea Britanie, Ungaria, Finlanda, Suedia şi Olanda, observăm că acestea nu au la dispoziţie decât 71 de voturi. Aşadar Angela Merkel are de partea sa o majoritate pe care nu o va evoca explicit niciodată.