1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Şansele bătăliei pentru referendum şi pentru democraţie

Se înşală cei care, mizând exclusiv fie pe preşedinte, fie pe patriotismul demonstranţilor, fie pe vest, s-au autohipnotizat şi riscă să rămână paralizaţi sau inadecvat poziţionaţi.

Vigilenţa este, fireşte, obligatorie. Să se stea cu ochii ţintă pe executivul cârmit, neoficial, de infractorul aflat la conducerea principalului partid guvernamental, ca şi pe planurile, ascunse deocamdată în sertar, de demontare a statului de drept prin ordonanţe de urgenţă este, desigur, bine. La fel, e cert că salvgardarea democraţiei de tentativa oligarhiei de a o surpa reclamă, pe lângă refuzul fatalismului ca atitudine, şi ajutorul concret al tuturor forţelor responsabile. Dar nu-i de-ajuns.

În acest război dur declanşat de încercarea legiferării corupţiei, util ar fi, concomitent, în apărarea statului de drept, să se anticipeze următoarele mutări din perspectiva consecinţei lor. Recomandabilă este, de asemenea, trecerea în revistă a trupelor şi o evaluare judicioasă a instrumentelor aflate la dispoziţia apărătorilor statului de drept, din unghiul eficienţei lor pe termen scurt, mediu şi lung.

De partea bună a istoriei se situează deocamdată nu doar preşedintele şi partea cea mai dinamică a societăţii româneşti, un substanţial segment din corpul magistraţilor, o parte fie ea şi mică a presei, Comisia Europeană, cu tot cu MCV, emigranţii şi aliaţii occidentali ai României. Ci şi, în bună parte, reţelele de socializare, un factor deloc neglijabil. Căci informaţiile pe care le transmit în timp real sunt esenţiale pentru protejarea justiţiei şi luptei anticorupţie.

Acestea fiind spuse, ar trebui să fie evident că preşedintele, în alianţă cu zecile de mii de protestari ieşiţi în stradă, cât se poate de legitim, în contra OUG-urilor dragniote cu dedicaţie pentru mari şi mici penali, au realizat o alianţă salvatoare în folosul statului de drept. O alianţă de bună seamă imbatabilă. Însă la fel de limpede ar trebui să fie şi altceva.

Ar trebui să fie clar faptul că o societate deschisă nu poate funcţiona în stare permanentă de urgenţă. O democraţie nu e posibil să se bazeze doar pe mişcări de stradă, iar votul şi majorităţile ar trebui să joace un rol cheie, cât timp în numele lor nu se comit abuzuri grave.  

În România, noua putere PSD-ALDE le-a comis, însă, din capul locului, trecând la fapte într-un domeniu al justiţiei în care, în ciuda pretextelor propagandistice, abil împachetate umanitar, formaţiunile guvernamentale nu se hazardaseră să-şi anunţe intenţiile în campania electorală.  Şi le-a comis cu bună ştiinţă, nu din naivitate, prostie ori incompentenţă, cum înclină încă unii să creadă.

Prin urmare, puterea actuală şi-a irosit bună parte din legitimitate. Iar opoziţia politică ar trebui, câtă mai e, să-şi intre în rol urgent, să critice, să-i cenzureze pe guvernanţi şi să ofere alternative la formaţiuni care au trădat pe faţă interesele românilor. Imperativ ar fi ca preşedintele, strada, formatorii de opinie, pe scurt, întregul front, coagulat în apărarea statului de drept, să revendice unirea grabnică a partidelor din opoziţie.

Ceea ce înseamnă pe de o parte să-şi depăşească disensiunile mărunte ori să le pună în paranteze, în scop obştesc, în interesul obiectivului major comun. Iar pe de alta înseamnă să speculeze fără milă slăbiciunea adversarului. Care este condus de şmecheri nu doar, din păcate, cu mari carenţe morale, ci şi, din fericire, cu deficienţe, la fel de mari, intelectuale. Iată de ce tabăra democratică ar face bine să încerce să formeze o nouă majoritate. În acest scop ar fi de bun augur să atragă de partea ei facţiunile mai responsabile din PSD.

Utilă în context ar fi, concomitent, captarea bunăvoinţei grupărilor PSD-iste înfuriate nu doar de opţiunile postelectorale ale şefului partidului, de pildă de episodul Shhaideh, ci şi din cauza marginalizării nedrepte a reprezentanţilor Ardealului și Moldovei. Căci Liviu Dragnea, în stil tipic de şef tribal,  a comis eroarea de neiertat de a lua pe lângă el, la cârmă, în funcţii cheie, doar oamenii regiunilor din sud, din apropierea Teleormanului său natal, un semn vădit de neîncredere în cei din nord-vest şi nord-est.

În fine, imperativă, în actualul context, este mobilizarea exemplară în favoarea referendumului propus de preşedinte. E un proiect care, în afara calităţii sale intrinseci, de a reliefa naţiunii ce miză are bătălia decisivă şi de a închega frontul comun în jurul preşedintelui, singurul care dispune, prin votul popular, de o legitimitate comparabilă cu a învingătorilor în alegeri, dispune şi de o virtute suplimentară, importantă: aceea de a constitui proiectul comun capabil să coaguleze în jurul său, pe termen scurt, forţele care, indiferent de programe şi de orientare, doresc binele statului de drept.

Ce şanse are acest referendum depinde însă, în mare măsură, de bătălia pentru televiziuni curate. Apărătorii democraţiei româneşti au toate motivele să se concentreze să obţină victoria în această bătălie împotriva propagandei. Dar chiar dacă izbânda în această luptă întârzie, ar greşi fatal dacă, în referendum, ori după el, s-ar da bătuţi.

Autor: Petre M. Iancu