1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Şanse şi strategii pentru turul doi

Spre a spori şansele lui Mircea Geoană de a-l învinge pe Traian Băsescu în cel de-al doilea tur de scrutin conducerea PSD s-a arătat gata să facă ample concesii liberalilor, inclusiv în chestiunea unui premier Johannis.

default

Mircea Geoană şi semnul victoriei, la anunţarea rezultatelor la ieşirea de la urne

PNL se vede însă curtat şi de PDL, care-l susţine pe preşedintele în exerciţiu. Ignorând afirmaţia conducerii PNL, care a anunţat că "exclude" orice colaborare cu Traian Băsescu, demnitarul democrat-liberal, Adriean Videanu, de pildă, a propus soluţia unui guvern de dreapta, PDL-PNL. Dar susţinerea liberalilor nu e singura de care candidaţii la prezidenţiale se vor vedea nevoiţi să ţină seama.

„Brătianu s-ar întoarce în mormânt dacă ar vedea că Ion Iliescu a pus basca pe Partidul Naţional-Liberal”, a declarat luni demnitarul PDL Videanu. Afirmaţia sa pune degetul pe rană. E atât rana PSD cât şi a electoratului situat la dreapta spectrului politic care, în primul tur de scrutin, i-a oferit votul liderului PNL, Crin Antonescu.

Pare clar că prea puţini liberali autentici ar putea opta în favoarea unui demnitar PSD, chiar şi în condiţiile în care un segment de 20 la sută din alegători l-au preferat pe Antonescu unui Băsescu resimţit de mulţi drept polarizator. Acelaşi lucru e valabil pentru restul electoratului anticomunist, în opinia căruia un PSD nereformat, aflat la cheremul unor Ion Iliescu, Marian Vanghelie şi Adrian Năstase, e prea puţin votabil.

Liderii din faţă şi din umbră ai ambelor tabere se arată perfect conştienţi de faptul că, indiferent de recomandările conducerii PNL, o mare parte a electoratului urban, educat şi tânăr va prefera mai degrabă să nu se ducă la vot decât să bifeze alegerea pe un roşu postcomunist.

Pe moment, susţinătorii lui Geoană mizează pe continuarea unei masive discreditări a preşedintelui în exerciţiu în rândul electoratului de dreapta.

În acest scop se vor folosi în continuare, între altele, de o serie de lideri de ong-uri precum şi de foşti demnitari conservatori eşuaţi, de felul ex-preşedintelui Emil Constantinescu. Simultan, stafful de campanie al stângii va încerca în următoarele două săptămâni, pe de o parte, să-l disocieze în discursul public pe Ion Iliescu de Mircea Geoană, pentru a-i spori credibilitatea celui din urmă. Pe de alta va continua să orchestreze o agresivă campanie anti-Băsescu, în care–l va zugrăvi pe actualul preşedinte drept un lider prea corupt şi prea puţin de dreapta.

E clar că, în afara efectului Johannis, destinat cetăţenilor care doresc linişte şi stabilitate cu orice preţ, PSD mizează pe şomeri, pensionari şi mediul rural din Moldova şi Muntenia, precum şi pe votul negativ, anti-băsescian, al celor ce-au optat în primul tur pentru toţi ceilalţi candidaţi la şefia statului.

De cealaltă parte a baricadei, speranţele sunt alimentate de impopularitatea şi lipsa de carismă a lui Mircea Geoană, precum şi de lipsa de credibilitatea unui demnitar PSD care a efectuat o vizită secretă la Moscova. În plus, ştiind că nu vor mai putea conta pe conducerea PNL, Băsescu şi PDL se vor baza pe pedestrimea liberală şi pe adepţii altor orientări de dreapta şi vor scoate în evidenţă oroarea revenirii la putere, cu sprijin liberal, a neocomunismului.

În acelaşi timp, tabăra preşedintelui va reliefa succesul proiectului prezidenţial de reformare a clasei politice. Succes materializat, în pofida opoziţiei „trusturilor de presă ale mogulilor”, în votul pozitiv covârşitor din referendumul iniţiat de Băsescu în vederea reducerii numărului de parlamentari.

Dacă toate calculele teoretice par să dea câştig de cauză unei victorii PSD-iste, rămâne totuşi de văzut dacă şi cum va vota nu doar electoratul de dreapta, ci şi cel maghiar. În cursa pentru captarea bunăvoinţei adepţilor PNL, prea puţini analişti ai celor două tabere au acordat până acum suficientă atenţie acestui important segment electoral.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Ovidiu Suciu