1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Şah la ţar

Cum se articulează şi cum ar trebui combătută provocarea pe care o reprezintă Rusia lui Putin?

Cancelarul german îl salută la Dresda pe Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, la discuţiile bilaterale de la 10 octombrie, în cursul cărora Angela Merkel i-a adresat oaspetelui ei întrebări incomode.

Cancelarul german îl salută la Dresda pe Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, la discuţiile bilaterale de la 10 octombrie, în cursul cărora Angela Merkel i-a adresat oaspetelui ei întrebări incomode.

Concentrarea puterii la Kremlin a sfîrşit prin a îngrijora pînă şi Germania, în pofida raporturilor ei tradiţional bune cu Rusia, releva un oficial de la Berlin înaintea vizitei la Dresda a preşedintelui Putin. Ce anume a alertat într-un tîrziu mediile occidentale, obsedate să se comporte politic corect în faţa instigărilor islamiste, se ştie. Revoltătoarea împuşcare a Annei Politkovskaia de către asasini plătiţi a pus la grea încercare proverbiala răbdare vesteuropeană. Iar vînătoarea de gruzini pe străzile Moscovei, un demers de epurare etnică exarcebînd la cote de un cinism încă neegalat în era postiugoslavă măsurile de îngenunchere economică a Georgiei n-au făcut decît să amplifice alarma. I s-a amintit vestului, cu aceste ocazii, că Rusia lui Putin rămîne un junghi insuportabil în coastele unei nădăjduite ordini globale paşnice.

Indiferent de particularităţile culturale regionale, această ordine nu va putea fi întemeiată decît pe principiile justiţiei, ale democraţiei, ale statului de drept şi pe respectul autentic al drepturilor omului – cîtă vreme regiunile şi ţările cele mai avansate şi mai puternice din lume vor continua să susţină aceste valori. Pentru că pacea implică necesar existenţa dreptăţii – şi nu doar a unui drept internaţional formal, artificial, lipsit de libertate şi adevăr şi deci vidat de conţinutul său esenţial. In ce-o priveşte, Rusia lui Putin a demonstrat nu odată şi nu în ultimul rînd în atitudinea faţă de Basarabia, că e departe de a împărtăşi aceste valori.

Îndeosebi după atentatele de la 11 septembrie 2001 Kremlinul postcomunist s-a prevalat de lupta globală împotriva terorismului spre a eterniza încălcarea brutală a drepturilor omului în Cecenia şi a înăbuşi într-o manieră atroce revolta din Caucaz. La fel, sau poate chiar mai gravă s-a dovedit violarea sistematică a drepturilor omului într-o Rusie, în care Kremlinul a desfiinţat de mult orice opoziţie politică şi mediatică demnă de acest nume. Spre a-şi consolida puterea personală, Putin şi-a distrus rînd pe rînd adversarii, fie că e vorba de ziarişti critici independenţi, sau de oameni de afaceri cu impact asupra massmedia, cărora ori li s-au înscenat procese de tip stalinist, ori au fost forţaţi să ia calea pribegiei. Succesorul lui Elţin a pretins că încearcă în acest fel să instaureze „dictatura legii”. In realitate Putin n-a făcut decît să reimplanteze o „dictatură ordinară”, marcată de obişnuita preeminenţă a fărădelegii, tipică unor asemenea regimuri, după cum nota recent, în cotidianul german die Welt, Nina Hruşciova de la New School din New York. Fără să-l acuze direct pe fostul kaghebist din Dresda, ajuns preşedinte, pentru asasinarea Annei Politkovskaia, o ziaristă, care, graţie curajului ei extraordinar nu se mulţumise să-l pună la stîlpul infamiei doar pe şeful statului, ci şi pe ciracii săi, ca şi pe torţionarii din armata rusă, experta din New York reliefase esenţialul. In speţă tenebrele sistemului Putin, care „prin climatul pe care l-a creat în Rusia postsovietică poartă (cel puţin) răspunderea (politică) pentru uciderea ei”.

Substanţa altui editorial, semnat în Wall Street Journal de elocventul preşedinte al Georgiei, Sakaşvili, confirma la 12 octombrie verdictul profesoarei de la universitatea americană privind „pericolul exportului sistemului rusesc al fărădelegii” (în republicile ex-sovietice). Cazul Republicii Moldova e la fel de edificator ca al Georgiei. Ambele state îşi văd în mare parte torpilate eforturile de a se moderniza şi orienta spre apus. In acest scop, armele Rusiei sunt parcă veşnic aceleaşi: Şantajul enegetic şi economic şi separatismele virulente, alimentate de Moscova în regiunile periferice ale minusculelor ţări, conform principiului divide et impera.

Dar provocarea ţarului, a cărui ideologie a abandonat ultimele constrîngeri internaţionaliste ale marxismului, păstrînd hidoşenia ultranaţionalistă a stalinismului şi structurile mafiote necesare prezervării zonelor de influenţă ale Moscovei nu priveşte doar suburbiile fostei Uniuni Sovietice. Susţinute de bogăţia în petrol şi gaze ale unei Rusii nucleare, cu drept de veto în Consiliul de Securitate ONU, ambiţiile imperiale ale lui Putin au devenit de mult o problemă globală. In timp ce Moscova şi-a trimis concernul Gasprom, îmbogăţit şi umflat pînă peste poate de jaful căruia i-a căzut pradă concurentul Yukos, să bage în buzunar EADS, bijuteria militară şi aeronautică a Europei, precum şi, ca tun publicitar, echipa de fotbal germană Schalke O4, diplomaţii ruşi îşi fac de cap la Naţiunile Unite. Nimeni, la ONU, n-a putut împiedica Rusia, ca, împreună cu Beijingul, să blocheze ani de zile strădaniile americane de oprire a genocidului din Darfur.

Aceloraşi două state create pe ruinele comunismului clasic, căutînd cu orice preţ să oprească expansiunea mai eficientului sistem democratic-liberal american dincolo de frontierele europene li se datorează cancerul nuclear nordcoreano-iranian. O tumoare care ameninţă să fie fatală devreme ce extinde mult primejdia, ivită dimpreună cu arsenalul atomic pakistanez, ca sinucigaşul terorism islamist să-şi procure arma ultimativă. O tumoare lesne evitabilă. Fiindcă, în ciuda criticilor de circumstanţă ale Rusiei l-a adresa iranienilor şi a sancţiunilor moi la care Moscova s-a declarat de acord împotriva nordcoreenilor după recentul lor test nuclear nu e probabil ca Fenianul sau regimul de la Teheran să fi supravieţuit sustragerii sprijinului Kremlinului şi al imperiului de mijloc. Incît eforturile apusene de lichidare a marilor pericole globale actuale par sortite eşecului.

Din nefericire, Europa nu pare în stare să dea nici măcar şah la ţar, necum să-l facă mat. Europa rămîne bîntuită de spectrul propriului ei antiamericanism şi la cheremul fragilităţii iscate de criza ei identitară. Prea dezechilibrată demografic, anemică la capitolul forţelor armate, vulnerabilă atît la şantajul energetic din Rusia, cît şi la cel terorist şi la presiunile morale, politice şi economice din lumea islamică, Europa franco-germană riscă să capituleze. La rîndul lor, Rusia şi China îşi închipuie că se pot juca în continuare cu focul antiamerican, deşi flăcările incendiului totalitar pe care-l aţîţă au început să se prelingă tot mai rapid dinspre Irak spre cîmpurile de ţiţei politic şi pungile de gaze teroriste din restul spaţiului asiatic, african şi sudamerican. Incît provocarea neoimperialismului rusesc ar trebui în fine să suscite o replică occidentală pe măsură. Orice întîrziere în acest domeniu riscă să se soldeze cu un preţ greu de sînge, sau de libertate, nu în ultimul rînd pentru europeni, în mod cert însă şi pentru ruşi sau chinezi.

  • Data 16.10.2006
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1JK
  • Data 16.10.2006
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1JK