1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Învinși și învingători: soldații care au luptat pe două fronturi

Începutul celui de-al II-lea Război Mondial i-a găsit în componența armatei române, iar sfârșitul - în rândurile celei sovietice. Un interviu DW cu Ion Mahu (95 de ani), academician și veteran de război.

Începutul celui de-al II-lea Război Mondial i-a găsit în componența armatei române, iar sfârșitul - în rândurile celei sovietice. Au fost carne de tun pe prima linie de front sau condamnați în lagărele din Siberia, iar puținii supraviețuitori au rămas pe viață sub supravegherea KGB-ului. Vorbim despre soldații basarabeni, care pe parcursul a 50 de ani au fost lipsiți de drepturi, excluși din istorie, iar soarta lor a rămas un tabu. Totuși, DW a încercat să deschidă această filă interpretată a istoriei, discutând cu unul din militarii care au luptat de partea ambelor armate, în prezent academicianul Ion Mahu.

De partea a două armate

Ion Mahu, academician și veteran al celui de al II-ea Război Mondial, mă întâmpină în apartamentul său modest de pe bulevardul Moscovei din Chișinău. Cu mâinile tremurânde ne arată odaia în care își petrece zilele de unul singur, înconjurat de cărți și un televizor prăfuit. La 95 de ani ai săi își redă istoria cu o memorie și o luciditate de invidiat.

„Sunt născut la 25 aprilie 1922 în comuna Târnova din raionul Dondușeni, Republica Moldova, într-o familie unde tata a fost profesor, iar mama țărancă. După absolvirea școlii primare mi-am continuat studiile la liceul industrial din Chișinău. Apoi, după terminarea acestuia, deoarece era timp de război am fost înrolat în cadrul armatei române. Tot atunci, am învățat la Școala Militară de Ofițeri nr. 7, pe care am absolvit-o în 1944, în grad de sublocotenent. Eram conștient că luptam contra armatei sovietice care în 1940 ocupase Basarabia, iar eu credeam că este o cauză nobilă”, spune Ion Mahu.

Ajungând comandant de pluton în armata română nu a participat la marile confruntări contra Armatei Roșii, dar s-a aflat aproape tot războiul pe teritoriul Basarabiei până în 1944, atunci când împreună cu armata română s-a retras peste Prut. La scurt timp după aceasta, la 23 august 1944, Regele Mihai și clasa politică au lansat o lovitură de stat împotriva guvernului Antonescu, trecând de partea aliaților. Totuși, în lipsa unui tratat de armistițiu semnat, trupele sovietice i-au tratat în continuare pe români drept inamici. La 12 septembrie 1944, România semnează Convenția de Armistițiu cu Puterile Aliate (Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii), la Moscova, iar Bucureștiul este acceptat să participe la război cu „nu mai puțin de 12 divizii de infanterie, împreună cu serviciile tehnice auxiliare”, precum și obligat să ofere suport Armatei Roșii.

Ion Mahu, alături de alți basarabeni, a ascultat și de această dată ordinul, întorcând armele împotriva armatei naziste. Dar, nu pentru mult timp, deoarece după aceea a urmat calvarul.

Din soldați prizonieri

Ion Mahu: (DW/S. Ciochina)

Ion Mahu: "Eram conștient că luptam contra armatei sovietice care în 1940 ocupase Basarabia, iar eu credeam că este o cauză nobilă."

„La un moment dat sovieticii au dat ordinul să fie eliberați din serviciul militar aproape toți basarabenii și scoși din trupele române, promițându-le că vor fi trimiși acasă. Însă acasă noi nu am ajuns. În drum am fost arestați și băgați în niște lagăre improvizate în România. Eu am reușit pentru un scurt timp să scap. Aflându-mă la Gara de Nord în București, de unde trenurile erau trimise spre Basarabia, am observat cum două doamne - una mai tânără și alta mai în vârstă - mă urmăreau atent pe peronul gării. S-au apropiat de mine și m-au întrebat: 'Dumneata de unde ești?'. Eu le-am zis că sunt basarabean, iar ele au zis că vor să mă cunoască mai bine și m-au invitat la ele acasă. Am zis bine și am mers cu ele. Când am ajuns la ele acasă, acestea au scos o fotografie a unui bărbat care semăna izbitor de tare cu mine. Am rămas trăsnit. 'De unde aveți poza mea?', am întrebat eu. Doamna mai în vârstă mi-a răspuns: 'Acesta e feciorul meu. Seamănă exact cu dumneata, iar aceasta este nora mea, soția lui. De jumătate de an el a plecat corespondent militar în Rusia, unde a decedat'. După aceasta mi-au propus să rămân la ele, iar eu am acceptat pentru că nu aveam ce pierde și am avut o posibilitate să mă ascund”, îmi povestește veteranul.

A rămas nu pentru mult timp în București. Domnița care i-a devenit pentru puțin timp și soție fictivă învăța la Universitate. Într-o zi, tânărul soldat a decis să o conducă pe fată la ore. A îmbrăcat uniforma de militar fără a bănui ce i se va întâmpla și au iești din casă.

„Nu știam că în oraș erau detașamente de militari români și ruși, care verificau actele. La un colț de stradă, patrula mă oprește și văzându-mă în uniformă mi-au cerut documentele. Le-am prezentat și ei îndată m-au arestat. Am fost dus într-un lagăr, în care erau adunați basarabeni, ce urmau a fi trimiși în lagărele din Siberia ca pedeapsă pentru că au luptat în armata română. La scurt timp ne-au încărcat în vagoane și ne-au dus la Chișinău, unde era un lagăr mai mare. Era iarnă. Eu eram îmbrăcat în niște haine subțiri dar am reușit, totuși, să comunic părinților mei că sunt aici. La scurt timp din sat a venit mama, care mi-a adus un palton mai gros ca să nu îngheț”, continuă istoria Ion Mahu.

Între timp a aflat că o parte dintre camarazii săi au fost mobilizați deja în armata sovietică și trimiși în prima linie a frontului, drept „carne de tun”, iar o altă parte, printre care și el, trebuiau să ajungă în lagărele staliniste. Însă, printr-o minune, a reușit să fugă și, deoarece a învățat în Chișinău, cunoscând bine străzile a ieșit noaptea din oraș. A mers mult timp până ce a ajuns în orașul Călărași (50 kilometri de capitala R. Moldova).

„Stând mort de oboseală lângă gară a auzit un strigăt: 'Măi Mahu măi! Mahule?'. Am sărit ars auzind numele meu de familie. Am întrebat de ce mă cheamă. Ei mi-au zis: 'Du-te mă de aici. Cine ești? Noi avem Mahu nostru'. În scurt timp am făcut cunoștință cu acel Mahu pe care îl strigau acei bărbați. Acesta a zis să merg cu el și am rămas la el să înnoptez. A doua zi, el mi-a arătat drumul spre satul meu. Am mers prin zăpadă în direcția arătată de acesta, nu știu câte zile. Eram înconjurat de lupi care urlau flămânzi. Am văzut o haită și de frică m-am îngropat în zăpadă, trăgând nădejde că vor trece pe lângă mine. Așa și a fost, iar eu mi-am continuat drumul până ce am ajuns la o babă, mai apoi ajungând până la Bălți”, spune bătrânul.

La scurt timp a ajuns și în satul natal. Acolo, fiind avertizat de unii consăteni că va fi iarăși arestat a fugit noaptea reîntorcându-se în orașul Bălți. Făcând cunoștință cu un evreu, care era șef la o întreprindere și având nevoie de lucrători, acesta l-a angajat ca maistru lăcătuș, o profesie pe care Ion Mahu o învățase înainte de război. Astfel, fiind apărat de lucrătorii de acolo a reușit să scape de război și arest.

Academician cu frica de Gulag toată viața

Ion Mahu (DW/S. Ciochina)

Ion Mahu: "Am rezistat și nu regret că am trăit viața așa cum am trăit-o."

După război s-a înscris la Facultatea de Bilogie și Chimie a noului Institut Pedagogic din Chișinău, pe care a terminat-o în 1949. După facultate a fost trimis în satul Baraboi, raionul Dondușeni, unde a predat biologia și a început un experiment pedagogic. Pe o suprafață de șase hectare, Ion Mahu a pus bazele unei cercetări, unde elevii făceau observări biologice asupra plantelor. Astfel, au început primele lecții practice în domeniul biologiei și agriculturii. Cu toate că planul de învățământ sovietic nu presupunea asemenea activități, tânărul pedagog și-a propus să argumenteze științific necesitatea introducerii în școală a unei noi discipline - instruirea prin muncă. Experimentul pedagogic a lui Ion Mahu a reușit, iar programa alcătuită de el a stat la baza reformei învățământului sovietic din anii 1952-1953. După mai multe succese înregistrate la școala din Baraboi, profesorul și-a continuat activitatea la Catedra de Pedagogie și Psihologie a Universității de Stat din Moldova, unde a activat toată viața. Pe parcurs, Ion Mahu s-a dedicat științei, obținând mai multe titluri de doctor și fiind unicul din R. Moldova care deține două titluri de academician în domeniul științelor pedagogice, fiind membru al Academiei Internaționale de Științe Pedagogice.

Nu a spus nimănui ce a avut de suferit în timpul războiului, dar știa că este permanent urmărit de organele de securitate. Totodată, din această cauză nimeni nu i-a oferit titlul de veteran al războiului, onorurile militare fiindu-i recunoscute doar după anii 90, recăpătând titlul de colonel în rezervă al Armatei Române.

„Securitatea lucra bine. Eram mereu urmărit și simțeam că la orice pas greșit voi ajunge în dizgrația autorităților. Odată am fost chemat la discuții sincere cu reprezentanții KGB-ului, care mă amenințau că o să mă trimită să particip la experimente militare ale armei bacteriologice. Am rezistat și nu regret că am trăit viața așa cum am trăit-o; și de-ar fi s-o iau de la capăt, aș merge pe același drum. Am rămas în viață, cu toate că mulți dintre camarazii mei au murit în lagărele din Siberia. Am luptat pentru două armate, iar cu toate că sovieticii s-au răzbunat rău pe noi, sfârșitul războiului este și ziua victoriei pentru noi”, ne destăinuie veteranul.

Soldații nimănui

Potrivit cercetătorilor, după armistițiul semnat de România și Uniunea Sovietică, circa 114.000 - 160.000 de soldați români au fost luați prizonieri de război de către sovietici fără luptă și au fost trimiși pe jos în lagărele din Uniunea Sovietică, aproximativ o treime dintre ei murind pe drum. Nimeni nici până astăzi nu oferă o cifră exactă a basarabenilor aflați în armata română și care a fost soarta acestora. Totodată, ziua de 9 mai, care este sărbătorită cu mare fast de fostele republici sovietice drept „Ziua Biruinței” în cel de al II-lea Război Mondial, a devenit mărul discordiei pentru o parte din clasa politică de la Chișinău. Astfel, din cauza politizării excesive a acestei zile de către unele partide de stânga, bătrânii veterani rămân și ei împărțiți în „ai voștri” și „ai noștri”, iar soldații asemenea lui Ion Mahu rămân soldații nevăzuți și uitați ai frontului.

Vă mai recomandăm