1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Întrunire furtunoasă la Salzburg

La invitaţia cancelarului austriac, Wolfgang Schüssel, premierii statelor sud-est europene au avut o întrunire de două zile, discuţiile având loc în paralel cu desfăşurarea festivalului de la Salzburg. Unul dintre subiectele de discuţie a fost perspectiva europeană a statelor balcanice.

Astfel de probleme nu sunt un obstacol pentru aderarea la UE

"Astfel de probleme nu sunt un obstacol pentru aderarea la UE"

Premierii din sud-estul Europei s-au aflat faţă în faţă pentru a patra oară la Salzburg, iar întâlnirea nu a fost lipsită de conflicte. Austria preia la începutul anului 2006 preşedinţia Uniunii Europene, iar cancelarul Wolfgang Schüssel nu vede nici un motiv pentru stoparea extinderii Uniunii Europene, cel puţin când este vorba de statele balcanice: „Concret, ne propunem să mărim vizibilitatea. Pentru că reprezentanţii comunităţii internaţionale sunt preocupaţi de situaţia din mai multe regiuni ale lumii, există riscul ca statele balcanice să primească mai puţină atenţie. Cred că este periculos, pentru că aceste state se află în faţa uşii Europei”.

Austria susţine începerea negocierilor în vederea aderării cu Croaţia, iar România şi Bulgaria vor adera cel mai târziu în 2008 la Uniune. Pe lângă aceste ţări şi Macedonia şi-ar dori să devină membru al Uniunii, în timp ce Serbia-Muntenegru ar vrea să înceapă negocierile cu Bruxellesul în aproximativ două luni. Statele din sud-estul Europei s-au apropiat în ultimii ani de Uniune, aceasta fiind şi una dintre condiţiile impuse celor care vor să adere. Faptul că relaţiile dintre aceste ţări nu sunt chiar armonioase, a fost evident la Salzburg, în ciuda atmosferei festivalului. Reprezentanţii Belgradului au avut dispute cu cei de la Skopje cu privire la arestarea unui preot ortodox sârb în Macedonia.

„Sunt extrem de dezamăgit. Asta ar putea să ne prejudicieze serios relaţiile. Este o dispută inutilă, în condiţiile în care relaţiile dintre statele noastre erau chiar bune. Singura soluţie este eliberarea preotului Jovan din închisoare”, a declarat primul ministru sârb, Vojislav Kostunica. La rândul său, premierul macedonean, Vlado Buckovski, a declarat la conferinţa de presă de după reuniune că posibilităţile de acţiune ale Guvernului său sunt limitate însă va încerca să menţină relaţiile bune pe care ţara sa le-a avut cu Serbia. Oficialul de la Skopje a adăugat că este vorba despre o problemă care trebuie rezolvată de cele două biserici. Astfel de probleme nu pot reprezenta un obstacol pentru aderarea la Uniunea Europeană, a declarat coordonatorul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Erhard Busek: „Există multe astfel de conflicte în istorie care încet-încet se sting. Este şi exemplul controverselor dintre Serbia şi Macedonia, care sunt de natură religioasă, în care biserica foloseşte politica pentru a-şi atinge interesele. Celelalte sunt conflicte istorice, pentru aplanarea cărora este nevoie de timp”.

În sud-estul Europei ar putea apărea însă pe viitor noi dispute. Premierul Milo Djukanovic, din Muntenegru a declarat la Salzburg că guvernul său îşi urmează în doreşte în continuare independenţa. În primăvara viitoare, muntenegrenii se vor exprima într-un referendum, dacă doresc să rămână în continuare în confederaţia statelor sârbe. Şi în privinţa provinciei Kosovo există mari semne de întrebare. Controversele cu privire la viitorul provinciei, respectiv dacă aceasta îşi va declara independenţa sau se va afilia la Serbia-Muntenegru, menţin un potenţial enorm de conflict pentru întreaga regiune. Pe lângă controverse, şefii guvernelor balcanice au decis ieri să înlocuiască acordurile bilaterale de liber schimb cu un acord unic pentru întreaga regiune. Documentul ar putea intra în vigoare în viitorul apropiat, fiind astfel îndeplinită una dintre condiţiile accederii în acordul de liber schimb central european CEFTA.

  • Data 04.08.2005
  • Autoare/Autor Gerwald Herter/Bogdan Bighiu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1UX
  • Data 04.08.2005
  • Autoare/Autor Gerwald Herter/Bogdan Bighiu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1UX