1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Întrebări pentru societatea civilă

Cineva deplîngea zilele trecute la un post de televiziune absenţa societăţii civile şi găsea, printre vinovaţii principali, Grupul pentru Dialog Social.

default

Trebuie spus dintru început că anatema aruncată asupra Grupului pentru Dialog Social dovedeşte fie lipsă de informare, fie rea credinţă. Acest grup de dezbateri, constituit din primele zile după căderea comunismului, a însemnat un teren de luptă fundamental în perioada sa de început, împotriva foştilor activişti şi securişti care au preluat puterea politică.

Practicile fostului regim, precum şi tarele pe care noi le-am moştenit, au fost tot timpul pe agenda GDS. Este adevărat că în ultimii ani activitatea Grupului a fost mai puţin vizibilă, însă ea nu a dispărut. Amintesc doar dezbaterile despre noua lege a învăţămîntului sau pe cele privind necesitatea predării literaturii universale în şcoli.
După aceste consideraţii, mă voi referi în continuare la felul în care mulţi dintre noi deplîngem absenţa societăţii civile. Din felul în care ne lamentăm, s-ar înţelege că am avut o societate civilă activă, care a reacţionat ori de cîte ori drepturile şi libertăţile noastre ne-au fost călcate în picioare de puterea politică.

Eu cred că lucrurile nu stau chiar aşa. Ne raportăm cu toţii la manifestaţia din Piaţa Universităţii din primăvara anului 1990 ca la un exemplu de necontestat al activismului societăţii noastre civile. Protestele de atunci, la care au participat cîteva sute de mii de oameni, în general din Bucureşti, au dovedit că putem fi, unii dintre noi, solidari pentru o cauză dreaptă.

Mai sînt desigur şi alte exemple de-a lungul anilor care au arătat activismul societăţii civile, exprimat de regulă prin mitinguri şi marşuri de protest faţă de o serie de măsuri ale puterii politice.

Civismul nostru nu s-a arătat însă tocmai în acele situaţii în care o persoană sau un grup de persoane, cărora le fuseseră încălcate drepturile, aveau nevoie de susţinerea societăţii. Mă refer, de pildă, la încălcarea unor drepturi religioase sau etnice, a dreptului neîngrădit la opinie etc.

În fond, societatea civilă ar trebui să exprime conlucrarea noastră cu sentimentul că sîntem împreună cu ceilalţi. Aşadar, ea trebuie să producă implicare şi ataşament faţă de valorile umane, care oricînd pot fi puse în pericol de cei care ne conduc, dar nu numai de ei, ci şi de indivizi pentru care societatea, comunitatea nu înseamnă nimic.

Ajungînd aici, mă întreb de ce în regimul comunist nu am avut nici un semn de la societatea civilă? Nu mă refer la proteste publice, la disidenţe – acesta e un capitol ruşinos pe care ar trebui să ni-l asumăm aşa cum a fost. Sau, mai exact, aşa cum n-a fost.
Mă refer însă la ceva foarte simplu, anume la ajutorul pe care unii oameni l-ar fi putut da semenilor lor. Ar fi intrat oare în vizorul Securităţii un grup de tineri care s-ar fi hotărît să ajute un bătrîn rămas singur pe lume? Să-l fi scos la plimbare, să-l fi dus din cînd în cînd la un spectacol de teatru, la un concert, să fi stat de vorbă cu el. Într-un cuvînt, să-i facă bătrîneţea mai uşoară?

Acelaşi lucru este valabil şi pentru zilele noastre. Exemplele de activism civic sînt nenumărate. Şi după părerea mea, spiritul societăţii civile trebuie să înceapă de aici.

Autor: George Arun
Redactor: Rodica Binder