1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Întrebări incomode după Boston

Atentatele de la Boston readuc în memorie câteva adevăruri nedigerate complet şi ar putea pune pe tapet chestiuni inconfortabile pentru Obama.

Boston, după maraton şi atentate

Boston, după maraton şi atentate

Ce poate fi mai oribil, mai laş, mai respingător, decât detonarea unor bombe amplasate astfel încât să explodeze în mijlocul mulţimii, în timpul unei paşnice alergări pe străzile unui calm oraş de familişti, ca să ucidă copii şi părinţi?

Indiferent cine i-a tras sforile la Boston, în timpul maratonului din acest oraş s-a ivit odată în plus hidoasa faţă a terorismului. Arată la fel de oribil ca pretutindeni. Spectrul său dezgustător s-a iţit în comunităţile evreieşti din Ţara Sfântă, în Argentina, în cele magrebine, apoi în America atentatelor de la 11 septembrie 2001, pentru ca ulterior să se înstăpânească asupra oraşelor afgane, irakiene, indiene, în Filipine, Indonezia sau Nigeria. Lista, fireşte, nu se termină aici.

Nu că terorismul islamist ar fi singurul care a comis ample vărsări de sânge, îndoliind cu un singur mare sau multiplu atentat, prin detonări de bombe, sute de familii. Au mai săvârşit crime abominabile şi extremiştii americani din Oklahoma, şi extrema dreaptă şi radicali de stânga şi alte grupuri şi grupuscule.

Nu e cazul să se anticipeze deci rezultatul cercetărilor declanşate de autorităţile americane. Se vor analiza bombele, materialele şi modul în care au fost confecţionate, amplasarea şi detonarea lor, motivul pentru care, din fericire, nu s-a produs deflagraţia altor explozive, nefiind detectate alte bombe în apropiere, în fine, se vor căuta persoanele străine care, eventual, au apărut în zonă, în metropola din statul Massachusetts.

Întrucât orice bombă are o amprentă proprie, ceea a constructorului ei, aşa cum orice atentat terorist poartă indelebil marca autorului sau autorilor săi, pare clar că făptaşii reali vor putea fi identificaţi relativ rapid şi, în cele din urmă, capturaţi şi deferiţi justiţiei. Cu atât mai mult cu cât poliţia americană nu e tocmai cea mai ineptă.

Tocmai de aceea, faptul că atentatele au putut avea loc i-a şocat pe americani. Marea întrebare, dincolo de clarificarea crimei şi de identificarea făptaşilor se naşte în mod firesc din succesul de până acum al serviciilor secrete americane. Din constatarea că, după mega-atentatele de la 11 septembrie 2001, SUA s-au văzut scutite, mai bine de un deceniu, de episoade teroriste.

Nu că n-ar mai fi existat destui terorişti islamişti sau extremişti cotizând la alte barbare utopii care să încerce să omoare civili americani, inclusiv peste ocean. Dar în genere toţi s-au văzut depistaţi şi capturaţi înainte să apuce să apese pe trăgaci sau pe detonatorul explozivelor.

Prin urmare, dacă bombele care au însângerat maratonul din Boston au fost amplasate şi detonate de terorişti se va ridica o presantă întrebare: cum de s-a întrerupt seria anilor în care americanii s-au văzut puşi la adăpost, acasă la ei, de flagelul terorist?

Opinia publică americană, care a reacţionat cu un admirabil calm şi cu o disciplină remarcabilă la omuciderile de la Boston, va solicita, tot mai stăruitor, să se limpezească rolul jucat de administraţia Obama în anemierea vigilenţei sau a capacităţilor serviciilor secrete.

Asupra acestui punct se va concentra probabil, în bună măsură, dezbaterea americană şi occidentală. Iar dacă va reieşi din investigaţii că atentatele au fost eventual opera unor terorişti islamişti, varii adevăruri, nedigerate complet după atentatele de la 11 septembrie 2001 şi numeroase întrebări jenante pentru actuala administraţie vor fi puse şi repuse pe tapet. S-au redus bugetele serviciilor secrete? Li s-au legat mâinile la spate prin noi directive, excesiv de restrictive? Li s-a răpit din eficienţă prin politica „de cadre”?

Criticii lui Obama, care l-au condamnat pentru prezumtiva preluare a ceea ce stânga afirmă a fi metodele „excesive de dure” de combatere a terorismului de la predecesorul său republican, George W. Bush, vor amuţi o vreme. Concomitent, experţii conservatori, critici ai restrângerii luptei antiteroriste la intensificarea atacurilor cu drone, se vor simţi confirmaţi.

Evident, securitatea totală nu există. Dar experienţa israeliană ca şi cea americană din intervalul 2001-2013 tind să demonstreze că o abordare viguroasă, ofensivă, riguroasă, sistematică şi pe cât posibil globală a ameninţării teroriste reuşeşte mai degrabă s-o îngrădească şi s-o combată decât lupta punctuală. Iar reducerea măsurilor antiteroriste la executarea „ţintită”, prin aşa-zise operaţiuni „chirurgicale”, de mare precizie militară (stânga e înclinată să le numească „asasinate extrajudiciare”), nu pare de natură să rezolve realmente problema acestui pericol.