1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Între vis şi coşmar

Ucrainenii nu permit să li se închidă gura. Au ieşit în masă la Kiev. Nu mai este vorba doar despre Europa, ci despre însăşi democraţie, în Ucraina, crede Bernd Johann.

Ucraina nu a mai văzut proteste de asemenea amploare de la aşa-numita "revoluţie portocalie". Atunci, în iarna lui 2004, ucrainenii au ieşit în stradă pentru a apăra democraţia şi a-şi alege un viitor pentru ţara lor. Acum demonstrează din nou. Tot pentru democraţie şi pentru viitor. Acelaşi om stă acum, ca şi atunci, în miezul problemei: Viktor Ianukovici. În 2004 încercase să ajungă şef al statului furând voturi. Acum este preşedinte democratic ales şi îi stă în putere să decidă în ce măsură Ucraina păstrează cursul democratic sau o cârmeşte spre autoritarism. Or, tocmai de asta se tem ucrainenii: că Ianukovici nu mai crede în drumul ţării spre Europa şi că le va confisca nu doar perspectiva europeană, ci şi democraţia.

Suta aceea de mii de oameni care a protestat duminică la Kiev împotriva guvernului şi a preşedintelui a venit din întreaga Ucraină. Erau studenţi, muncitori, familii întregi cu copii - cu toate temerile că protestul ar putea degenera în violenţă. Le-a fost mai important să spună puterii că nu îşi vor lăsa furat dreptul la a protesta şi nici nu sunt de acord ca un acord de asociere la Uniunea Europeană, îndelung pregătit, să fie abandonat în ultima clipă de către un preşedinte care îi mai şi anunţă că ţara se va apropia de Rusia. Demonstraţiile sunt rezultatul temerii că visul european se va transforma în coşmarul autoritarismului de tip ruso-belarus. Intervenţia brutală a trupelor ministerului de Interne a fost un semnal cât se poate de îngrijorător.

Ucrainenii s-au obişnuit să îşi exercite dreptul democratic la a manifesta colorat şi creativ. Aşa că li se pare şocant ca tocmai acum, când sunt atâtea întrebări ce aşteaptă răspunsuri vitale pentru viitorul ţării, să li se interzică dreptul de a le pune. Poate fi un punct de cotitură în evoluţia Ucrainei. O cotitură cu care populaţia nu prea pare a fi de acord. După încercarea de a trimite poliţia să îi alunge pe protestatari, angajamentul demonstranţilor pare a fi câştigat potenţial suplimentar - şi nu mai cer doar întoarcerea la cursul european, ci şi demisiile guvernului.

Opoziţia, care încearcă de ani de zile să impună un alt fel de a face politică la Kiev, iese întărită din ultimele evoluţii. Vor urma şi alte proteste - şi, deocamdată, e greu de anticipat cum va reacţiona puterea ucraineană. Preşedintele Ianukovici stă sub presiune - şi nu doar din partea opoziţiei, ci şi din propriile rânduri, de unde câţiva parlamentari au dezertat.

În 2004, în timpul revoluţiei portocalii, Ianukovici a fost obligat, după lungi tergiversări, să accepte că protestatarii aveau dreptate. Are, iarăşi, de luat o decizie. Va respecta dreptul la liberă exprimare şi liberă asociere? Cum va răspunde la cererea de demisie? Ucrainenii aşteaptă răspunsuri. Iar aceste răspunsuri vor spune şi dacă Ucraina va continua spre Europa sau va deveni un stat autoritarist.