1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Între Simferopol, Sevastopol şi restul lumii

Soarta democraţiei şi independenţei ucrainene, dar şi destinul Rusiei, al Uniunii Europene şi al relaţiilor dintre Moscova şi Vest se joacă în aceste ceasuri de-a lungul graniţelor Ucrainei.

Nu e vorba doar de frontierele dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, în vestul căreia au loc ample mişcări militare, zise „manevre”, dar creditate a reprezenta o "încordare a muşchilor" regimului Putin, după cum s-a exprimat ministrul german al apărării.

E vorba şi de graniţele rusofone, interne, ale revoluţionarei ţări, care şi-a confirmat la Kiev, prin aclamaţiile zecilor de mii de revoluţionari, noul premier, dar se confruntă în Crimeea şi cu mici acţiuni armate ale unor grupuri de ultranaţionalişti rusofoni, înfierbântaţi de propaganda Kremlinului.

Îngrijorarea provocată de zăngănitul de arme al Rusiei lui Putin e cu atât mai mare cu cât Kremlinul a scos din cazărmile şi bazele din vestul federaţiei aproximativ 150.000 de militari, aproape 900 de tancuri, aproape 100 de avioane şi cam tot atâtea nave de război.

E clar că aşa-zisele „manevre militare” anunţate de Rusia au, în primul rând, menirea de a demonstra Ucrainei şi Vestului că Moscova e pregătită să-şi apere interesele în regiune cu toate mijloacele, după cum subliniază Dalton Bennett, de la agenţia Associated Press. Care notează şi faptul că ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu a declarat că manevrele ar fi menite "să verifice starea trupelor ruseşti în situaţii de criză care ameninţă securitatea naţională".

Ei bravos. Adunătura de revoluţionari de pe Euro-Maidan ar ameninţa securitatea naţională a imensei şi atotputernicei Rusii. Să auzi şi să nu crezi. Deloc de mirare că istericalele Moscovei au generat mai peste tot o îngrijorare amplă, alarma cuprinzând deopotrivă conducerea ucraineană şi toate cancelariile occidentale.

Prima s-a exprimat prin glasul preşedintelui ei intermiar, Oleksander Turcinov. Celelalte, între altele, prin şeful diplomaţiei americane, John Kerry, care a formulat o dură punere la punct, avertizând Rusia contra oricărei intervenţii militare. Îngrijorate s-au arătat şi autorităţile germane, care cred că Rusia ar fi fost luată prin surprindere şi îşi încordează muşchii spre a masca faptul că n-ar avea o strategie elaborată şi coerentă privind politicile de după căderea omului lor de la Kiev.

La rândul său, preşedintele actual al Ucrainei (spre deosebire de cel alungat, Ianukovici, care a cerut ajutorul Rusiei şi continuă, din ascunziş, să se considere şeful legitim al statului) a solicitat Moscovei să-şi respecte angajamentele asumate în tratatele bilaterale. Unul din ele vizează flota rusă staţionată la Sevastopol. Liderul interimar de la Kiev a subliniat că îi cere comandantului militar al flotei ruseşti să-şi menţină unităţile în cazărmi şi că orice ieşire din baze a trupelor din Crimeea va fi considerată o agresiune.

Probleme destul de spinoase a ridicat oficialităţilor de la Kiev şi arborarea drapelului rusesc de către bandele de inşi înarmaţi din Crimeea rusofonă care au luat cu asalt clădiri ale parlamentului regional de la Simferopol. În fine, Ucraina l-a convocat joi pe Însărcinatul cu Afaceri al Rusiei, Andrei Vorbiev, pentru a-i reaminti că Rusia a garantat integritatea teritorială a Ucrainei.

O fi garantat ea. Dar pe atunci era vorba de o cu totul altă Ucraină decât cea revoluţionară şi pro-democratică din prezent. Fizionomia pro-occidentală a actualei puteri ucrainene pune capăt, deocamdată, visurilor Kremlinului de edificare sub bagheta autoritarului regim Putin a unei Uniuni Euro-Asiatice din care lipsa Rusiei Kievene, a fostului cnezat al Kievului, inima naţiunii ruse, ar fi o pată indelebilă.

Se va da bătut Vladimir Putin? Va accepta el desprinderea Ucrainei şi orientarea ei fermă spre occident?

A nădăjdui în bunele sale sentimente înseamnă a nu cunoaşte forma mentală a acestui fost kaghebist, a cărui propagandă acuză noua putere ucraineană de un prezumtiv fascism, în timp ce regimul de la Moscova cochetează tot mai stăruitor cu o formă proprie de fascism clerical.

Pe de altă parte, ancorarea lui Putin într-o gândire de tip totalitar nu înseamnă defel că şi occidentul ar trebui să revină la reflexele războiului rece. Important este ca Statele Unite şi ţările europene, precum şi cele democratice, din Asia, să se solidarizeze clar şi fără echivoc cu Ucraina şi să-i semnalizeze preşedintelui Rusiei două lucruri.

Mai întâi, că o intervenţie militară în Ucraina de tipul celei încercate de ruşi în Afganistan, la începutul anilor 80 ai veacului trecut ar fi o enormitate net prea costisitoare pentru Moscova.Că preţul ei ar fi exorbitant şi atât de exagerat încât ar depăşi orice posibil beneficiu.

În al doilea rând, că Rusia şi oligarhia care o conduce în prezent n-ar avea decât de câştigat de pe urma unei Ucraine stabile şi paşnice şi totul de pierdut dacă ar încerca s-o destabilzeze prin intervenţie militară, pulverizare teritorială şi război civil.

S-ar putea astfel obţine, eventual, răstimpul necesar consolidării democraţiei şi economiei ucrainene. S-ar pune sub control forţele ultranaţionaliste din rândul revoluţionarilor ucraineni şi s-ar procura, poate, şi intervalul de care e nevoie pentru ca ruşii să exercite ei înşişi presiunile necesare în vederea democratizării propriei federaţii.