1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Între multiculti și asimilare

Europa e pusă în fața unei alegeri de maximă gravitate: va continua politica relativismului cultural, care a caracterizat ultima jumătate de secol, sau va reveni mai hotărât la tradițiile sale?

De la tribuna congresului CDU de la Karlsruhe, cancelarul Angela Merkel a respins multiculturalismul, pledând, în schimb, pe mai departe pentru ospitalitate și dreptul de azil. ”Refugiaţii care vin în Germania în căutare de protecţie trebuie să-și însușească legile şi tradiţiile germane, trebuie să înveţe limba. Multiculturalismul generează societăţi paralele, rămânând astfel o iluzie”, a spus Angela Merkel în deschiderea congresului.

Declarația e oarecum surprinzătoare. E adevărat că Angela Merkel mai denunțase multiculturalismul cu 5 ani în urmă, atunci când spusese că aplicarea acestui concept a fost ”un eșec în totalitate”. Dar decizia de a deschide porțile Europei și ale Germaniei pentru un milion de imigranți anul acesta păruse o schimbare de optică radicală. Poți oare integra, în sensul tare al cuvântului, un milion de nou sosiți din orientul islamic și pe descendenții lor laolaltă? Cancelarul Germaniei crede că poate, deoarece - a spus ea - ”e o parte a identității noastre să facem lucruri mărețe”.

De la voință la putință este însă o distanță pe care ar trebui să o măsurăm cu atenție. Integrarea, în sensul definit în deschiderea congresului CDU de la Karlsruhe, este aproape același lucru cu termenul mai vechi și scos din uz de ”asimilare”. Căci ce înseamnă ”să asumi tradițiile germane”? Nimeni nu mai spune însă ”asimilare”, din cauză că sună oprimant, fiind, într-un sens tehnic precis, ceva care se opune drepturilor omului. Nu poți ”asimila” o persoană care nu dorește acest lucru fără să-i încalci dreptul la demnitate și identitate. Dacă termenul ”rom” l-a înlocuit pe cel de ”țigan” în exprimările oficiale este tocmai pentru a nu răni sentimentul identitar al acestei etnii. Prin urmare ceea ce spune Angela Merkel este mult mai mult decât pare (și de cât intenționează probabil), fiind o provocare în toată regula lansată rigorilor ”human rights”.

Cu siguranță că nu a dorit să provoace o ”revoluție” și poate că șefa guvernului federal nici nu a luat în calcul toate consecințele, dorind numai să liniștească spiritele și să calmeze contestațiile din interiorul propriei grupări. Numai că vorbele odată lansate nu mai pot fi retrase: ”refugiații trebuie să-și însușească legile și tradițiile germane” a spus Angela Merkel.

Întrebarea pe care ne-o punem este dacă noii sosiți din orientul islamic pot și dacă doresc și ei acest lucru. E o întrebare cât se poate de judicioasă, deoarece eșecul multiculturalismului în Europa occidentală se referă cu precădere la comunitățile musulmane. Nimeni nu i-a împiedicat pe nord-africanii din Franța sau pe turcii din Germania să se asimileze, dar din multe motive nu au reușit acest lucru. Pe de o parte nu au vrut, iar pe de alta nu au putut. Femeile mai ales, fiind legate de spațiul familiei și lipsite de deschidere socială au rămas atașate strâns de tradiția islamică și de limba lor de origine, iar descendenții lor au fost educați în această ambianță comunitară repliată asupra ei înșiși.

Nu în ultimul rând, sărăcia a fost mereu un obstacol obiectiv greu de depășit pentru imigranții care ar fi dorit să asimileze cultura țării gazdă. Germanii investesc foarte mult în plan public și privat pentru educația copiilor lor (ca ”să-și însușească legile și tradițiile germane”), iar procesul acesta durează aproximativ 20 de ani pentru fiecare persoană în parte. E nevoie așadar de decenii de educație pentru ca un nou sosit pe lume să devină francez, german, olandez, britanic sau, într-un cuvânt, european. Or, în aceste condiții, cum ai putea cere unui sirian să devină german în doar câțiva ani? Desigur se află printre noii refugiați și persoane cu educație europeană, dar nu despre ele este vorba.

Dar poate că cea mai mare problemă ține de dorința asimilării. Cine dorește să se asimileze va reuși probabil acest lucru. Unii o vor face la un nivel foarte înalt (ca George Banu sau Tzvetan Todorov), alții la un nivel mediu acceptabil, după cum unii vor eșua. Dar cine nu dorește nu se va asimila niciodată, nici dacă asupra lui se vor exercita presiuni legale puternice.

Multiculturalismul a fost tocmai ideologia non-asimilării (sau refuzului asimilării) întemeiată pe ideea perfectei echivalențe a culturilor. Multiculti a denunțat europocentrismul și ideea de superioritate occidentală. Nu a făcut-o până la capăt, desigur, dar suficient pentru ca musulmanii din Franța, bunăoară, să pretindă rescrierea istoriei și evacuarea din manuale a cruciadelor, reevaluarea epocii coloniale, denunțarea crimelor omului occidental. Adică, pe scurt, a pretins gazdelor sale să-și renege identitatea. Ca să îngăduie noului sosit să-și manifeste nestingherit propria identitate, ca să respecte în literă rigorile drepturilor omului, cetățeanul occidental a fost somat să devină ”un receptacol gol”, vorba lui Ulrich Beck.

Prin urmare vor rupe Germania și restul Europei cu această politică prevenitoare, vor lua distanță față de relativismul cultural care a marcat ultima jumătate de secol? În sfârșit, va asuma în schimb Europa occidentală o politică educațională mai ofensivă și mai precis asimilatoare? Cancelarul nu a spus nimic din toate acestea, dar, vrând-nevrând, ele sunt implicate cu necesitate.