1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Între majorităţi şi raţiune politică

Poate fi europenizată România prin practici politice contrare spiritului european?

Apar periodic în politica românească declaraţii care care par oarecum nefireşti. Recent, Răzvan Mihai Ungureanu spunea că ţinta alianţei din care face parte este să atingă 30% în alegeri pentru a declanşa de pe aceste poziţii negocieri pentru o alianţă de guvernare. Cu cine însă? ”Nu am abandonat niciodată ideea unei colaborări cu PNL”, mai spunea un lider PDL, dezvăluind proiectele post-electorale.

Oricât ar părea de puţin probabile aceste declaraţii, ele trebuie privite cu atenţie. În 2009, când preşedintele Traian Băsescu sfida în aparenţă realitatea, refuzând coaliţiei anti PDL guvernarea, el plănuia de fapt să dividă majoritatea şi să creeze un grup politic nou, care să-i asigure ulterior o majoritate suficientă. Pentru prima dată în istoria parlamentului din România a fost înfiinţat un grup parlamentar care nu avea nicio identitate politică validată prin alegeri. Problema gravă este că acest precedent a fost indirect validat de Curtea Constituţională, ceea ce înseamnă că el se poate reproduce şi pe viitor. Curtea Constituţională a validat o operaţiune politică care riscă să arunce alegerile parlamentare în derizoriu. Din acest moment ritualul democratic al alegerilor generale nu îşi va recăpăta consistenţa decât prin voinţă politică precis definită şi mai ales prin caracterul persoanelor.

În mod subsidiar aceste procedee politice care au asigurat guvernarea preşedintelui Traian Băsescu au pus o problemă incomodă: sunt întotdeauna majorităţile politice, aşa cum reies ele din alegeri, apte să ofere o guvernare acceptabilă şi raţională sau este nevoie de o corecţie? Niciun actor politic nu a avut curajul să susţină deschis că nu are încredere în partide şi majorităţi, dar partizanii preşedintelui au acţionat ca şi cum ei ar susţine acest lucru. Frauda votului din Parlament a fost doar un accident care a dezvăluit cât de departe au mers aceştia pe drumul iniţiat. Intelectuali exersaţi în reflecţia politică au achiesat la aceste practici ca dovadă că, în sinea lor, procedeele democraţiei clasice nu se mai bucurau de preţuirea lor integrală.

Există aşadar în politica românească un fond nerostit de idei şi propuneri politice care încurajează aceste practici neortodoxe, paradoxal, chiar în numele ideii europene. Poate fi însă europenizată România prin tactici contrare spiritului european? Aceasta este întrebarea?

În orice caz declaraţiile unor lideri ai alianţei ARD, care se legitimează prin fidelitate faţă de proiectul european, dau de înţeles că răspunsul lor este mai curând pozitiv.