1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Între dreptul moral şi cel legal

Revine Consiliului Superior al Magistraturii să clarifice modul în care s-a desfăşurat intervenţia procurorilor la liceul Bolintineanu şi totodată natura intervenţiei primului ministru, Victor Ponta.

Scandalul legat de liceul Bolintineanu şi de frauda la bacalaureat este prilej de confuzii. Cine a greşit? Procurorii sau primul ministru care a cerut să nu se forţeze procedurile?

Subiectul pare atât de tulbure mai ales din cauza faptului că a picat pe un teren alunecos. Partizanii preşedintelui Băsescu care nu îi iartă primului ministru suspendarea din vara anului trecut, îl acuză pe şeful guvernului de imixtiune în ancheta parchetului. Pentru ei este o ocazie preţioasă pentru a demonstra lumii că au avut dreptate atunci cînd au profeţit că Justiţia va fi paralizată şi pusă la dispoziţia politicienilor corupţi.

Cu toate acestea cel puţin din punct de vedere procedural primul ministru Victor Ponta a avut dreptate. Aşa cum se precizează la Art.183 din Codul de procedură penală, „o persoană poate fi adusă în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat de aducere, dacă fiind anterior citată nu s-a prezentat.” Aşadar este clar că tinerii bănuiţi de fraudă la bacalaureat şi intraţi în vizorul parchetului nu puteau fi îmbarcaţi în aceeaşi zi şi duşi cu forţa la anchetă. Aşa cum s-a spus, ar fi trebuit în prealabil să fie citaţi.

Totuşi avea primul ministru dreptul legal să intervină? În mod normal procurorul ar trebui să respecte ordinea ierarhică şi să intre sub autoritatea ministrului de justiţie. De ce nu a reacţionat ministrul de Justiţie? I-a fost teamă? Într-adevăr, motive sunt căci ambianţa politică este otrăvită. În plus există o veche dispută. „Şcoala” Macovei pretinde instituirea unui corp de procurori omnipotenţi, în timp ce vechii ei adversari de factură liberală mizează mai curând pe consolidarea corpului judecătoresc. Dar toate acestea par deja prea pretenţioase.

Noi am asistat, de fapt, la un exces de zel al unor procurori care nu sunt deloc puternici, mai curând slabi şi timoraţi de discursul public legat de combaterea corupţiei. Aceşti procurori sunt dornici să arate că sunt hotărâţi să facă anchete curajoase, că nu sunt - aşa cum s-a spus despre ei - nişte profesionişti apatici şi preocupaţi mai curând de drepturi salariale şi „condiţii de muncă”. Aceste lucruri mai puţin măgulitoare au fost spuse chiar de către unii dintre colegii lor în timpul audierilor de la CSM şi cu siguranţă că ele sunt apăsătoare pentru corpul lor profesional.

În sfârşit, primul ministru a riscat încercând să stopeze un evident abuz procedural. Avea dreptul? Dreptul legal şi nu dreptul moral. Din acest moment doar CSM-ul mai poate clarifica situaţia aceasta care primeşte interpretări dintre cele mai contradictorii, inspirate mai cu seamă de vechile adversităţi politice, decât de o judecată calmă. De fapt dacă CSM tace cineva trebuie să-şi asume răspunderea într-o situaţie de criză.