1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Între Bali şi Kyoto

Va ajunge oare Bali la celebritatea ecologică de care se bucură oraşul japonez Kyoto?

default

Lăcaşul sacru Heian din Kyoto. "Heian" este o copie a primului palat imperial nipon, din anul 794.

Toţi ochii se îndreaptă în aceste zile spre Bali, unde are loc conferinţa ecologică internaţională, axată asupra unei probleme spinoase: cum se va putea zăgăzui emisia de dioxid de carbon pînă în anul 2012, cînd expiră protocolul de la Kyoto? Dar ce prevede acest protocol?

Protecţia climatică se asociază din 1997 cu numele oraşului nipon Kyoto. Naţiunile Unite au adoptat în această localitate primul acord obligînd statele semnatare să procedeze la protecţia climei.

Iniţial doar statele industrializate s-au angajat să-şi reducă emisiile de gaze care provoacă aşa-numitul efect de seră. Ca moment de referinţă s-a fixat anul 1990.

UE şi-a asumat datoria de a-şi reduce cu 8 la sută, pînă în 2012, emisiile de gaze toxice. Japonia şi Canada au promis o diminuare de 6 procente, în vreme ce SUA făgăduiseră iniţial să se angajeze la o reducere de 7 la sută. Protocolul semnat de Bill Clinton fusese însă apoi respins de congresul american.

Incît statele industrializate n-au reuşit să-şi transpună promisiunile. Cu atît mai mult cu cît protocolul de la Kyoto a permis negoţul cu emisii. Ţările prospere de pildă au dreptul să le vîndă statelor sărace tehnică ecologică, în schimbul căreia să încaseze bonificaţii.

Pe de altă parte, protocolul stipulează pedepse pentru statele care nu-şi îndeplinesc angajamentele, ceea ce îi conferă un rol ieşit din comun în domeniul protecţiei mediului ambiant.

Protocolul nu obligă însă la nimic – din punct de vedere legal – state mediu dezvoltate precum India şi China. Cînd a fost negociat s-a argumentat că statele occidentale industrializate au obligaţia morală de a deretica mai întîi în propria lor curte şi de a îndepărta murdăria pe care au produs-o timp de multe decenii, înainte ca alte ţări să li se alăture în efortul recondiţionării ecologice a planetei albastre.

175 de ţări au ratificat protocolul de la Kyoto, care nu rămîne însă în vigoare decît pînă în 2012. Tratativele de la Bali vizează perioada imediat următoare şi se bazează fireşte pe prevederile acordului convenit la Kyoto.