1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Între a trăi şi a munci

A trăi pentru a munci sau a munci pentru a trăi - dilema alimentează noi dezbateri despre munca excesivă favorizată de noile tehnologii de comunicare, de concurenţa globalizată şi de teama pierderii locului de muncă.

Gurile rele spun că germanii sunt cei care trăiesc doar ca să muncească. Deja în veacul al XIX-lea, cînd industrializarea îşi croia vertiginos calea şi în Germania, frenezia cu care locuitorii ţării se dedau activităţilor productive devenise legendară făcîndu-i pe harnicii lucrători antipatici în vecini fie şi din simplul motiv că le erau daţi ca exemplu.

Stahanovismul teuton, nesubordonat vreunui slogan ideologic ci respectului şi dragostei pentru lucrul bine făcut, poate trece drept emanaţie a unui anumit perfecţionism, şi în bine şi în rău.

In contextul actual, al crizei economice, Germania rămîne performantă şi competitivă iar modelul german este din nou recomandat călduros ţărilor intrate în dificultate: germanii au renunţat ani de-a rîndul la majorări salariale, au acceptat programe de muncă cu orar redus pentru a împiedica sporirea şomajului, au consimţit scrîşnind din dinţi la majorarea vîrstei la care pot intra în pensie. Şi nu prea au făcut greve. Concomitent, intensificarea activităţii profesionale ca şi prelungirea uneori involuntară a orarului de lucru, îşi au preţul lor.

Statisticile înregistrează o creştere vertiginoasă a aşa numitului sindrom burn out în rîndul salariaţilor, firmele propun seminarii şi work shop-uri de de-stresare, cursurile de yoga în toate variantele au mare trecere la fel ca şi şedinţele de spa şi wellness. In parcurile şi pe aleile marilor oraşe, cine se respectă şi are grijă de sănătatea sa spre a putea munci bine şi pe mai departe nu se mai plimbă ci face jogging. Toate aceste eforturi ostentative de a rămîne în formă, de reîncărcare a bateriilor, sunt menite să atenueze efectele unui exces.

Gata. Ajunge. Pauză – titrează suplimentul cultural lunar al revistei DER SPIEGEL, în numărul din martie curent, o traversare a cîmpului de dezbateri în jurul aşa numitei „dictaturi a legilor pieţii” în domeniul muncii. Autorul analizei ia drept sistem de referinţă o serie de apariţii editoriale consacrate temei. Concluzia este că nu numai legile pieţei şi concurenţa necruţătoare într-o lume globalizată, nu numai imperativele eficienţei cu orice preţ, nu numai teama pierderii locului de muncă îi determină pe salariaţi să lucreze tot mai mult şi dincolo de orele de program în folosul firmei. În cîmpul dezbaterilor îşi face loc teza că aşa zisele victime ale datoriei, aşa numiţii workaholici sunt de fapt şi în primul rînd ei înşişi vinovaţi de travaliul lor excesiv. Fiindcă, dincolo de toate motivele pentru care unii muncesc pînă la epuizare, se află şi dorinţa de a avea parte de cît mai multe şi cît mai mari privilegii materiale şi sociale. Munca nu mai este aşadar, consideră criticii frumoasei noi lumi, destinată primordial obţinerii unui salariu, a unor onorarii sau venituri, pentru a trăi decent ci satisfacerii poftei (nemărginite) de consum alimentată de capitalism.Care, intrat în faza sa "fierbinte", "sălbatică" ar cam trebui temperat, domesticit.