1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Întâlnirea cu cuvântul

Întîlnirea cu cuvîntul este una din bucuriile noastre zilnice. Fără această întîlnire, lungul drum al zilei către noapte nu e decît o reţetă de subzistenţă, pe care din păcate mulţi dintre noi nu o resimţim ca atare.

default

Expresia "a da bineţe" spune mult despre felul în care ne arătăm conştienţi că lîngă noi se află şi celălalt, pe care îl vedem şi îl preţuim prin salutul nostru sincer şi neechivoc. Altfel spus, prin intermediul cuvîntului. Aşadar cine are plinătatea sufletească de "a da bineţe" celuilalt – dimineaţa la metrou, atunci cînd ajunge la muncă, pe stradă ori într-un magazin, în piaţă ori la teatru – acela este omul deschis care îi adresează cuvîntul semenului său.

Agresaţi de problemele zilnice, de hărmălaia ameţitoare pe care o suportăm (de ce oare?) în faţa televizorului, posedaţi de speranţe iluzorii ori de resentimente fără o ţintă precisă, ne încărcăm fără voia noastră cu un bagaj de zgură care se face tot mai greu.

Şi atunci întîlnirea cu cuvîntul devine pentru mulţi dintre noi tot mai dificilă. Cu cît sîntem mai puţin aşezaţi în noi, cu atît sîntem mai mult rătăciţi în afară. Orbecăim fără ţintă, sperăm fără a ne sprijini pe nimic, avem credinţe împietrite dar nu avem încredere, sîntem suspicioşi la orice şi faţă de oricine.

Am spus toate acestea gîndindu-mă în primul rînd de ce societatea noastră nu reuşeşte să devină o societate aşezată. Şi eu cred că eşecul acesta general se datorează sumei nereuşitelor individuale. O comunitate nu se realizează prin legi, ci prin vocile interioare ale indivizilor ei, care devin norme.

Noi nu mai realizăm că totul a plecat de la cuvîntul nostru pe care l-am adresat celuilalt, punîndu-ne de acord. Vedem doar norma rezultată de aici: norma care guvernează şi care de fapt ne uneşte.

Uitaţi-vă în ochii politicianului român atunci cînd vorbeşte. El nu ne vorbeşte, nu ne adresează cuvîntul. Repetă o partitură în care el nu crede, dar pe care noi ar trebui să o credem. Cu mulţi probabil că se petrece întocmai cum îşi doreşte politicianul român. Dar nu cu toţi.

Întîlnirea cu cuvîntul nu se întîmplă în cazul politicianului român. El nu dă şi nu i se dă bineţe. El se uită în oglindă doar pentru a-şi potrivi cravata, iar nu pentru a se privi pe sine.

De aceea, orice om raţional va da o altă lectură celor spuse de omul politic. Nu dintr-o lipsă cronică de încredere, ci pentru că omul raţional a trăit şi trăieşte zilnic bucuria întîlnirii cu cuvîntul.

Autor: George Arun
Redactor: Alina Kühnel