1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Întâlnire fadă la Kaliningrad

La cea de-a 750-a aniversare a enclavei ruse de la Marea Baltică, preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a invitat ieri pe cancelarul federal Gerhard Schroeder şi pe preşedintele francez, Jacques Chirac, omiţând însă să-i cheme şi pe reprezentanţii statelor vecine: Lituania şi Polonia.

Trei lideri fericiţi

Trei lideri "fericiţi"

Locuitorii Kaliningradului şi-au sărbătorit oraşul cu concerte, diferite procesiuni şi serbări populare. Oraşul Kaliningrad, fost Koenigsberg, a preluat actualul nume după ce a fost ocupat de ruşi după al doilea război mondial şi a luptat decenii întregi pentru a scăpa de dependenţa economică de Uniunea Sovietică. În centrul întâlnirii celor trei lideri, care a avut loc în staţiunea balneară Swetlogorsk nu s-a aflat viitorul Kaliningradului, nici marile viziuni politice asupra viitorului mondial, ci mai degrabă trecutul celor trei lideri.

„Nu schto?”, sau „ce înseamnă asta?”, se întreabă adesea neputincioşi ruşii. Marea întâlnire de ieri dintre Putin, Schroeder şi Chirac nu a reprezentat un mare pas înainte. Mai degrabă un cancelar care îşi poate pierde oricând funcţia, un francez lovit din toate părţile şi un preşedinte rus care nu a reuşit până acum să intre cu adevărat în cercul democraţilor. Oficiali şi jurnalişti au fost aduşi la ţărmul de vis al Mării Baltice, pentru a asculta declaraţii politice, care sunt deja arhicunoscute.

Dacă se întreabă cineva, pentru ce a fost organizat un asemenea spectacol, răspunul deja devine confuz. Cea mai blândă sentinţă a fost cea a lui Jacques Chirac. El a susţinut modelul financiar african şi părea fericit că este mai iubit în străinătate decât acasă. Motivele cancelarului federal Gerhard Schroeder sunt mai puţin zgomotoase: pare să îi placă să facă poze cu prietenul de la Kremlin şi atinge unele puncte din campania electorală. Este indignat, că este primul cancelar german căruia i se dă voie să viziteze Kaliningradul, la 60 de ani de la încheierea războiului. Fiecare german ar trebui să fie mândru că la 60 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial, astfel de gesturi sunt posibile. Preţul unei asemenea prietenii, aflată la graniţa tovărăşiei este însă mare. Cu cât este mai flexibil cancelarul faţă de Putin, cu atât sunt mai ameninţătoare criticile la adresa politicii Rusiei. Când a pus ultima oară Gerhard Schroeder în discuţie politica economică a Rusiei, sau respectarea condiţiilor statului de drept în afacerea Hodorkowski.A vorbit el despre restrângerea libertăţii presei sau despre stadiul democraţiei? Nu mai reprezintă o temă de discuţie pentru Berlin respectarea drepturilor omului în Rusia şi Cecenia. Şi apoi: cum s-au simţit probabil noii membrii ai Uniunii Europene, dacă Gerhard Schroeder s-a lăsat sărbătorit la Kaliningrad, iar ei, ca vecini direcţi, au fost nevoiţi să rămână afară. Este penibil şi dăunător, pentru că vecinii enclavei ruse sunt şi vecinii şi aliaţii Germaniei. Polonia şi statele baltice nu ar trebui neglijate de politica germană din motive istorice pentru că nu sunt mai puţin importante decât Rusia. Se spune că sentimentele nu valorează nimic în politică. Dar neîndemânarea în politică şi nechibzuinţa în diplomaţie trezesc emoţii, care pot deveni însă periculoase pentru politicieni. Cancelarul german a sărbătorit în linişte şi a devenit practic, complicele diplomaţiei ruse, în loc să-i ceară preşedintelui Putin să-i invite şi pe vecini la întrunire şi să încerce să construiască punţi de legătură europene spre oraşul Kaliningrad. Celebrarea a 750 de ani de Königsberg ar fi putut deveni un magnific spectacol european, iar locuitorii oraşului, simpaticii ruşi, ar fi avut de câştigat. Ca şi în alte dăţi, a fost însă un summit fad,care lasă în urmă regrete şi mai nimic concret.

  • Data 04.07.2005
  • Autoare/Autor Horst Kläuser
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1VM
  • Data 04.07.2005
  • Autoare/Autor Horst Kläuser
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1VM