1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Însărăcirea Europei

Nicicând, de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, Crucea Roşie nu s-a văzut nevoită să împartă atâtea alimente persoanelor nevoiaşe ca acum. Criza economică a generat o sărăcire în masă a europenilor.

"Chiar şi pătura de mijloc are, mai nou, nevoie de ajutorul nostru, după ce unul sau chiar doi membri ai familiei au devenit şomeri", explică José Javier Sánchez Espinosa, purtător de cuvânt al Crucii Roşii.

Spre a combate efectele sărăciei şi ale amplorii ei Crucea Roşie Internaţională împarte în prezent alimente în 20 de ţări ale UE. Doar în Spania, aprox. 3 milioane de persoane depind de acest ajutor. Ajutor care constă însă nu doar din alimente ci şi din bani pentru chirie, apă sau curent.

Şi Comisia Europeană este alarmată de consecinţele sociale ale crizei economice. Preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso, şi-a propus, ca atare, să abordeze subiectul la summitul UE din această săptămână. Ameninţaţi de o sărăcie de durată sunt, potrivit CE, mai ales tinerii, imigranţii şi persoanele care-şi cresc singure copiii. Politologul Christoph Butterwegge, expert în probleme legete de sărăcie, e de părere că scindarea societăţii din cauza pauperităţii poate fi combătută prin stabilirea unui salariu minim pe economie, care să poată asigura existenţa.

Clivajul dintre bogaţi şi săraci ia amploare

De la declanşarea crizei economice în 2008, pericolul alunecării în sărăcie a crescut, potrivit UE, în cam jumătate din statele membre. Dramatică este evoluţia din Bulgaria, unde, în 2011, aprox. 50 la sută din populaţie era ameninţată de sărăcie.

Bulgarien Land und Leute weiniende Frau im Bus in Sofia

Sărăcia îi duce pe oameni la disperare. Ca pe această femeie, într-un autobuz din Sofia

Apelul Crucii Roşii scoate în evidenţă, odată în plus, diferenţele regionale din cadrul UE. În Germania, de pildă, n-a fost nevoie să se împartă alimente. În Grecia oamenii nu mai au bani nu numai pentru mâncare ci şi pentru a-şi plăti asigurarea medicală, după cum avertizează organizaţia umanitară, Medico International. "Dacă ţările devin tot mai sărace, organizaţiile umanitare trebuie să le sară oamenilor în ajutor. Aceasta este o nouă evoluţie pe continentul nostru" - apreciază Fredrik Barkenhammar, din partea Crucii Roşii.

În unele ţări UE, Crucea Roşie este deja de mai multă vreme activă. Programul privind repartizarea de alimente este finanţat de către sponsori. "Sărăcia cuprinde tot mai mult pătura de mijloc", spune Butterwegge. Politologul german e de părere că aceasta se datorează unei politici eronate, favorabilă celor bogaţi, aceştia beneficiind, de pildă, de avantaje fiscale.

În general, oamenii din răsăritul Europei sunt mai afectaţi de criză. Prea puţini au destui bani economisiţi pentru a face faţă unor situaţii dificile. Iar în aceste regiuni sistemele de asistenţă socială sunt mai slabe decât în vest.

În Spania a fost lansată o campanie de sprijinire a celor căzuţi în sărăcie. În următorii doi ani se speră adunarea a 30 de milioane de euro pentru aprox. 300.000 de persoane ajunse nevoiaşe. Christoph Butterwegge salută iniţiativa, dar atrage atenţia că aşa pot fi ajutaţi doar câţiva oameni. Problema însă nu se rezolvă. În opinia sa e nevoie de o nouă politică economică, fiscală şi socială.