1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Îngheţ ruso-american, generat de sancţionarea Iranului şi de scutul balistic din Europa de Est

Sancţiunile împotriva Teheranului duc spre o fundătură, estimează în Portugalia Vladimir Putin în timp ce ministrul rus al apărării arată din celălalt capăt al Europei, că scutul balistic american este inacceptabil

default

Militar american lângă o baterie de rachete defensive tip Patriot

În cursul unei vizite întreprinse în Portugalia, Putin a estimat că un asemenea pas ar putea duce într-o fundătură. Anterior, Statele Unite ale Americii au sporit unilateral presiunile asupra Teheranului, instituind cele mai severe sancţiuni împotriva statului teocratic, de la revoluţia islamică din urmă cu aproape 30 de ani.

Gărzile revoluţionare, care constituie o parte a armatei, au fost înfierate drept furnizori de arme de distrugere în massă. Trupa de elită, unitatea al Kuds, a fost trecută pe lista statelor şi organizaţiilor care sprijină terorismul. Astfel, administraţia americană a deschis calea unor sancţiuni financiare ample. Ministrul german de externe, Frank Walter Steinmeier, a purtat în răstimp la Hamburg prime tratative cu noul negociator-şef iranian pentru probleme atomice, Said Jalili. După întâlnire s-a vorbit despre o discuţie constructivă, fără alte detalii.

În altă ordine de idei, SUA nu sunt dispuse la noi concesii în controversa cu Rusia privind instalarea scutului anti-rachetă în Cehia şi Polonia, a declarat secretarul american al apărării, Robert Gates. El a subliniat, la încheierea reuniunii NATO de la Noordwijk, că Statele Unite nu-şi pot permite noi concesii. Anterior, şi Rusia adoptase o poziţie dură în această chestiune.

Ministrul apărării de la Moscova, Anatoli Serjukov, prezent şi el la reuniunea NATO din Olanda, declarase că oferta americană este insuficientă. Washingtonul propusese Rusiei să amâne activarea scutului anti-rachetă din Europa de Est până când devine reală ameninţarea constituită de eventuale rachete iraniene. În plus, ar fi urmat ca armata rusă să fie implicată în planificarea bazei de rachete.