1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Îngerii justiţiari ai noii generaţii

În urma vizitei la Bucureşti a scriitoarei Herta Müller vechile rivalităţi din viaţa publică românească au fost reactivate cu violenţă, provocând denunţuri şi acuzaţii în cascadă.

default

Herta Müller, Gabriel Liiceanu şi pianistul Dan Grigore la Ateneul Român

S-a întîmplat un lucru neaşteptat. Buna primire de care s-a bucurat scriitoarea Herta Müller în România, şi care părea o adopţiune târzie, dar poate tocmai de aceea îmbucurătoare, s-a vădit, până la urmă, expresia tactică a vechilor rivalităţi româneşti. Fiecare tabără prezentase, cu abundenţă de mijloace, omagiile sale scriitoarei nobelizate, în tentativa de a o anexa simbolic propriului grup. Cel care, purtat de intenţii vindicative, a deconspirat această intenţie a fost poetul şi criticul cultural Caius Dobrescu.

În ultimul număr din revista „Observator Cultural“ el deplânge faptul că Herta Müller a acceptat să apară în compania lui Gabriel Liiceanu. „Ţin să-mi exprim nedumerirea deplină faţă de modul în care (Herta Müller) a acceptat să apară public, într-o scenografie cu puternice conotaţii canonico-simbolice, în compania lui Gabriel Liiceanu. Îmi este greu să înţeleg în ce fel se aplică aici standardele morale la care Herta Müller a raportat până acum, într-un mod pe cât de radical, pe atât de consecvent, comportamentele intelectualilor în timpul dictaturii ceauşiste“.

Pare şocant, dar Caius Dobrescu este de părere că Herta Müller abdică de la intransigenţa ei fără pată. O gelozie nemărturisită iese acum la iveală, căci Dobrescu se crezuse, alături de prietenii săi ideologici, mai îndreptăţit să împartă scena cu Herta Müller. În opinia sa, pe care a făcut-o cunoscută de multă vreme, Gabriel Liiceanu nu este decât un Sergiu Nicolaescu al filosofiei, care ar fi ocupat scena culturală înainte de 1989 cu acordul tacit al Partidului Comunist.

Pretinsul său denunţ, pentru că poetul nu evocă în sprijinul său nici un fapt în afară de succesul indubitabil al „Jurnalului de la Păltiniş“, este mai vechi, fiind axa unei întregi politici de grup care culminase la un moment dat cu cartea unui prieten emigrat în SUA şi care se intitula ironic „Boierii minţii“. Volumul se dorea o demascare a intelectualităţii româneşti de prim-plan (Pleşu, Liiceanu, Patapievici&co) care nu s-ar supune exigenţelor pieţei libere, preferând un sistem de autopromovare în cerc închis. În ciuda argumentaţiei sociologice, cartea a părut ea însăşi o răfuială în cerc închis, una care revendica pur şi simplu pentru autorii şi susţinătorii ei un drept de preemţiune în cultura românească.

Totuşi ceea ce individualizează acest grup nu este atât pretenţia de superioritate intelectuală, ci mai curînd de superioritate morală. Liiceanu nu s-ar califica pentru o dezbatere cu valenţe simbolice şi canonice cu Herta Müller nu atît pentru că nu ar avea serioase calificări filosofice, ci pentru că ar fi un fals opozant anticomunist, un oportunist „care mimează abil, în funcţie de instanţa la care se raportează, atît conformismul, cît şi subversivitatea“. În locul lui Liiceanu s-ar fi cuvenit aşadar să fi fost alţii, adevăraţi opozanţi anticomunişti.

Dar Caius Dobrescu nu rămâne nepedepsit. Surprinzător, cel care îi dă replica nu este Liiceanu sau vreun prieten ideologic al acestuia, ci un om mult mai tânăr, el însuşi opozant de pe poziţiile stângii al „intelectualităţii canonice“ şi care se arată, în neutralitatea sa, cu adevărat neiertător.

Criticul Mihai Iovănel de la revista Cultura îi atrage atenţia lui Dobrescu că îşi publică „denunţul“ împotriva lui Liiceanu în chiar revista finanţată de Gheorghe Muşat, un fost ofiţer de Securitate şi ulterior informator al Securităţii, fondatorul firmei de avocatură Muşat & asociaţii. Mihai Iovănel nu comentează faptul, lăsând ironia să lucreze singură.

În felul ei noua generaţie, desprinsă de condiţionările trecutului, inocentă şi justiţiară prin vârstă, atrage, aluziv, atenţia că radicalitatea morală nu se potriveşte cu adevărat competitorilor rămaşi în România. Herta Müller, fără să acuze pe nimeni, spusese de fapt acelaşi lucru.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Alina Kühnel