1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Încotro, modelul scandinav?

Fiorduri albastre, peisaje cuceritoare, bani mulţi. Norvegienii au puţine motive să se plângă. Şi, atunci: ce îşi doreşte o tară care are deja cam tot ce îi trebuie?

Fiordul Oslo

Fiordul Oslo

Dacă răzbaţi cu privirea printre copaci, din grădina familiei Vist se vede în zare, până jos, în fiordul Trondheim. Privit de sus, de la Stjørdal, în amurgul molcom şi răcoros de vară târzie, luciul apei străluceşte auriu; în colonia Geving, la circa 30 de kilometri est de Trondheim, se aprind deja luminile. Rune Vist se întinde pe canapeaua din balcon, ia o gură de bere şi priveşte în jos, spre fiord.

"E locul ideal pentru o familie, frumos pentru copii. E mai liniştit şi relaxant. Un nivel superior al vieţii". Rune Vist are 41 de ani, este agent financiar şi lucrează la una din filialele din Trondheim ale unei mari bănci norvegiene. Dimineaţa călătoreşte cu autobuzul până la serviciu, la ora 16 se întoarce la familie.

Zece ani au trăit soţii Vist la Oslo. Aici s-au mutat, împreună cu cele două fete ale lor, de foarte curând. Locuinţa arată ca dintr-un catalog: luminoasă, modern echipată, dispusă pe trei nivele - mult spaţiu, la preţul corespunzător.

"Am plătit şase milioane de coroane pentru casa asta", povesteşte Nina Vist, soţia lui Rune. Adică în jurul a 750.000 de euro. Preţurile imobiliarelor din micile oraşe norvegiene pot concura cu marile metropole germane sau europene. Cu toate acestea, la Stjørdal se construieşte încontinuu. "Multă forţă de muncă imigrează în Norvegia. Şi nu au unde locui. Rentează să cumperi acum case şi să le închiriezi", explică Rune Vist.

Cei mai mulţi norvegieni preferă să investească, însă, în propria locuinţă. Familia Vist şi vecinii lor, o pereche la fel de tânără, tot cu doi copii. Şi familiile tinere reuşesc să obţină relativ uşor credite în Norvegia: au nevoie de ceva capital propriu şi de un contract de muncă. Locuri de muncă are Norvegia suficiente - ca niciodată, parcă, de multe. Cota şomajului e de sub trei procente - la Stjørdal chiar mai scăzută. Atle şi Lina Eikedal, vecinii familiei Vist, sunt amândoi angajaţi. Ea e stewardesă, el lucrează în administraţia aeroportului Trondheim. Tocmai şi-au tuns pentru prima oară gazonul. Au terminat treaba şi vin la gard, să îi salute pe soţii Vist.

Credite imobiliare uşor de obţinut, şomaj minim şi un loc în fruntea ierarhiilor europene în privinţa nivelului de trai. Să fie norvegienii chiar lipsiţi de probleme? Stig Eikeland, tatăl vecinilor, are ceva obiecţii de făcut: "Şoselele noastre arată jalnic, sistemul feroviar la fel". În plus, cerşetorii ar trebui să dispară de pe stradă. "Iar din fondurile atrase de pe urma exploatării resurselor naturale, o parte mai mare ar trebui să intre în sistemul social. Avem destui bani; de ce nu se investesc în ţară?"

Aşadar acestea sunt problemele norvegienilor: câteva găuri în asfalt, nişte cerşetori (majoritatea est-europeni) şi o dispută despre câţi bani trebuie puşi deoparte pentru zile negre? Păi, cam acestea au fost temele centrale ale dezbaterilor electorale norvegiene, înaintea alegerilor parlamentare derulate luni, 9 septembrie. Premierul î n exerciţiu, Jens Stoltenberg, de la social-democraţi (Arbeiterpartiet) nu e neapărat sigur că va fi reales. A administrat, e drept, bine criza generată de masacrul de pe Utøya; a reuişit să menţină societatea norvegiană unită. Dar multe dintre aşteptările norvegienilor, legate de infrastructură şi politici sociale, nu au prins viaţă.

Fondul creat de pe urma extracţiei de ţiţei de pe coasta norvegiană se împarte în două: "O cotă mai mică se depune în ţară şi se constituie în resurse publice pentru pensii şi asigurări sociale; partea mare merge în investiţii, în străinătate", explică Rune Vist principiul norvegian. La Oslo lucra pe post de consilier pentru marii investitori norvegieni în străinătate; inclusiv pentru fondul public. Care, povesteşte Vist, are o valoare de circa 560 de miliarde de euro şi deţine cam două procente din toate acţiunile aflate pe pieţele bursiere europene. O rezervă liniştitoare pentru vremurile grele - dacă acestea chiar vor veni cândva. "Norvegia este, astfel, cel mai mare investitor public din lume". Şi cel mai înţelept, probabil, de vreme ce valoarea acumulată de fondurile publice cresc continuu. În ultima vreme s-a investit curajos în imobiliare, la Londra, în Elveţia şi în SUA. O bună parte din celebra stradă comercială Regent Street din capitala britanică aparţine, acum, norvegienilor, explică Rune Vist, convins că imobiliarele nu sunt neapărat o investiţie greşită. Până la urmă, el însuşi a făcut o astfel de investiţie - într-o casă pentru un viitor liniştit împreună cu familia pe marginea fiordului.