1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Încotro curg curenţii Atlanticului de Nord?

Preşedintele american Barack Obama a avut recent ocazia să asiste, pe viu, la modul de operare al politicienilor europeni.

default

"E complicat şi ia timp să poţi coordona toate interesele", comenta şeful Casei Albe la finalul summitului G20 de la Cannes. De data aceasta, Europa este oaspete în capitala americană, prin preşedintele Comisiei Europene José Manuel Barroso, şi cel al Consiliului European, Herman Van Rompuy.

Este, spuneau oficialii de la Bruxelles, un episod din "dialogul permanent" purtat la nivel transatlantic - în vreme ce responsabilii de la Washington au pus accentul pe faptul că, pentru prima oară, dialogul se poartă cu lideri europeni şi nu cu şefi de state sau guverne. Europa dă, iată, impresia că, în sfârşit, ar vorbi pe o singură voce. Stephen Szabo, de la Academia Transatlantică din capitala Statelor Unite, pune, însă, la îndoială rolul de voce a Europei pe care Uniunea Europeană şi-l asumă.

De altfel, chiar şi preşedintelui american îi este greu să înţeleagă de ce se întâlnesc atât de des europenii fără să obţină vreun rezultat concret. Poate va înţelege mai multe acum. Temele dominante ale summitului transatlantic ţin, desigur, de criza economică şi financiară. Se intenţionează organizarea unui grup de lucru comun în vederea depăşirii actualului impas generalizat. Locuri noi de muncă şi creştere economică sunt două dintre obiectivele comune de ambele părţi ale Atlanticului. Pe agendă se mai află şi subiectele fierbinţi din jurul spaţiului occidental: evoluţiile din lumea arabă, procesul de pace din Orientul Mijlociu, ambiţiile nucleare ale Iranului, ameninţarea terorismului şi securitatea energetică. Plus schimbările climatice - pe fondul conferinţei care începe astăzi la Durban.

Vocea aceea unică a Europei s-ar putea să vină, totuşi, cam târziu. Barack Obama tocmai ce a revenit dintr-un turneu de zece zile în care a vorbit despre începutul "Secolului Pacific".

Daniel Hamilton, directorul Centrului pentru Relaţii Transatlantice de la "Paul H. Nitze School of Advanced International Studies" din Washington, admite că alianţa dintre America şi Europa nu mai are, politic, valoarea de altădată - dar, aceasta, şi pentru că Europa nu mai este, ca în secolul 20, un continent-problemă. În schimb, cele două maluri ale Atlanticului trebuie să se obişnuiască să colaboreze pe teme care, uneori, necesită compromisuri frustrante şi greu de suportat, chiar. Direcţia în care vor evolua relaţiile depinde exclusiv de capacitatea politicienilor de a administra actuala situaţie economică dificilă; iar dacă doresc să rămână un model pentru întreaga lume, e obligatoriu ca din gesturile politice să profite cetăţenii, crede Hamilton.

Stephen Szabo, în schimb, nu mai pune preţ pe parteneriatul euro-american. Dimpotrivă: "Pierdem controlul asupra propriului nostru destin". America şi, asemeni, Europa, vor putea fi, în curând, obligate să adopte hotărâri pe care nu şi le doresc. Presiunile economice sunt cele ce decid. Politicienilor nu le-a mai rămas decât o armă: să gândească - şi să o facă repede dar bine.

Autori: Christina Bergmann (Washington) / Cristian Ştefănescu
Redactor:Petre M. Iancu