1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Începutul audierii la Haga în chestiunea fortificaţiei israeliene

Comentariu de Peter Philipp, adaptat de Nicolae Baicu Adunarea Generală a ONU a solicitat opinia Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga asupra edificării de către Israel a giganticei fortificaţii de la frontierele sale cu Cisiordania, puternic controversată. Pentru a împiedica infiltrările de atentatori sinucigaşi, pretinde Israelul. Pentru a a-i pune pe palestinieni în faţa unui fapt împlinit şi a le expropria şi mai mult teren, acuză palestinienii. Audierea părţilor de către Tribunalul de la Haga, începută ieri şi care se va încheia mâine, demonstrează cât de îngustă este cărarea pe care trebuie să meargă cei 15 judecători ai renumitei instituţii. Şi devine tot mai limpede faptul că avem de-a face cu o delicată echilibristică între politică, propagandă şi balansare juridică. Dar numai ultima va fi determinantă. Tocmai de aceea palestinienii trebuie apreciaţi; chiar dacă sunt parte vătămată, ei au pus pe primul plan aspectul juridic al contenciosului. Se poate constata însă că de fapt este voba de mult mai mult decât de construcţia unei fortificaţii. Fiindcă - şi aici majoritatea observatorilor sunt de aceeaşi părere - construcţia ca atare nu ar constitui o problemă, dacă zidul sau gardul s-ar ridica de-a lungul liniei de demarcaţie stabilite de acordul de încetare a focului din 1949, şi nu pe teritoriul palestinian. Dacă instalaţia nu ar diviza sate, nu ar distruge ogoare şi nu ar aduce noi şicane palestinienilor. Şi dacă nu ar fi ridicată pentru protecţia unor aşezări evreeşti ilegale, constituind baza unei viitoare frontiere de stat. Toate acestea sunt în flagrantă contradicţie cu convenţiile internaţionale, ca de pildă legislaţia de război de la Haga sau cea de-a patra convenţie de la Geneva, dacă se pleacă de la ideea că teritoriile cucerite de Israel în 1967 sunt "teritorii ocupate" din punct de vedere al dreptului internaţional. Dar tocmai aceasta respinge Israelul cu vehemenţă de ani de zile. Acestea sunt teritorii "în litigiu" se spune la Ierusalim. Curtea Internaţională de la Haga va trebui în consecinţă să specifice în recomandarea adresată Adunării Generale a ONU dacă este cazul unei ocupaţii în spiritul dreptului internaţional; ceea ce de fapt toată lumea vede, dar nimeni nu a cerut până acum o constatare juridică obligatorie. Vor trece probabil câteva săptămâni până ce judecătorii vor fi căzut de acord asupra unei sentinţe, de a cărei formluare nu se îndoieşte însă nimeni: ea va menţiona "ocupaţia", dar şi drepturile şi obligaţiile ocupantului. Mult din ceea ce Israelul întreprinde în teritoriile palestiniene se află în clară contradicţie cu legislaţia internaţională: de la ridicarea aşezărilor evreeşti, la exproprierea terenurilor arabe şi deci şicanarea masivă a populaţiei civile palestiniene, până la edificarea în curs a controversatei fortificaţii. Sentinţele Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga nu au un caracter obligatoriu, însă o mare greutate specifică. Pentru Israel un motiv serios de îngrijorare. Nu în ce priveşte o pretinsă părtinire a tribunalului, ci pentru nesocotirea declarată a convenţiilor internaţionale şi a dreptului internaţional.