1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Încălcarea drepturilor omului şi manifestaţiile de protest împotriva Jocurilor Olimpice - În ajunul celui de-al 11-lea summit euro-chinez

Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso, se va deplasa joi în China. Criza din Tibet constrânge delegaţia europeană să abordeze în mod ofensiv respectarea drepturilor omului şi libertatea de opinie.

default

Comisarul European pentru Comerţ, Peter Mandelson, cu drapelul UE şi al Chinei

Dezbaterile actuale în jurul încălcării drepturilor omului în Tibet şi manifestaţiile de protest împotriva Jocurilor Olimpice nu sunt deloc oportune în ajunul vizitei oficialilor europeni. Deoarece existau şi aşa destule subiecte spinoase pe agenda reuniunii, care vizau îndeosebi domeniul economic şi cel comercial. Acum este însă limpede că cel mai mare spaţiu de discuţie va trebui acordat Jocurilor Olimpice, chiar dacă drepturile omului alcătuiesc un subiect reluat cu regularitate la summiturile bianuale euro-chineze. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Johannes Laitenberger, a declarat în acest context că :

“Preşedintele Comisiei Europene se va întâlni cu preşedintele Chinei, Hu Jintao. În cadrul dialogului deschis vor fi abordate cu siguranţă drepturile omului şi libertatea de opinie, subiecte stringente pe fundalul recentelor incidente din Tibet”.

"Oricine îşi exprimă opinia pe cale paşnică poate fi un partener de dialog"

UE îşi va reitera apelul adresat Chinei, de a relua dialogul cu liderul spiritual tibetan aflat în exil, Dalai Lama, chiar dacă această solicitare va atrage probabil după sine manifestaţii de protest ale populaţiei chineze împotriva supermarketurilor franceze din Beijing sau demonstraţii pro-chineze în statele europene. Johannes Leitenberger a subliniat că :

“Un astfel de dialog deschis implică abordarea tuturor problemelor. Oricine îşi exprimă opinia pe cale paşnică poate fi mereu un partener de dialog”.

Diplomaţie discretă

Câtă vreme situaţia din Tibet nu se agravează în plus, liderii europeni nu sprijină nici ideea boicotării Jocurilor Olimpice, nici cea a sancţiunilor economice. Preşedintele Asociaţiei Exportatorilor Germani (BGA), Anton Börner, a lansat un avertisment împotriva criticării vehemente a politicii chineze. Potrivit lui Börner, diplomaţia discretă este mult mai adecvată în relaţiile cu Beijingul.

Deficitul comercial, pirateria şi protecţia branşelor strategice

Comisarul European pentru Comerţ, Peter Mandelson, intenţionează să poarte negocieri cu partenerii chinezi mai ales pe marginea deficitului comercial uriaş al Chinei. Astfel, în timp ce China a exportat în 2006, de pildă, bunuri comerciale în Europa în valoare de aproape 200 de miliarde de Euro, importurile sale din Europa s-au ridicat la doar 64 de miliarde de Euro. Peter Mandelson a criticat deja cu ocazia ultimului summit, cu şase luni în urmă, subestimarea monedei chineze precum şi faptul că birocraţia chineză este menită să îngreuneze afacerile companiilor europene în China.

Echilibru şi reciprocitate

“Trebuie să obţinem o stare de echilibru şi de reciprocitate atât în privinţa accesului nostru pe piaţa chineză cât şi a regulilor comerciale în general. China a ajuns la un stadiu de dezvoltare suficient de evoluat pentru a putea participa la sistemul comercial global drept un partener cu drepturi şi obligaţii egale cu ceilalţi. În acest sens, China trebuie să-şi desfiinţeze barierele comerciale”, a declarat Peter Mandelson.

În alte sectoare industriale precum cel siderurgic, textil sau al producţiei de încălţăminte, oficialii europeni reproşează Chinei practicarea unor preţuri de dumping. Apoi, pirateria de produse şi plagiatele provoacă UE anual pagube de miliarde de Euro. UE doreşte stabilirea unor reguli pentru fondurile de stat chineze astfel încât acestea să nu poată prelua branşe strategice precum cea energetică sau cea a înarmării în Europa.

Prin urmare, oficialii europeni ar fi avut şi fără problema suplimentară - şi cu atât mai delicată - a Jocurilor Olimpice o agendă de lucru deosebit de încărcată. Iată premisele celui de-al unsprezecelea summit euro-chinez care va avea loc joi şi vineri (24/25.04.2008) la Beijing.