1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Încă un truc al comunistului Voronin

Presa de la Chişinău atrage atenţia asupra tentaţiei actualului preşedinte comunist Vladimir Voronin de a repeta trucul ex-preşedintelui rus, Boris Elţin, de a demisiona în ajunul alegerilor parlamentare.

default

Vladimir Voronin, la mormântul lui Lenin

Aceasta i-ar permite actualului Parlament de la Chişinău, dominat de comunişti, să aleagă şi următorul preşedinte al Republicii Moldova.

Teoretic, comuniştii şi-au asigurat cam toate pârghiiile pentru a recurge la acest truc. Legea privind procedura de alegere a preşedintelui stabileşte că "Parlamentul de aceeaşi legislatură poate alege preşedintele Republicii Moldova o singură dată”, dar aceeaşi lege conţine o excepţie care se referă la „cazul de demisie, demitere, de imposibilitate a exercitării atribuţiilor sau de deces" al preşedintelui, adică atunci când intervine „vacanţa funcţiei”.

Potrivit liderului Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, comuniştii nu vor ezita să aplice acest truc, pentru că sunt conştienţi că în Parlamentul care va rezulta din alegerile din primăvara anului viitor nu vor mai avea o majoritate atât de confortabilă:

„Aceasta înseamnă că Partidul Comuniştilor din start a făcut trucul acesta pentru ca, indiferent de rezultatele alegerilor, să condiţioneze cine să fie şeful Guvernului Republicii Moldova”.

Analistul politic, Igor Boţan, susţine, însă, că puterea comunistă nu va recurge la acest truc, deoarece ar dezavantaja-o în plan extern:

„Trucuri de acest gen taie craca legitimităţii care va veni. S-ar putea ca alegerile să fie în regulă din punct de vedere al legii, dar nu vor fi legitime. Eu nu cred că lor le-ar conveni foarte mult să accepte acest clişeu, că sunt nelegitimi”.

Liderul PL susţine, însă, că Voronin va ignora reacţiile venite din exterior şi explică de ce:

„Eu vreau să spun că pe Partidul Comuniştilor şi pe dl Voronin îi interesează foarte puţin acum părerea Uniunii Europene. Ei se gândesc cum să se menţină la putere, deoarece puterea aceasta înseamnă şi păstrarea averii, şi acoperirea fărădelegilor pe care ei le-au făcut în perioada guvernării”.

Dacă actuala putere comunistă va profita de această concurenţă de legi şi va pune în aplicare acest plan ar putea apărea situaţia când noul preşedinte va fi un reprezentant al Partidului Comuniştilor, iar alegerile parlamentare vor fi câştigate de democraţi.

În condiţiile în care preşedintele este cel care îl propune Parlamentului pe primul ministru, după alegeri ar putea apărea situaţii foarte interesante.

  • Data 23.10.2008
  • Autoare/Autor Din Chişinău, Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle
  • Distribuiţi Trimiteţi Facebook google+
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/FfHD
  • Data 23.10.2008
  • Autoare/Autor Din Chişinău, Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle
  • Distribuiţi Trimiteţi Facebook google+
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/FfHD